Nutritie

Managementul nutrițional în steatoza hepatică non-alcoolică

/
Managementul nutrițional în steatoza hepatică non-alcoolică

Nicoleta Tupiță, Nutriționist-Dietetician, Specialist Nutriție Sportivă, F.R. Rugby

Dr. Alin Popescu, Medic Primar Medicină Sportivă, C.M.O. F.R. Rugby

 

Rezumat:

Steatoza hepatică non-alcoolică este una dintre cele mai frecvente patologii ale ficatului și se află în continuă creștere la nivel global, în paralel cu pandemia de obezitate [1]. Este dificil de studiat o asociere directă cauză-efect între alimentație, activitatea fizică și apariția steatozei hepatice non-alcoolice. Un consum caloric mare asociat cu un stil de viață sedentar sunt factori de risc cunoscuți pentru rezistența la insulină, diabetul zaharat de tip 2 și sindromul metabolic, care, la rândul lor, sunt factori predispozanți pentru steatoza hepatică.  Prima linie de tratament pentru steatoza hepatică de cauză non-alcoolică este modificarea stilului de viață printr-o alimentație hipocalorică care să permită o reducere treptată a masei corporale, completată de limitarea nutrienților cu impact negativ (grăsimi saturate, grăsimi trans, carbohidrați simpli, colesterol) și asociată cu desfășurarea de activitate fizică cu regularitate [1,7,8,9]. În articolul de față este prezentat rolul intervențiilor dietetice, al macronutrienților și al altor compuși alimentari în tratamentul steatozei hepatice non-alcoolice, după cum reiese din literatura actuală de specialitate.

Cuvinte-cheie: steatoza hepatică, management nutrițional, ficat

Abstract:

Non-alcoholic hepatic steatosis is one of the most common pathologies of the liver and is continuously growing globally, along with obesity [1]. It is difficult to study the direct cause-effect association between diet, physical activity and the appearance of non-alcoholic liver steatosis. A high calorie consumption along with a sedentary lifestyle are known risk factors for insulin resistance, type 2 diabetes and metabolic syndrome, which in turn are predisposing factors for liver steatosis. The first treatment line for non-alcoholic hepatic steatosis is the change of lifestyle through a low calorie diet allowing a gradual reduction in body mass, supplemented by the limitation of negative impact nutrients (saturated fats, trans fats, simple carbohydrates, cholesterol) and associated with regular exercise [1,7,8,9]. This article presents the role of dietary interventions, macronutrients and other food compounds in the treatment of non-alcoholic liver steatosis, as can be seen in the current literature.

Keywords: hepatic steatosis, nutritional management, liver

Introducere

Ficatul este cea mai mare glandă anexă a sistemului digestiv și are un rol primordial în metabolizarea nutrienților absorbiți la nivelul tubului digestiv. Ficatul poate fi numit „fabrica chimică” a organismului care preia materia primă rezultată în urma digestiei intestinale și o transformă în compușii de care are nevoie organismul pentru a funcționa în limite fiziologice. Considerând acest rol majoritar în organism, stilul alimentar va impacta în mod semnificativ funcționarea normală și sănătatea ficatului.

Steatoza hepatică non-alcoolică este una dintre cele mai frecvente patologii ale ficatului și se află în continuă creștere la nivel mondial, în paralel cu pandemia de obezitate [1]. Se estimează că la nivel global steatoza hepatică are o prevalență de 20%, dar care ajunge chiar și până la 46% în Statele Unite ale Americii [2].

Steatoza hepatică sau „ficatul gras” reprezintă acumularea de grăsime în exces la nivelul țesutului hepatic. Steatoza hepatică poate evolua spre steatohepatita non-alcoolică atunci când este însoțită de inflamație. În lipsa intervenției medicale și nutriționale, în 10-39% din cazuri steatohepatita non-alcoolică evoluează spre ciroză hepatică [3].

Acumularea de grăsime la nivelul ficatului poate fi cauzată și de consumul excesiv de alcool definit ca >20 g/zi alcool pur la bărbați și >10 g/zi alcool pur la femei [3]. În articolul de față vor fi abordate aspectele nutriționale ale steatozei hepatice și steatohepatitei de cauză non-alcoolică. Recomandările nutriționale diferă semnificativ între cele două etiologii ale ficatului gras, din această cauză necesită o abordare diferită.

