Nutritie

Cum putem creste armonios in greutate?

/
Cum putem creste armonios in greutate?

Cel putin in ultimele 3 saptamani 2 pacienti mi-au adresat intrebarea de mai sus! Asa ca m-am apucat de notat ideile principale si vedeti mai jos ce a rezultat! Lectura placuta!

Toti suntem mai mult sau mai putin la curent cu ce trebuie sa facem pentru a scadea in greutate insa exista persoane care se confrunta cu situatia delicata a unei greutati sub limita inferioara a normalului. Fie ca sunt deranjati de aspectul estetic al problemei fie ca este vorba de faptul ca o greutate sub cea normala poate pune probleme in ce priveste starea de sanatate, marea majoritate a persoanelor care se confrunta cu kilogramele in minus necesita o schimbare radicala a stilului de viata. Pe de alta parte cresterea in greutate intr-o maniera armonioasa se face trepatat fara a astepta ca miracolul sa se intample peste noapte. Situatia celor care cred ca trebuie sa consume numai alimente cu un continut inalt in carbohidrati sau care adopta un plan alimentar zilnic bazat pe mancare tip fast-food, chipsuri si dulciuri trebuie evitata deoarece poate avea implicatii negative asupra sanatatii. In cele ce urmeaza va vom prezenta 7 sfaturi pentru a ajunge la greutatea dorita fara a afecta sanatatea organismului.

1) Cresteti numarul de calorii In mod evident pentru a creste in greutate ratia calorica zilnica trebuie sa fie mai mare decat erati obinuiti in mod normal. Din pacate acest lucru necesita putina matematica deoarece este nevoie sa calculati cate calorii mancati zilnic si mai ales sa adaugati cate 500 de calorii in plus in fiecare zi. In acest fel la finalul unei saptamani in care ratia calorica a fost crescuta veti observa cateva kilograme in plus si faptul ca hainele va vin mai bine. Pentru a va face o idee despre cate calorii exista in fiecare aliment si in primul rand pentru a va simplifica calculele vizitati site-ul www.calorii.oneden.com

2) Pofta vine mancand Daca numarul de calorii creste atunci si numarul meselor zilnice trebuie sa creasca. 5 mese pe zi si 2 gustari va vor ajuta sa ajungeti la la grautatea dorita mult mai repede. Chiar daca sunteti o persoana ocupata faceti tot posibilul sa nu sariti peste nici o masa deoarece astfel se poate crea un obicei gresit. 3 mese echilibrate bogate in toate principiile nutritive si 2 gustari care pot consta in fructe, iaurt , biscuiti de cereale etc va vor ajuta sa cresteti in mod armonios in greutate.

3) Alegeti sa mancati ce va place Incercati sa gatiti felurile preferate de mancare deoarece in acest fel se exercita un efect pozitiv asupra psihicului. Anticiparea bucatelor preferate va spori pofta de mancare!

4) Mancati intr-o maniera inteligenta Ceea ce vrem sa spunem prin mancati inteligent este ca un proces de crestere in greutate incepe de la alegerea atenta a alimentelor consumate. Dupa cum am spus si mai sus este nevoie atat de o crestere a cantitatii dar si a calitatii alimentelor. In momentul in care mergeti la supermarket lista de cumparaturi trebuie sa contina alimente bogate in vitamine, minerale, proteine cu valoare biologica mare, sarace in grasimi si zahar. Astfel nu uitati sa cumparati cat mai multe fructe si legume de sezon, carne de pui, curcan, peste, vita, cereale, produse lactate, paste fainoase si orez.

5) Proteine sau zaharuri? O greseala frecventa este aceea de a incerca o crestere in greutate pe seama consumului exagerat de prajituri, produse de patiserie, ciocolata sau alte dulciuri. Pentru un corp frumos si un spor ponderal pe seama cresterii masei musculare si nu a grasimii din organism mancati multe proteine. Alimentele bogate in proteine cu valoare biologica mare sunt: carnea, produsele lactate, oualele. De asemenea exista si proteinele de origine vegetala pe care le puteti gasi in nuci, alune, migdale, cereale, soia, linte, naut etc).

6)Spuneti da activitatii fizice! Credeati ca sportul este bun doar pentru cei care vor sa slabeasca? Gresit! O activitate fizica regulata ajuta la cresterea si modelarea armonioasa a musculaturii cat si la cresterea poftei de mancare. Nu spune nimeni sa mergeti la sala de fitness si sa trageti de fiare de 5 ori pe saptamana. Joggingul sau inotul reprezinta variante excelente de a face miscare si de a va mentine in forma. In cazul in care nu aveti timp sa mergei la bazin sau sa alergati in parc alegeti ca variante de activitate fizica mersul pe jos (renuntati la mersul cu masina) sau urcatul scarilor (nu luati liftul chiar daca acesta ar fi primul impuls).

7) Fumatul dauneaza grav greutatii! Toata lumea cunoaste efectele negative ale fumatului asupra organismului insa nu toti nutritionistii trag un semnal de alarma cand vine vorba de legatura dintre nicotina si scaderea poftei de mancare. Renuntati la fumat si veti observa negresit o crestere a apetitului.

Respectarea unei alimentatii echilibrate, bogate in vitamine si minerale si a unui stil de viata activ va va oferi posibilitatea cresterii in greutate intr-un mod sanatos si mentinerea greutatii ideale pe termen lung. Nu deveniti obsedati de cantar si nu asteptati ca acesta sa va arate ce doriti sa vedeti intr-un timp scurt. Cantarirea trebuie sa se faca doar o data pe saptamana, dimineata, pe stomacul gol, doar in lenjerie intima.

Share
Leave a Reply
Your email address will not be published. *