Articole de interes

Oboseala la sportivi

/
Oboseala la sportivi

Rezumat: Oboseala se defineste drept o stare fiziologica reversibila manifestata prin diminuarea capacitatii de performanta fizica sau psihica, aparuta dupa un efort solicitant si care dispare prin odihna. Ea se manifesta prin scaderea randamentului, iar continuarea miscarii se realizeaza cu un surplus energetic, dar cu o pierdere a preciziei si coordonarii miscarilor. Oboseala afecteaza întregul organism, chiar daca unele organe si sisteme sunt evident afectate.

Abstract: Fatigue is defined as a reversible physiological condition manifested by decrease physical performance and mental ability, occurring after a serious workout and rest disappears. It is manifested by decreasing yield and further movement is achieved with a surplus of energy, but with a loss of precision and coordination of movements. Fatigue affects the whole body, even if some are obviously affected organs and systems.

 

Se cunosc doua forme majore de oboseala: fiziologica si patologica

1. Oboseala fiziologica se instaleaza in urma unui efort depus in limitele capacitatii functionale a organismului. Aceasta forma constituie factorul de progres al adaptarilor, iar prin repetarea in cadrul antrenamentelor a complexului de factori reprezentati de efort-obosire-dezobosire (refacere), se ajunge la acea stare optima a organismului – supracompensare. Oboseala fiziologica este o modalitate de protectie care semnalizeaza necesitatea intreruperii activitatii, si odata cu odihna ea poate si trebuie sa dispara. Oboseala fiziologica este necesara, organismul trebuie s-o resimta in fiecare lectie din procesul de pregatire, deoarece este considerata un factor stimulator al resurselor functionale ale organismului.

2. A doua forma este oboseala patologicain care este depasita capacitatea functionala a organismului. Manifestarile ei sunt: forma acuta – supraincordarea si forma cronica – supraantrenamentul.

Trebuie, de asemenea, facuta diferentierea intre oboseala fiziologica si epuizare care este de natura cantitativa.

Oboseala fiziologica dispare dupa 24 ore prin procese si procedee diverse de refacere, in timp ce epuizarea care poate fi asimilata supraincordarii, necesita 3-7 zile de terapie specifica pentru disparitia ei.

Weineck 1993 distinge o oboseala acuta (dupa alti autori – oboseala fiziologica) periferica si centrala (ai caror factori determinanti sunt in strânsa interdependenta si se influenteaza reciproc) si oboseala cronica locala si generala, corespunzatoare supraantrenamentului.

3. Semnele oboselii

Dupa Bugard P. sindromul oboselii se manifesta printr-o simpatologie comuna, in ciuda marii diversitati a factorilor etiologici, incât clinic si biologic, sprotivul manifesta aceleasi modificari in oboseala.

Formele de oboseala acuta, subacuta si cronica sunt stadii si in acelasi timp variatii cantitative si calitative ale formei comune de manifestare clinica si biologica.

Stadiile ce se instaleaza la organismul obosit dupa Bugard sunt:

– stadiul I (raspuns armonios) – tipul de oboseala intâlnit la sportivi;

– stadiul II (raspuns oscilant sau pendulant) – instalat când refacerea este incompleta;

– stadiul III (raspuns discordant) când agresiunii fizice i se alatura si cea psihica si apar si unele maladii;

– stadiul IV (epuizare) – stare patologica ce afecteaza sfera neurovegetativa, endocrina si metabolica.

Intre oboseala acuta fiziologica care dispare prin odihna in aproximativ 24 ore si epuizare stadiu deja patologic, care necesita 7-10 zile de terapie specifica, diversi autori si cercetatori descriu diverse stadii intermediare nu intotdeauna cu un corespondent practic in manifestarile de dupa efort.

Inainte de a vedea semnele specifice fiecarui tip de oboseala, vom incerca sa vedem care sunt cele mai reprezentative simptome subiective si obiective ale sindromului general de oboseala:

a) semne subiective: senzatie de greutate in miscari, dureri, senzatie de moleseala si epuizare in muschii supusi efortului, sau in tot organismul;

b) semne obiective: scaderea capacitatii de munca, lipsa de control si coordonare a miscarilor, reflexe hiporeactive sau hiperreactive, scaderea excitabilitatii neuromusculare, cresterea tonusului muscular de repaus si scaderea celui de contractie, scaderea fortei si amplitudinii miscarii.

4.  Oboseala acuta, periferica sau oboseala locala

Stegemann (1971) considera cauzele oboselii periferice ca raspunzând cel mai bine cerintelor eforturilor de anduranta si orice efort superior limitei de performanta in anduranta, conduce la o limitare a capacitatii de performanta, descrisa ca oboseala locala sau periferica.

