Leziunile ligamentului incrucisat posterior

Genunchiul este stabilizat de patru ligamente principale: două colaterale ( medial şi lateral ) şi două încrucişate ( anterior şi posterior ). Ultimele două se intersectează în interiorul articulaţiei genunchiului sub forma unei cruci, de unde provine şi denumirea de ligamente încrucişate.

Ligamentul încrucişat posterior, LIP, limitează alunecarea posterioară a tibiei ( osul gambei ) pe femur ( osul coapsei ) şi previne răsucirea ei spre exterior. LIP este stabilizatorul de bază al genunchiului şi este aproape de două ori mai puternic decât ligamentul încrucişat anterior, LIA. În plus, furnizează o axă centrală, în jurul căreia genunchiul se poate roti.

LIA este situat în faţa LIP şi este mai cunoscut, în parte datorită faptului că leziunile acestuia sunt mai frecvent diagnosticate decât cele ale LIP. Deşi circa 3 – 20% dintre leziunile ligamentare ale genunchiului sunt ale LIP, ele rămân frecvent nediagnosticate pentru că de obice nu cauzează instabilitate.

Cauzele lezării LIP
Cea mai frecventă cauză a lezării LIP este impactul direct din faţă la nivelul tibiei, în timp ce genunchiul este flectat. Apare frecvent în cadrul accidentele rutiere, atunci când tibia se loveşte cu forţă de tabloul de bord. O altă situaţie des întâlnită este aceea a sportivilor care cad pe faţa anterioară a genunchiului situat în hiperflexie ( întins până la capăt ), cu vârful piciorului îndreptat în jos. Astfel, ligamentul este suprasolicitat, iar o forţă suficient de puternică îl poate rupe.

Simptome
Simptomele rupturii LIP sunt foarte asemănătoare cu cele ale LIA rupt. Durerea la nivelul genunchiului, edemul ( umflătură ) şi mişcarea limitată apar în ambele cazuri, la scurt timp după accidentare. Mersul este dificil, iar pacientul poate avea senzaţia că genunchiul a pocnit sau îl simte instabil.

Diagnostic
O parte importantă în stabilirea diagnosticului o reprezintă cunoaşterea de către medicul examinator a mecanismului prin care a avut loc accidentarea ( poziţia piciorului în momentul respectiv şi direcţia în care a acţionat forţa ).
Există manevre specifice pentru a testa funcţia LIP. Cea mai reprezentativă este testul sertarului posterior. Cu genunchiul îndoit, medicul va împinge tibia înapoi. Dacă ligamentul este afectat sau rupt, tibia se va deplasa considerabil, evidenţiind existenţa leziunii.

Radiografia sau RMN-ul ajută la observarea tuturor structurilor genunchiului care ar putea fi la rândul lor afectate: menisc, ligamente colaterale medial şi lateral, LIA sau oasele care formează articulaţia genunchiului. LIP rupt se asociază frecvent cu alte leziuni ligamentare sau ale cartilajului.
Rupturile LIP se clasifică, în funcţie de severitatea afectării, pe o scală de la I la III. Încadrarea se face în funcţie de gradul de laxitate observat de medic în timpul examinării.
• Grad I – ligamentul a fost uşor afectat, dar este capabil să menţină stabilitatea genunchiului
• Grad II – ruptura parţială a ligamentului
• Grad III – ruptura completă a LIP, care generează o articulaţie a genunchiului instabilă

Tratament
Tratamentul leziunilor LIP depinde de severitatea afectării şi planul de tratament trebuie individualizat.
Tratamentul nechirurgical este rezervat leziunilor de grad I şi II şi urmăreşte iniţial înlăturarea durerii şi a edemului: antiinflamator nesteroidian, aplicare de gheaţă, bandaj compresiv, ridicarea piciorului deasupra nivelului inimii şi repaus ( eventual utilizarea de cârje la mers pentru a nu încărca membrul afectat ). După ce simptomele iniţiale au dispărut, terapia fizicală este esenţială pentru restabilirea amplitudinii de mişcare şi a forţei genunchiului.

Intervenţia chirurgicală se indică pentru rezolvarea leziunilor complexe, leziunilor de gradul III sau pentru cei care nu îşi pot desfăşura activităţile uzuale din cauza instabilităţii genunchiului. De exemplu, dacă genunchiul este dislocat şi sunt afectate mai multe ligamente, inclusiv LIP, chirurgia este aproape întotdeauna necesară. Coaserea capetelor ligamentului rupt reprezintă o variantă de tratament dacă prezentarea la medic s-a realizat imediat după momentul accidentării. Dacă leziunea este mai veche, ligamentul trebuie reconstruit, şi anume va fi înlocuit cu un ţesut prelevat din altă parte a corpului sau de la un donator ( grefă ).

Reconstrucţia chirurgicală a LIP este controversată, unii chirurgi ortopezi considerând că beneficiile intervenţiei sunt anulate de dificultatea tehnicii operatorii. Aceasta se datorează în mare parte poziţiei greu accesibile a LIP în interiorul articulaţiei genunchiului, care îl face greu de înlocuit, şi, suplimentar, datorită faptului că în timp grefa îşi pierde funcţionalitatea.

Chirurgia artroscopică este mai puţin invazivă şi are avantajul durerii reduse ca intensitate comparativ cu chirurgia clasică, o perioadă mai scurtă de spitalizare şi o recuperare mai rapidă.
Scopul tratamentului pe termen lung este ca pacientul să atingă nivelul de activitate premergător accidentării. Programul de recuperare cuprinde exerciţii specifice pentru restabilirea funcţiei genunchiului şi întărirea musculaturii care îl susţine. Întărirea musculaturii anterioare a coapsei ( muşchiul cvadriceps ) s-a dovedit a fi un factor cheie pentru o recuperare de succes. Durata refacerii depinde de severitatea leziunilor. Recuperarea completă după o intervenţie chirurgicală necesită 6 până la 12 luni.
Unele studii au evidenţiat faptul că persoanele care suferit leziuni ale LIP au risc mai mare de a dezvolta în timp durere patelofemurală sau osteoartrita genunchiului.

12 comentarii