Entorsa de glezna

Articulaţia gleznei, care face legătura intre gambă şi picior, este frecvent expusă acidentărilor. Articulaţia gleznei este formată din trei oase. Tibia – osul principal al gambei, care susţine majoritatea greutăţii corpului. Porţiunea ei terminală formează maleola medială, protuberanţa din zona internă a gleznei. Fibula – este osul mai mic de la nivelul gambei. Capătul ei formează maleola laterală, protuberanţa sau umflătura din zona externă a gleznei. Talusul – este primul os de la nivelul piciorului.

Tendoanele fixeaza muşchii la nivelul oaselor. Mai mulţi muşchi controlează mişcarea gleznei, fiecare dintre aceştia având un tendon care îl fixează de unul sau mai multe oase ale piciorului. Tendoanele pot fi rupte când articulaţia este supusă unui stress anormal sau pot fi chiar smulse de la nivelul osului. Un asemenea exemplu este ruptura tendonului achilean.

Ligamentele fac legătura intre oase. Glezna cuprinde mai multe oase in structura ei, în consecinţă există şi multe ligamente care contribuie la menţinerea stabilităţii. Entorsa reprezintă o leziune la nivelul acestor ligamente. Cel mai frecvent este afectat ligamentul anterior talofibular, care face legătura între porţiunea anterioară a fibulei şi talus, situat în zona antero-externă a gleznei.

Severitatea entorsei este stabilită de gradul leziunii existente: ligamentul este întins, rupt parţial sau rupt în toatalitate, precum şi de numărul ligamentelor afectate.

Cauze
O forţă de întindere puternică poate rupe ligamentele gleznei. Printre agenţii cauzatori se numără:o mişcare de rotaţie anormală a piciorului efectuată în timpul urcării sau coborârii scărilor, in timpul mersului sau alergării pe un teren accidentat, ca urmare a unei forţe puternice aplicate la nivelul gleznei, în timpul antrenamentelor sportivilor, pe parcursul activităţilor desfăşurate zi de zi, de exemplu la ridicarea din pat, sau o căzătură. Uneori glezne mai puţin stabile, o condiţie existentă de la naştere, sau leziuni anterioare la nivelul gleznei şi piciorului pot reduce stabilitatea articulaţiei, favorizând apariţia entorselor.

Simptome
Lezarea ţesuturilor duce la inflamare şi creşte permeabilitatea vaselor de sânge, urmate de scurgerea de fluid în ţesuturile moi din jurul gleznei. Celulele albe, responsabile de apariţia inflamării, migreaza în zona respectivă odata cu creşterea fluxului sanguin.
Datorită cantităţii crescute de fluid in ţesuturi apare umflarea gleznei. Nervii devin mai sensibili; articulatia este dureroasă şi uneori poate să apară senzaţia de pulsiune. Durerea se accentuează la palparea zonei afectate sau la mişcarea piciorului în anumite direcţii ( în funcţie de ligamentul care a fost lezat ), în timpul mersului sau în ortostatism. Roşeaţa şi creşterea temperaturii sunt generate de fluxul sanguin crescut.

Intensitatea simptomelor este corelată cu gradul leziunilor ligamentare:
• Entorsă de gleznă grad I – este cauzată de întinderea ligamentelor. Simptomele prezente sunt durere şi edem ( umflătură ). Majoritatea bolnavilor pot să meargă fără baston, dar nu pot fugi sau sări.
• Entorsă de gleznă grad II – este cauzată de ruptura parţială a ligamentelor. Edemul este mai pronunţat şi pot să apară vânătăi ( echimoze ) datorită sângerării sub piele. Pacienţii prezintă durere la mers, dar pot efectua câţiva paşi.
• Entorsă de gleznă grad III – cauzată de ruptura totală a ligamentelor. Glezna este dureroasă şi mersul este dificil. Pacienţii acuză o senzaţie de instabilitate la nivelul articulaţiei.
Vânătaia coboară pe picior, spre degete în următoarele zile datorită gravitaţiei care atrage sângele în direcţia piciorului.