Cauzele sunt multiple si depind de tipul de efort care a provocat oboseala.

In muschiul care lucreaza se produce o perturbare a echilibrului fizico-chimic fata de repaus, deoarece epuizarea rezervelor energetice nu este insotita de refacerea totala in fazele de relaxare si astfel se acumuleaza cu fiecare contractie individuala un rest de oboseala care, in final, scade randamentul si duce chiar la oprirea efortului.

  • Acumularea produsilor intermediari si finali de metabolism

In muschiul in activitate, necesarul energetic este satisfacut prin degradarea substratului energetic din care rezulta cataboliti acizi care produc scaderea pH-ului intracelular si apoi si sangvin. Exista un prag de toleranta a acidozei (la antrenati toleranta la acidoza este mai mare, comparativ cu nesportivii), depasirea acestuia determina o inhibitie a enzimelor participante la reactiile furnizoare de energie si inclusiv o diminuare pâna la intreruperea efortului.

  • Epuizarea substratului energetic de aprovizionare si furnizare a energiei

In functie de intensitatea efortului, substratul energetic este diferit, cu toate ca ATP-ul este furnizorul principal de energie necesara cuplarii actinei cu miozina si de contractie, acesta se reface pe seama altor substante energetice.

Astfel, in eforturile sportive intense diminueaza substantele fosfatmacroergice (ATP si CP); in eforturile cu durata mai mare se epuizeaza glicogenul din depozite, iar diminuarea lui atrage intreruperea activitatii daca nu intervine alt substrat energetic (lipidic). In orice fel de efort maximal, moderat, mic, cantitatea de ATP trebuie sa fie permanent refacuta, sa fie mentinuta constanta. In eforturile indelungate când scaderea rezervelor de glicogen reclama sinteza sa din substante neglucidice prin gluconeogeneza, de importanta majora sunt hormonii cortico si medulosuprarenalieni, primii cu rol in procesele de gluconeogeneza pentru a mentine glicemia normala, iar urmatorii cu rol in scoaterea acizilor grasi din depozite si intensificarea lipolizei. Astfel incât o secretie scazuta a acestor hormoni da simptome de oboseala.

  • Dezechilibru ionic intramuscular

Nöcker (1976) arata ca exista o strânsa corelatie intre continutul potasiului intracelular si oboseala locala.

Contractiile cu frecventa si durata mare produc dezechilibre ionice, in special pierderi de potasiu ce au drept consecinte scaderea excitabilitatii muschiului.

Pierderile de potasiu sunt insotite si de pierderi de calciu (determinat si de acidoza de efort), ion al carui rol in contractilitatea musculara este decisiv si deci induc o diminuare suplimentara a capacitatii de contractie musculara.

  • Oboseala la nivelul sinapsei neuromusculare

Acumularea unei cantitati prea mari sau lipsa, epuizarea prin solicitare a mediatorului chimic acetilcolina la nivelul placii motorii, perturba transferul comenzii de la nervul motor la muschi.

  • Lipsa oxigenului datorita unui debit circulator insuficient la nivelul fibrelor musculare

Aceasta este o cauza a oboselii dovedita experimental, in vivo; insa orice efort determina o redistribuire a sângelui catre zonele active printr-o vasocontrictie in teritoriul splanhnic si vasodilatatie in teritoriile active.

  • Comenzile inhibatorii transmise din centrii nervosi muschilor

Repausul care urmeaza oboselii musculare este influentat de catre sistemul nervos central. Se presupune ca modificarile locale asociate oboselii enumerate mai sus, sunt transmise pe cai aferente specifice si nespecifice centrilor nervosi. Acestia ca urmare, vor elabora comenzi inhibitorii catre neuronii alfa si gama medulari, având ca efect diminuarea efortului.

5.  Oboseala acuta centrala

Definitia data de Stegemann (1971) oboselii centrale este diminuarea capacitatii de a realiza miscari cu aceeasi coordonare ca in repaus.

Pornind de la cauzele oboselii locale musculare, respectiv acumularea catabolitilor acizi si scaderea pH-ului, epuizarea substantelor energetice si enzimatice, dezechilibru ionic etc. si cunoscând ca o modificare a unor parametri functionali si biochimici dintr-un organ sau sistem atrage dupa sine modificari sinergice sau antagonice si in alte sisteme vitale, este in consecinta normal sa consideram ca, odata cu acesti parametri locali perturbati, sa existe manifestari si la nivelul sistemului nervos central si periferic, somatic si vegetativ.