Este dificil de studiat o asociere directă cauză-efect între alimentație, activitatea fizică și apariția steatozei hepatice non-alcoolice. Cu toate acestea, un consum caloric mare asociat cu un stil de viață sedentar sunt factori de risc cunoscuți pentru rezistența la insulină, diabetul zaharat de tip 2 și sindromul metabolic [4]. Legătura dintre rezistența la insulină și sindromul metabolic cu patogeneza steatozei hepatice a fost și ea demonstrată de numeroase studii. Prin aceste două corelații și alte studii observaționale [5] se poate trasa o legătură între alimentația dezechilibrată, lipsa activității fizice și apariția steatozei hepatice [6].

Printre dezechilibrele nutriționale observate la pacienții cu steatoză hepatică non-alcoolică se numără [5]:

  • consumul crescut de zahăr și băuturi îndulcite de tipul celor carbogazoase;
  • consumul crescut de grăsimi saturate;
  • aportul excesiv de colesterol;
  • consumul redus de fibre, fructe și legume.

Prima linie de tratament pentru steatoza hepatica de cauză non-acoolică este modificarea stilului de viață printr-o alimentație hipocalorică, care să permită o reducere treptată a masei corporale, completată de limitarea nutrienților cu impact negativ (grăsimi saturate, grăsimi trans, carbohidrați simpli, colesterol) și asociată cu desfășurarea activității fizice cu regularitate [1,7,8,9].

Aceste modificări acționează în primul rând pe factorii de risc: obezitate, insulino-rezistență, colesterolemie, dislipidemie. Reducând gravitatea factorilor de risc asociați, intervențiile de modificare a stilului de viață au efect benefic de regresie sau încetinire a evoluției steatozei hepatice non-alcoolice spre patologiile mai severe. În continuare va fi prezentat rolul intervențiilor dietetice, al macronutrienților și anumitor compuși alimentari în tratamentul steatozei hepatice non-acoolice așa cum reiese din literatura de specialitate actuală.

Consumul energetic și scăderea în greutate

În ultimii ani au avut loc o serie de schimbări în alimentație, în detrimentul sănătății, caracterizate de o creștere în consumul caloric, o creștere a consumului de cereale și produse derivate rafinate, un aport crescut de zaharuri adăugate și grăsimi saturate [10]. Dintre zaharurile adăugate, se poate evidenția fructoza, care este consumată în cantități din ce în ce mai mari prin consumul de dulciuri, prin adăugarea de zahăr sau fructoză în diverse preparate, dar și prin consumul mare de băuturi carbogazoase îndulcite cu sirop de porumb bogat în fructoză.

Toate aceste schimbări în alimentație au condus la obezitate și modificări metabolice. Obezitatea este întâlnită la majoritatea pacienților cu steatoză hepatică și steatohepatită de cauză non-alcoolică. Puțini sunt pacienții cu ficat gras și o greutate normală. Intervențiile dietetice vor avea o abordare diferită în cazul celor două tipuri de pacienți. Dacă în cazul celor cu obezitate, scăderea în greutate prezintă efecte benefice semnificative de regresie sau încetinire a evoluției bolii, chiar și independent de repartiția macronutrienților, în cazul celor cu greutate normală, recomandările dietetice calitative vor fi de prim interes terapeutic [5].

Asociația Americană de Gastroenterologie recomandă o scădere cu 3-5% raportată la greutatea inițială pentru a îmbunătăți evoluția steatozei hepatice, dar susține că o reducere în greutate de >10% este necesară atunci când este prezentă steatohepatita [9].

Pornind de la această recomandare generală este indicată o evaluare nutrițională individuală, urmată de recomandări personalizate de scădere în greutate care să țină cont de masa corporală inițială și alte caracteristici individuale. Scăderea în greutate este absolut necesar să se facă treptat. O scădere mare în greutate într-un timp scurt poate agrava simptomele steatozei hepatice și accelera evoluția spre steatohepatită.