Diagnostic
Medicul va fi interesat de modul în care s-a produs entorsa de gleznă şi va efectua un examen clinic pentru a stabili dacă e vorba de o simplă entorsă sau e vorba de leziuni mai serioase, care necesită îngrijire imediată. Examinarea urmăreşte starea nervilor şi a arterelor piciorului, dacă genunchiul sau restul membrului inferior a fost afectat. Doctorul va mobiliza piciorul şi glezna pentru a stabili gravitatea leziunilor şi pentru a localiza mai precis zona afectată. Sunt urmărite eventualele semne de afectare ale tendonului achilean. Radiografia exclude prezenţa unei fracturi, iar în anumite cazuri de fractură examinarea CT este deosebit de utilă pentru stadializarea leziunilor.

Tratament
Scopul tratamentului este combaterea durerii şi accelerarea procesului de vindecare. Pentru că durerea este rezultatul inflamării, trebuie vizată în primul rând reducerea şi prevenirea apariţiei inflamării gleznei.
Gheaţa este cel mai bun tratament. Aplicarea acesteia cât mai precoce după momentul accidentării are efecte mai bune decât medicamentele în majoritatea cazurilor. Gheaţa combate fluxul sanguin crescut din zona afectată, reduce edemul, roşeaţa şi căldura. Aplicată imediat după accidentare, ea previne apariţia fenomenelor inflamării.
Nu aplicaţi gheaţa direct pe piele; folosiţi un prosop sau un săculeţ special pentru gheaţă. Menţineţi-o 20 de minute şi respectaţi pauza de cel puţin 30 de minute între aplicaţii, pentru a evita apariţia degerăturilor la nivelul pielii.
Repaosul previne agravarea leziunilor deja existente şi reduce presiunea la nivelul ţesuturilor deja inflamate. Imobilizaţi glezna într-un bandaj compresiv.
Ridicarea zonei afectate cât mai sus posibil ajută la absorbţia fluidului care s-a scurs în exces în ţesuturile gleznei. Ideal ar fi ca glezna să se situeze deasupra nivelului inimii.
Medicaţi antialgică şi antiinflamatoare reduce durerea şi combate edemul. Utilizarea cârjelor este indicată frecvent, pentru că astfel bolnavul nu trebuie să transfere greutatea corpului pe glezna afectată.
De obicei, entorsa de gleznă nu necesită prezentarea la medic. Problema stă în difernţierea entorsei de o problemă mult mai gravă, fractura. Dacă apare unul dintre simptomele de mai jos, apelaţi la un doctor: durere persistentă în ciuda medicaţiei antialgice, antiinflamatoare, a aplicării de gheaţă şi a ridicării piciorului; mersul nu este posibil sau se realizează cu dureri foarte mari; simptomele nu se ameliorează în 5-7 zile şi bolnavul nu-şi poate folosi piciorul după o săptămână de la accidentare; glezna mai este dureroasă după două săptămâni de tratament.
Aplicarea tratamentului este crucială şi orice entorsă de gleznă suferită, fie că este vorba de prima sau de a cincea, necesită o intervenţie promptă. O entorsă netratată corespunzător poate genera instabilitate cronică de gleznă, definită de un discomfort permanent şi de senzaţia de gleznă care “fuge”.

Prevenţie
Prevenţia se realizează prin folosirea incălţămintei corespunzătoare şi prin antrenamente echilibrate în cazul sportivilor. Menţineţi-vă gleznele puternice şi flexibile prin exerciţii fizice. Apelaţi la ajutorul unui kinetoterapeut pentru exerciţii de întărire.
Purtaţi încălţămintea corespunzătoare activităţii desfăşurate; ea trebuie să fie stabilă şi să ofere gleznei suportul necesar.
În cazul în care practicaţi un sport, bandajaţi-vă glezna pentru extra suport. Dacă aţi avut entorse repetate, orteza de glezna purtată în timpul antrenamentelor este utilă.
Asiguraţi-vă că terenul de antrenament nu prezintă denivelări pentru e evita eventualele accidentări.
Prognostic
Majoritatea entorselor de gleznă ( 70-90% ) se vindecă fără complicaţii, fără nici o dificultate. După ce edemul a dispărut şi pacientul poate merge fără nici o durere, trebuie începute exerciţiile pentru menţinere a flexibilităţii şi a forţei gleznei.
Intervenţia chirurgicală pentru ligamente rupte este rareori necesară. Ruptura ligamentelor este indicată de obicei de evoluţia nefavorabilă sub tratament. Amânarea intervenţiei chirurgicale faţă de momentul accidentării nu modifică procedeul terapeutic aplicat.

23 comentarii