Ca dovada ca exista o obseala pur centrala este scaderea rapida a ramdamentului in exercitiile care necesita atentie mare si prelungita, sau in eforturile pur psihice si intelectuale.

Trebuie sa admitem, ca oboseala are un important rol functional prin inhibitia de protectie ce se instaleaza in celulele corticale si prin aceasta sunt oprite solicitarile excesive. Rezervele energetice nu vor fi epuizate complet, iar rezervele autonome protejate sunt pastrate pentru situatii extreme.

Rol important i se atribuie formatiunii reticulate in instalarea oboselii centrale. Formatiunea reticulata prin sistemul activator ascendent, transmite permanent informatii scoartei cerebrale (care este informata si pe cai specifice), creându-i acea stare de veghe sau stare vigila. Dar intervin situatii când anumiti stimuli produc la nivel nervos central efecte inverse. Exemplu, un exercitiu monoton sau un stimul modificat (un efort cu alti parametri decât cei obisnuiti) produce in scoarta cerebrala o diminuare a reactiei de trezire care va avea ca efect o constrângere, o diminuare sau intrerupere a activitatii musculare.

Manifestarea oboselii centrale

Weineck in “Biologia sportului” (1992) noteaza ca oboseala centrala nervoasa se manifesta prin:

  • Diminuarea capacitatii de coordonare

Coordonarea reprezentând cooperarea intre sistemul nervos central si muschii scheletici, in timpul executiei unei miscari; orice afectare a uneia sau a alteia din componentele sistemului de control si reglare a miscarii se va repercuta, in principal, asupra coordonarii miscarilor, a executiei cu precizie si economicitate in situatii stereotipe sau imprevizibile.

Oboseala (centrala/periferica) genereaza o crestere a inhibitiei structurilor nervoase implicate in motricitate si ca urmare, derularea miscarilor devine irationala si costisitoare, ceea ce se traduce prin miscari sacadate si o diminuare a performantei.

Inregistrari electromiografice arata ca activitatea electrica creste proportional cu instalarea progresiva a oboselii; efectuarea contractiilor se realizeaza prin impulsuri cu frecventa crescuta, pragul de excitatie creste progresiv, in timp ce coordonarea se reduce. Cresterea excitabilitatii, cresterea activitatii electrice conduce la o oboseala nervoasa la nivel central care influenteaza negativ coordonarea.

Perturbarea coordonarii din motive de oboseala centrala, intensifica la rândul ei oboseala periferica, deoarece oboseala centrala si periferica (locala) sunt in relatie de interdependenta.

  • Diminuarea capacitatii de performanta senzoriala

Oboseala influenteaza functionalitatea tuturor celor trei componente ale analizatorilor (receptori, cai de conducere, segmente corticale de analiza). Astfel, oboseala modifica pragul sensibilitatilor: optica, auditiva, tactila, mioartrochinetica etc. (exemplu: perceperea de imagini duble ale obiectelor explicata printr-o defectuoasa coordonare a muschilor extrinseci ai globului ocular).

  • Tulburari de atentie, concentrare si gândire

In timpul oboselii, in paralel cu diminuarea coordonarii, a performantelor senzori-motrice, sportivul manifesta dificultati si erori in aprecierea distantelor a adversarului, a propriilor actiuni, precum si o lentoare in luarea decziilor si a elaborarii comenzilor celor mai adecvate.

  • Diminuarea functiilor de comanda si control

Scaderea capacitatii de efort constatata in starea de oboseala, se datoreaza in primul rând scaderii eficientei activitatii corticale in ce priveste reglarea miscarilor voluntare, precise si coordonate, cât si altor centri motori subcorticali (extrapiramidali) implicati in controlul miscarilor involuntare automate.

Oboseala se manifesta prin scaderea poftei de lucru si o mai amplificata senzatie de stress, o diminuare a motivatiei care conduce la reducerea capacitatii de mobilizare a rezervelor psiho-fizice.

  • Cresterea timpului de reactie

In starea de oboseala creste latenta reactiei motrice (viteza de reactie) si in special timpul de reactie complexa. Dintre timpii intermediari ai reactiei motrice in cazul oboselii centrale, creste timpul central. Explicatia ar putea fi obosirea neuronilor si a sinapselor din etajele nervoase strabatute de informatie. De aceea, latenta reactiei motrice alaturi de alti indicatori si parametri fiziologici si biochimici, face parte din bateria de investigatii pentru obiectivarea fenomenului de oboseala.

Müler si Stegemann, citati de Weineck, recomanda ca metoda practica si semnificativa de apreciere a oboselii “suma pulsatiilor de recuperare”, care inseamna suma tuturor pulsatiilor din perioada de dupa efort, care depasesc valorile frecventei cardiace de repaus.