Necesarul energetic pentru pacienții cu steatoză hepatică non-alcoolică se situează între 25 și 30 kcal/kg masă corporală raportat la o greutatea corporală ideală, calculată în funcție de vârstă, înălțime și coeficient de activitate fizică [11]. Obiectivul este o reducere în greutate normală și sigură, care în cazul pacienților cu steatoză hepatică este de 0,5-1 kg/săptămână și se poate obține printr-un deficit caloric de 500-1.000 kcal pe zi. În cele mai multe cazuri, astfel de obiective se pot obține printr-o dietă cu un conținut caloric de 1.200-1.500 kcal/zi [11]. O scădere în greutate mai mare de 1,5 kg/săptămână poate crește riscul de litiază biliară, pe lângă agravarea evoluției steatozei hepatice [11].

O scădere în greutate de cel puțin 5% prezintă o rată de remisie a steatozei hepatice non-alcoolice de 75% [1].

Un mic studiu pe un număr de 16 pacienți care au urmat timp de un an recomandări nutriționale și o dietă de ~ 1.400 kcal/zi a arătat o îmbunătățire a modificărilor histologice apărute în steatohepatită la 15 subiecți din cei 16 luați în studiu [12].

Recomandări privind consumul de carbohidrați

Numeroase studii arată că pacienții cu steatoză hepatică non-alcoolică prezintă un consum mai mare de carbohidrați simpli (zahăr, fructoză și glucoză) prin comparație cu persoanele fără steatoză hepatică [5]. Un consum mai mare de cereale și derivate de cereale rafinate în detrimentul celor integrale se poate observa în rândul pacienților cu steatoză hepatică [13].

Mai mult, în rândul pacienților cu steatoză hepatică, procentul reprezentat de zaharuri și carbohidrați din totalul energetic este semnificativ mai mare decât la pacienții cu steatoză hepatică non-acoolică fără prezența inflamației [5].

Dintre zaharuri, fructoza a fost studiată cu precădere în rândul pacienților cu steatoză hepatică. Mai multe studii susțin că o cantitate mare de fructoză în dietă crește riscul apariției steatozei hepatice non-alcoolice și influențează negativ progresia bolii spre steatohepatită sau alte afecțiuni mai grave ale ficatului [14]. Una dintre principalele surse de fructoză în dieta de tip occidental sunt băuturile îndulcite carbogazoase. Studiu Framingham Heart a stabilit o relație de tip doză-răspuns între consumul zilnic de băuturi îndulcite, semnalând o creștere cu ~ 55% a riscului de steatoză heapatică pentru consumatori [15].

Printre mecanismele directe prin care fructoza crește riscul de steatoză hepatica se numără: creșterea lipogenezei de novo, creșterea nivelului seric al acidului uric, creșterea alanin-aminotransferazei. Indirect, un consum ridicat de fructoză este asociat cu creșterea în greutate, cu insulino-rezistența și sindromul metabolic, factorii de risc cunoscuți pentru steatoza hepatică.

Indicele glicemic prezintă și el o importanță deosebită când vine vorba despre efectul carbohidraților asupra apariției și evoluției steatozei hepatice. Pe de-o parte, un consum ridicat de alimente cu indice glicemic mare a fost asociat cu prezența steatozei hepatice [16]. Pe de altă parte, o dietă bazată pe alimente cu indice glicemic mic a fost asociată cu o scădere mai mare în greutate și masă grasă, obiective deosebit de importante în tratamentul dietetic al pacienților cu steatoză hepatică [16].

Recomandările pentru consumul de carbohidrați în populația generală se situează între 40 și 65% din totalul energetic pe zi. Pacienții cu steatoză hepatică sau steatohepatită ar putea beneficia, cel puțin pe termen scurt, de o dietă hipoglucidică în care carbohidrații să nu depășească 40-45% din necesarul caloric [11]. Atât o dietă hipoglucidică, cât și una hipolipidică conduc la o scădere a trigliceridelor intrahepatice aproximativ în aceeași măsură [11]. De asemenea, o dietă cu un conținut redus de carbohidrați (~ 40%) este asociată cu niveluri reduse ale alanin amino-transferazei [11].

Dietele hipoglucidice se pare că prezintă efecte benefice doar pe termen scurt. După un an acest efect se atenuează sau chiar poate stimula dezvoltarea steatozei hepatice. Prin urmare, la acești pacienți, se recomandă o atenție mai mare asupra calității carbohidraților și urmarea unei diete normoglucidice pe termen lung [17].

