Durerea lombara joasa – partea a doua

Publicat in Articole de specialitate pe July 31st, 2009 de Alin Popescu | 4 comentarii
Share

- continuarea articolului de ieri, 30 iulie -

Cum putem preveni aparitia durerii lombare joase ?

durere_lombara
O combinatie de exercitii care nu forteaza spatele, mentinerea unei posturi corecte si ridicarea corespunzatoare a obiectelor grele pot preveni aparitia durerilor la nivel lombar.
Multe afectiuni ale spatelui asociate profesiei sunt cauzate sau accentuate de factori stresanti precum ridicarea de greutati, vibratii, miscari repetitive, posturi incomode. Aplicarea principiilor ergonomice – proiectarea mobilei si a uneltelor astfel incat sa protejeze organismul de accidentari – acasa sau la locul de munca, pot reduce mult riscul afectarii lombare si ajuta la mentinerea unui spate sanatos.
Utilizarea unei centuri late, elastice, aplicata strans pentru a stabiliza muschii lombari si abdominali este o metoda controversata in ceea ce priveste prevenirea durerii lombare joase.

Durerea lombara joasa si sportul

Un stil de viata sportiv nu ofera nici o garantie impotriva aparitiei durerii lombare joase. Antrenamentele cu greutati efectuate necorespunzator sau diferitele activitati sportive cresc in esenta incarcatura la nivelul spatelui, putand genera durere. De fapt, durerea lombara joasa este un element comun pentru cei care ridica greutati, alergatori, ciclisti, fotbalisti, canotori, gimnasti sau alti atleti.
Durerea lombara aduna 7% din totalul accidentarile sportive. Exista anumiti factori care predispun sportivul la aparitia durerii lombare joase: un puseu de crestere la copii si adolescenti, discrepanta intre lungimea membrelor inferioare, ridicarea necorespunzatoare de greutati, cresterea brusca a intensitatii sau frecventei antrenamentelor, o incalzire defectuoasa, antrenamente cu incarcare efectuate in mod repetitiv, o incarcare excesiva brusca plus rasucire.

Corpurile noastre, cu atat mai mult cele ale sportivilor, se adapteaza mediului inconjurator. Aceasta adaptare poate cauza in timp un dezechilibru muscular, care, la randul lui, va genera o postura defectuoasa. Daca disfunctia nu este corectata la timp, apare o presiune inegala la nivelul discurilor intervertebrale si, mai devreme sau mai tarziu, acestea vor ceda. De aceea, este foarte important sa identificam cauza care a dus la aparitia dezechilibrului. In caz contrar, sportivii vor trece de la un tratament la altul si vor suporta consecintele dureroase luni sau ani de zile, situatie care poate fi evitata.

Cateva indicatii pentru a avea un spate sanatos:

- Faceti intotdeauna cateva exercitii de stretching inainte de a efectua o activitate fizica solicitanta;
- Nu va aplecati coloana cand stati in picioare sau cand stati in sezut. In timp ce stati in picioare, pastrati-va greutatea simetric distribuita, pe ambele picioare. Spatele suporta greutatea mult mai usor cand curburile coloanei sunt mai mici;
- Acasa sau la serviciu, asigurati-va ca suprafata de lucru este la o inaltime corespunzatoare pentru dumneavoastra;
- Stati intr-un scaun cu un suport lombar bun, cu o pozitie si o inaltime corespunzatoare indatoririlor dumneavoastra. Tineti umerii in spate. Schimbati-va pozitia des, faceti plimbari scurte prin birou periodic, executati cateva exercitii simple de intindere musculara pentru a mai reduce din tensiunea acumulata la acest nivel;
- O perna mai mica sau un prosop rulat asezate la nivel lombar pot oferi un oarecare suport. Daca trebuie sa stati la birou pentru o lunga perioada de timp, asezati-va picioarele pe un taburet sau pe un morman de carti;
- Purtati pantofi confortabili, cu toc jos;
- Dormiti pe o parte pentru a reduce curbura coloanei vertebrale, pe o suprafata preferabil dura;
- Nu ridicati obiecte prea grele pentru dumneavoastra. Ridicati cu ambii genunchi, punand in actiune muschii abdominali si tineti capul in jos, aliniat spatelui drept. Tineti obiectele aproape de corpul dumneavoastra. Nu va rasuciti atunci cand ridicati greutati;
- Respectati o dieta sanatoasa pentru a preveni cresterea excesiva in greutate. Kilogramele in plus solicita excesiv musculatura din zona lombara joasa. O alimentatie ce furnizeaza un aport suficient de calciu, fosfor si vitamina D mentine sistemul osos intr-o stare buna;
- Daca sunteti fumator, renuntati la tigari ! Fumatul reduce fluxul sanguin la nivelul coloanei vertebrale si cauzeaza degenerarea discurilor intervertebrale.


Daca vrei sa fii la curent cu articolele publicate, te poti abona la acest blog prin email, folosind formularul de mai jos :
Adresa ta de email :

Lasa un comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar) (nu va fi publicat)

Site web

Comentariul tau