Chiar in timpul efortului de anduranta, când intensitatea efortului depaseste limita de performanta in anduranta, se constata ca frecventa cardiaca incepe sa creasca (fata de valorile sale stabilizate in efort).

Cresterea valorilor frecventei cardiace in efort, dar mai ales revenirea lenta (de ordinul a zecilor de minute) dupa efort, sunt cu atât mai acccentuate, cu cât intensitatea si durata efortului sunt mai mari.

6.  Rolul functional al oboselii:

–  constituie un mecanism general de protectie contra solicitarilor excesive;

–  factor important de protectie a structurilor nervoase, ai caror neuroni intra in inhibitie fie la actiunea stimulilor excesivi, sau a actiunii prea indelungate a acestora;

–  factor de protectie a aparatului cardiovascular.

Oboseala muschilor scheletici impune efortului o limita la care miocardul dispune inca de rezerve energetice.

Datorita metodelor de dopaj, acest mecanism de protectie este abolit, organismul lucreaza in suprasarcina, iar epuizarea este tot mai accentuata si pericolul unei clacari sau chiar deces este iminent.

La inceput, am delimitat notiunea de oboseala fiziologica de cea patologica cronica, acum vom aminti pe scurt definitia si tipurile de oboseala patologica, deoarece nu mai sunt de domeniul fiziologicului, ci al fiziopatologicului si deci, ies din preocuparile capitolului de fata.

7.   Oboseala cronica sau supraantrenamentul

In afara de oboseala fiziologica ale carei efecte benefice asupra organismului sunt cunoscute, ea reprezentând o modalitate de aparare a acestuia si conducând in timp la instalarea supracompensatiei, se cunoaste si o forma cronica de oboseala patologica denumita supraantrenament.

Dupa Dragan, oboseala patologica cunoaste doua forme:

  • oboseala patologica acuta denumita supraincordare;
  • oboseala patologica cronica denumita supraantrenament.

In cazul oboselii patologice se depaseste capacitatea functionala a organismului chiar si numai printr-o singura solicitare si atunci vorbim de supraincordare sau prin insumarea solicitarilor repetate se instaleaza supraantrenamentul.

Supraincordarea dupa prof. dr. Ioan Dragan “este forma acuta a oboselii patologice constând in discordanta dintre solicitare si capacitatea de raspuns pe moment a organismului.”

Ea apare de regula la nivelul unor aparate si sisteme afectându-le functionalitatea. Sunt descrise forme de supraincordare ca: “inima fortata”, “clacaj cardiac”, “clacaj muscular”.

Supraincordarea din ce in ce mai rara la performeri apare in special la neantrenati aflati in convalescenta dupa boli infecto-contagioase, in caz de dopaj cu afectarea inhibitiei de protectie. Simptomatologia supraincordarii este foarte diferita ajungându-se chiar la lipotimii cu pierderea constientei si afectare senzoriala si motorie. Depasirea acestor faze reclama totusi supraveghere si tratament medical, sportivul constituind un “caz  problema”, reintrarea in procesul de pregatire facându-se numai dupa o minutioasa expertiza medico-sportiva.

Supraantrenamentul este forma cronica generala de oboseala patologica la sportivi care afecteaza profund intregul organism. Prin manifestarile si perturbarile pe care le provoaca este incadrata in grupa nevrozelor de suprsolicitare, denumire data in functie de rolul sistemului nervos central in geneza acestei afectiuni sportive.

M. Georgescu distinge trei grupe de sportivi care ajung la supraantrenament:

  1. cei care au obtinut forma sportiva dar cu greseli metodice in pregatire, cu solicitari prea mari inainte de obtinerea formei sportive si la care propune termenul de “surmenaj”;
  2. altii la care efortul prestat nu justifica instalarea bolii si la care au existat alti factori stressanti puternici asociati efortului;
  3. alta categorie si cea mai numeroasa la care suprasolicitarea nervoasa induce intregul tablou al simptomatologiei bolii.

Fiind un fenomen patologic care deregleaza tot organismul, supraantrenamentul afecteaza:

– homeostazia;

– sistemul endocrin;

– sistemul nervos vegetativ si somatic;

– sfera psihica.

In prima faza, supraantrenamentul debuteaza cu scaderea randamentului, dar sportivul, incercând sa faca fata rigorilor antrenamentului printr-un efort mare de vointa, se ajunge la o solicitare mai mare a organismului.