Concluzionând, în primele etape ale intervenției nutriționale se va apela la o dietă cu un conținut de ~ 45% carbohidrați pentru a stimula scăderea în greutate, ulterior adoptându-se o alimentație normolipidică. În ceea ce privește calitatea carbohidraților, pacienții cu steatoză hepatică trebuie îndrumați să aleagă preponderent carbohidrații complecși din surse integrale (cereale integrale, pâine integrală, paste integrale, orez brun, preparate din făină de mălai sau ovăz etc.). Cel puțin jumătate din cantitatea de cereale și produse derivate ar trebui să provină din surse integrale. Acest tip de alimente aduc în alimentație și o cantitate semnificativă de fibre. Fibrele au roluri funcționale importante care pot impacta pozitiv și evoluția steatozei hepatice prin sechestrarea unor cantități de colesterol și lipide din produsele consumate, dar și prin contribuția la menținerea unor niveluri constante ale glicemiei. O altă recomandare este evitarea consumului de sucuri și a altor băuturi îndulcite cu zahăr și fructoză și limitarea consumului de dulciuri.

Modificări recomandate în consumul de lipide

În prezent, este recunoscut faptul că un exces al consumului zilnic de energie provenit dintr-un consum mare de lipide poate cauza steatoză hepatică non-alcoolică.

Comparând obiceiurile alimentare ale pacienților cu steatoză hepatică și a celor care nu prezintă această patologie, se poate observa un consum mai mare de grăsimi saturate, colesterol și acizi de tip Omega-6 la cei cu steatoză hepatică [5,14]. Pe baza jurnalelor alimentare ale pacienților cu steatoză hepatică s-a identificat un consum de acizi grași saturați de 14% din totalul energetic față de 10% la grupul control [14]. Un consum mare de grăsimi saturate stimulează stresul oxidativ în mitocondrii și contribuie la procesul inflamator din hepatocite, ceea ce poate declanșa steatohepatita. De asemenea, un consum de grăsimi saturate mai mare de 10% din totalul energetic s-a demonstrat a crește insulino-rezistența – unul dintre factorii de risc în boala ficatului gras [14].

Recomandările pentru populația generală cu privire la consumul de lipide variază între 20% și 35% din totalul energetic în funcție de tipul de lipide consumat preponderent în alimentație. Pentru pacienții cu steatoză hepatică se poate apela la o dietă care să conțină < 30% lipide din totalul energetic cu un conținut de grăsimi saturate între 7% și < 10% din totalul energetic [14]. O cantitate mai mică de 6% grăsimi saturate nu s-a dovedit a avea efecte benefice asupra steatozei, pe termen lung prezentând chiar și efecte adverse [17]. Grăsimile polinesaturate de tipul Omega-6 și Omega-3 trebuie să reprezinte ~ 7%, cu un raport Omega-3: Omega-6 de 1:1 până la 1:4 [14]. Restul de 10% trebuie să fie completat de acizi grași mononesaturați (de exemplu, din uleiul de măsline). Conținutul în acizi grași mononesaturați (MUFA) al dietei poate ajunge și până la 25% din totalul energetic, dar această recomandare se va personaliza în funcție de evoluția bolii și obiectivele dietetice.

Consumul de acizi grași mononesaturați este dovedit a avea roluri de reducere a riscului de boli cardiovasculare prin modularea profilului lipidic sangvin. Principalele surse de acizi grași mononesaturați în dietă sunt: uleiul de măsline extravirgin, avocado, nuci și uleiul de rapiță. Uleiul de măsline extravirgin conține și antioxidanți cu efecte benefice în steatohepatită.

În ceea ce privește acizii grași polinesaturați (de tipul PUFA) o importanță deosebită o are raportul dintre Omega-3 și Omega-6 în dietă. Un consum mai mare de Omega-6 poate prezenta efecte proinflamatorii care pot accelera progresia steatozei spre steatohepatită [17].

Consumul de Omega-3, destul de redus în alimentația occidentală, dar și în România, trebuie încurajat în rândul pacienților cu steatoză hepatică. Potrivit studiilor efectuate până în prezent, încă nu se poate extrage o concluzie clară cu privire la relația directă dintre acizii grași PUFA Omega-3 și evoluția steatozei hepatice. Cu toate acestea, Asociația Americană de Gastroenterologie recomandă folosirea Omega-3 în tratamentul pacienților cu steatoză pentru corectarea dislipidemiilor, prezente la majoritatea pacienților [9]. Există mai multe recomandări cu privire la suplimentarea cu Omega-3, fie cu ulei de pește, fie cu capsule. Doza recomandată pe zi de Omega-3 variază de la 2 g la 4 g [17].

O categorie de acizi grași dăunători pentru steatoza hepatică sunt acizii grași trans, prin acțiunea lor proinflamatoare, intensificarea disfuncției endoteliale, creșterea riscului de rezistență la insulină și dislipidemii [14]. Acizii grași trans periculoși sunt cei formați prin hidrogenarea parțială a uleiurilor vegetale (palmier, cocos, soia) care se regăsesc în multe produse procesate. Acizii grași trans se pot forma în uleiurile vegetale (floarea-soarelui) în timpul prăjirii îndelungate la temperaturi ridicate.

Conținutul de colesterol al dietei a fost semnificativ mai mare, atât la pacienții obezi cu steatoză hepatică, cât și la cei cu greutate normală. Din studiile desfășurate pe animale, s-a obervat o legătură clară între o dietă bogată în colesterol și apariția steatozei hepatice induse de alimentație, chiar și în lipsa unui exces caloric [6]. Considerând aceste informații, se recomandă limitarea consumului de colesterol în dieta pacienților cu steatoză hepatică non-alcoolică la 200 mg pe zi.

În privința consumului de alimente și pentru obținerea repartiției lipidice mai sus amintite în dietă se pot face următoarele recomandări generale pacienților cu steatoză hepatică:

  • folosirea preponderentă a uleiului de măsline extravirgin pentru salate și gătit ușor (soté-uri, nu pentru prăjit);
  • creșterea consumului de nuci, migdale, avocado, semințe de dovleac, semințe de in pisate;
  • consumul de pește de 3 ori/săptămână (~ 100 g), din care cel puțin două portii de pește oceanic (gras);
  • includerea uleiului de semințe de in pentru a suplimenta aportul de Omega-3;
  • evitarea alimentelor prăjite sau procesate intens;
  • consumul de carne slabă albă (pui, curcan);
  • limitarea consumului de carne roșie (carne de porc, carne de vită, carne de miel etc.);
  • consumul unei cantități mari de vegetale și fibre;
  • un consum de cel mult două ouă întregi pe săptămână; se pot consuma mai multe albușuri (până la 4/săptămână);
  • se vor alege lactatele proaspete, degresate (iaurt, lapte 1,5%, brânză de vaci slabă, brânză cottage).

Rolul proteinelor în managementul dietetic al steatozei hepatice

În ceea ce privește consumul de proteine, evidențele științifice nu sunt atât de clare pentru efectul lor asupra riscului de apariție sau evoluției steatozei hepatice. Cu toate acestea, balanța înclină favorabil spre consumul de proteine.

Anumite studii clinice susțin un impact benefic al consumului adecvat de proteine asupra evoluției steatozei hepatice [14]. Se știe că malnutriția proteică poate duce la apariția steatohepatitei [14].

Proteinele se pare că au efect favorabil asupra evoluției steatozei hepatice non-alcoolice prin mai multe mecanisme de acțiune [10,14,16]:

  • stimulează scăderea în greutate și menținerea unei mase corporale normale în timp;
  • au efect benefic asupra metabolismului carbohidraților, îmbunătățind efectul insulinei;
  • proteinele sunt necesare pentru regenerarea hepatocitelor, furnizând aminoacizi esențiali care previn acumularea de grăsime în exces în țesutul hepatic;
  • un conținut mai mare de proteine în dietă ajută la reducerea țesutului adipos;
  • creșterea capacității oxidative mitocondriale și un trend spre reducerea inflamației;
  • proteinele din surse vegetale, din pește și lactate degresate contribuie la reducerea riscului de boli cardiovasculare.