Cauzele care conduc la supraantrenament sunt:

– cresterea prea rapida a cantitatii si intensitatii antrenamentelor;

– invatarea tehnicii unei miscari dificile intr-un timp prea scurt;

– prea mare uniformitate a metodelor si continutului antrenamentelor;

– competitii prea multe intr-o perioada, cu intervale de refacere insuficiente;

– dorinta de prelungire a formei sportive;

– conflicte pe diverse planuri.

Semnele supraantrenamentului sunt subiective si obiective.

Semnele subiective sunt: generale si locale

Semnele subiective generale:

– comportament schimbat;

– reactii mai puternice fata de solicitare;

– indiferenta fata de tot;

– semne de nevroza (insomnii, dureri de cap).

Semnele subiective locale:

– senzatie de greutate in muschi;

– dureri precordiale;

– lipsa poftei de mâncare.

Semne obiective generale:

– modificari ale culorii pielii in efort;

– transpiratii abundente nejustificate de solicitarea prestata;

– tulburari ale echilibrului hidro-mineral.

Semne obiective locale:

– miscari necoordonate datorita perturbarilor la nivel de sistem nervos;

– forta musculara scazuta;

– respiratie slaba;

– tulburari cardiovasculare evidentiate de ECG, modificari EEG, EMG de excitabilitate neuromusculara si viteza de reactie;

– tulburari digestive si endocrine;

– pozitivarea testelor hepatice;

– scaderi ale greutatii corporale (o scadere de minim 3% din greutatea corporala trebuie suspectata de supraantrenament).

Tratamentul supraantrenamentului este profilactic si curativ. Printr-o supraveghere medico-sportiva atenta, tabloul clinic al bolii este din ce in ce mai putin frecvent, diagnosticul fiind pus in faza preclinica când cu mijloace de refacere organismul este restabilit.

Daca sportivul ajunge in stadiul in care boala se manifesta cu tot tabloul sau morbid, tratamentul care se impune este complex si implica parcurgerea mai multor etape, dupa I. Dragan:

– scoaterea din mediu si trimiterea intr-o statiune de crutare (600-800m) timp de 3-4 saptamâni cu:

a) tratament igieno-dietetic (alcalinizant, usor anabolizant, hidro-zaharat, bogat in cruditati, lactate, vitamine si minerale);

b) tratament medicamentos: sedare corticala, stimulare functionala si organica prin complexe de vitamine si oligoelemente, aminoacizi de tip asparat de arginina, glicocol, antioxidanti de tip seleniu, cisteina, vitamine E, C, B15);

c) odihna activa pentru restabilirea neuronilor stresati si solicitarea de noi neuroni, de rezerva.

La 6 saptamâni se efectueaza un prim bilant medico-sportiv si daca concluziile sunt favorabile se permite reluarea expertimentala a activitatii, dar sub supraveghere stricta medicala. Aceasta solicitare este progresiva si nespecifica si are o durata de aproximativ 4 saptamâni. Dupa aceasta etapa se impune un nou bilant medicosportiv. Daca rezultatele se mentin bune, se poate relua efortul specific, dar tot sub supraveghere medico-sportiva si cu mare accent pe componenta de refacere a antrenamentelor timp de inca 4-6 saptamâni.

Un ultim control cu rezultate pozitive permite reintrarea in antrenamentul normal si competitii, fara restrictii, dar cu supraveghere medicala de aproximativ 1 an.

In functie de predominanta uneia sau alteia din componentele sistemului nervos vegetativ, in mobilizarea resurselor in efort dar si in refacerea si restabilirea post efort, se descriu doua forme majore de supraantrenament: Basedowian (cu predominanta simpatica) si Addisonian (cu predominanta parasimpatica).

Forma Basedowiana (tiroidiana) se caracterizeaza prin predominanta proceselor de excitatie cu intensificarea functiilor de comanda. Pe lânga senzatiile de rau acuzate de catre sportiv, sunt evidente, suficiente semne obiective ce fac posibila diagnosticarea supraantrenamentului fara probleme.

Forma Adisoniana (suprarenala) se caracterizeaza prin predominanta procesului de inhibitie corticala manifestata prin diminuarea sau chiar absenta comenzilor. Sportivul nu-si poate mobiliza rezervele pentru prestarea efortului din antrenamente sau competitii.

In repaus, manifestarile sunt aproape normale, motiv pentru care este dificil de diagnosticat.

Si in primul caz si in al doilea caz reinsertia in activitatea de pregatire se face numai dupa refacerea completa, sub supraveghere stricta medico-sportiva si cu cresterea progresiva a solicitarii.

 

Dr. Alin Popescu, medic primar medicina sportiva
Dr. Olivia Timnea, medic primar medicina sportiva

 

Articol apărut în Revista Galenus

Share
Leave a Reply
Your email address will not be published. *