Excesul de proteine poate afecta în timp funcția renală, recomandările privind procentul de proteine din alimentație trebuie făcute considerând alte patologii asociate, dar și în funcție de obiectivele dietetice. Luând în considerare repartiția carbohidraților și lipidelor, se poate concluziona că un aport de proteine de 20-25% din totalul energetic poate fi benefic pentru pacienții cu steatoză hepatică, fără a crește riscul de complicații sau probleme renale [14].

Unele studii au prezentat beneficii în dietele hipocalorice (1.200-1.500 kcal/zi) un consum de proteine de 35% din totalul energetic din surse mixte, vegetale și animale. Acest consum crescut de proteine a îmbunătățit profilul lipidic, homeostazia glucozei și enzimele hepatice, independent de scăderea în greutate sau masa grasă a subiecților [17]. O astfel de abordare nu este recomandată pe termen lung, mai mult de 6 luni sau un an.

O atenție deosebită trebuie acordată calității proteinelor, mai ales în cazul în care se recomandă un consum mai mare față de recomandările pentru populația generală (16-17% din necesarul energetic).

În dieta pacienților cu steatoză hepatică se va opta pentru un mix între consumul de proteine din surse animale și vegetale cu o distribuție de 50%-50%. În dietă vor predomina:

  • carnea slabă de pasăre;
  • peștele;
  • leguminoasele (soia, linte, năut, fasole etc.);
  • albușul de ou;
  • lactatele degresate;
  • nuci și semințe;
  • se poate apela și la alimente „noi”: quinoa, semințe de cânepă, semințe de chia. 

Alți nutrienți cu efecte benefice asupra evoluției steatozei hepatice non-alcoolice

Cofeina

Cafeaua este o băutură foarte populară și consumată la nivel global în cantități mari. Acest lucru a atras după sine și o multitudine de studii care evaluează impactul consumului de cafea asupra sănătății. Până în momentul de față, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară recomandă un consum moderat de 400 mg/cofeină pe zi pentru adulți, ceea ce poate echivala cu 4-5 cești de cafea pe zi sau mai puțin dacă există și alte surse de cofeină în alimentație. Consumul moderat de cafea se situează în jurul a 2-3 cafele pe zi pentru populația generală.

Studii observaționale au evidențiat un impact favorabil al consumului moderat de cafea asupra sindromului metabolic – factor de risc pentru steatoza hepatică [15]. De asemenea, se pare că un consum moderat de cafea poate acționa benefic și asupra evoluției spre fibroză [15]. Consumatorii de cafea se pare că sunt mai protejați față de sindromul metabolic, dar și de steatoza hepatică și evoluția acesteia spre stadii mai severe [18].

Efectele benefice ale cafelei nu se datorează doar cofeinei, ci și altor compuși bioactivi, polifenolii prezenți în cafea prezentând efecte antioxidante semnificative. În multe tipuri de dietă occidentală cu un consum mic de fructe și legume, cafeaua este una dintre cele mai importante surse de antioxidanți.

Vitamine cu posibil rol terapeutic

Vitamina E și niacina sunt menționate în anumite studii ca prezentând efect terapeutic în rândul pacienților cu steatoză.

Niacina are roluri de coenzimă în procesele oxidative, fiind importantă pentru reducerea stresului oxidativ. În studii pe animale s-a observat un efect de reducere a grăsimii hepatice și a produșilor de oxidare hepatică, prevenind astfel acumularea de grăsime în exces [10].

Vitamina E este recunoscută pentru rolul său de puternic antioxidant în organism. Tot în studiile pe animale s-a observat un efect de hepatoprotecție [10]. Există și studii care, chiar dacă susțin efectul benefic la nivel hepatic, scot în evidență și creșterea rezistenței la insulină și a nivelurilor plasmatice de trigliceride după 2 ani de suplimentare cu vitamina E [10]. Considerând aceste studii, în momentul de față nu se pot face recomandări de suplimentare la pacienții diabetici.

În cazul pacienților cu steatohepatită se poate lua în considerare ca primă linie de tratament suplimentarea cu 800 UI/zi de alfa-tocoferol [9].

Consumul de alcool în steatoza hepatică non-alcoolică

Chiar dacă steatoza hepatică nu este cauzată de alcool, se va evita un consum în exces. Pentru consumul moderat se pare că nu există o recomandare clară de a-l evita [9]. Dacă ne dorim ca pacienții să fie în zona cea mai sigură, recomandarea ar putea fi un consum de alcool moderat ocazional sau în weekend. În cazul consumului, se vor alege băuturi precum vinul roșu sau berea și se vor limita băuturile cu un conținut mare de alcool ( > 20%).

Dieta mediteraneeană cu rol de prevenție și terapeutic

Nu există o abordare general acceptată în ceea ce privește tipul de dietă adecvat pentru pacienții cu steatoza hepatică non-acoolică. Cu toate acestea, mai multe studii prezintă beneficiile dietei mediteraneene pentru managementul sindromului metabolic. În completare, este cunoscut faptul că obezitatea, dislipidemiile, diabetul zaharat sunt principalii factori de risc pentru bolile hepatice. Pentru prevenirea sindromului metabolic și steatozei hepatice se poate recomanda pacienților aderarea la dieta mediteraneeană [19].

În funcție de starea de nutriție a pacienților și nevoile lor nutriționale, dieta mediteraneeană va fi sau nu însoțită de restricție calorică. Se pare ca această dietă este recomandată și de palatabilitatea sa, pacienții fiind mai predispuși să urmeze acest tip de dietă o perioadă îndelungată sau pentru tot restul vieții.

Activitatea fizică recomandată pacienților cu steatoză hepatică

Despre activitatea fizică nu mai sunt prea multe de spus, având în vedere că efectele sale benefice asupra sănătății sunt cunoscute.

În cazul pacienților cu steatoză hepatică, activitatea fizică acționează atât asupra factorilor de risc (mai ales prin favorizarea scăderii în greutate), cât și direct asupra evoluției bolii hepatice, independent de scăderea în greutate. S-a demonstrat că exercițiul fizic desfășurat cu regularitate timp de 3 luni a îmbunătățit valorile enzimelor hepatice și a ameliorat rezistența la insulină la pacienții cu steatoză hepatică non-alcoolică [17].

Nu există încă suficiente date cu privire la beneficiile unui anumit tip de exercițiu fizic, un mix al acestora fiind preferat. Atât exercițiile aerobice, cât și cele de rezistență manifestă efecte benefice asupra evoluției bolii.

În ceea ce privește durata și intensitatea exercițiilor fizice se pot face următoarele recomandări generale:

  • între 20 și 60 de minute de exerciții aerobice de intensitate moderată (45%-70% VO) cel puțin 5 zile pe săptămână;
  • 30-60 minute de exerciții de rezistență de intensitate moderată 3 zile pe săptămână;
  • pentru beneficii independente de scăderea în greutate, se recomandă mai mult de 250 de minute de activitate fizică pe săptămână.

Concluzii

Analizând toate recomandările și discuțiile prezentate în diverse studii și ghiduri, pentru pacienții cu steatoză hepatică non-alcoolică sau steatohepatită se pot face următoarele recomandări generale, care urmează a fi personalizate pe baza unei investigații medicale și nutriționale ample [11,16,17]:

  • necesarul caloric zilnic se va stabili în funcție de caracteristicile individuale și obiectivele stabilite în acord cu pacientul. În general, se optează pentru o dietă de 1.200-1.500 kcal/zi;
  • pentru o scădere în greutate de 0,5-1 kg/săptămână este necesară o restricție calorică între 500 și 1.000 de kcal din necesarul zilnic;
  • se stabilește un target de 3-5% scădere în masa corporală în cazul pacienților obezi cu steatoză hepatică și 10% în cazul celor obezi cu steatohepatită; 
  • carbohidrații trebuie să reprezinte între 45% și 60%, preferabil din surse integrale; 
  • daca se optează pentru o dietă hipoglucidică, se va opta pentru 45% carbohidrați, iar restul se va completa cu acizi grași MUFA și PUFA Omega-3; 
  • fibrele se vor consuma în cantitate de 20 g până la 40 g/zi (din care 5-15 g să fie de tipul celor solubile); 
  • lipidele totale se vor consuma între 20% și 35% cu 7-10% acizi grași saturați, între 5-10% acizi grași polinesaturați și 15% până la 20% acizi grasi mononesaturați; 
  • Omega-3 se va lua preferabil din peștele oceanic sau din uleiul de pește. Dacă există hipertrigliceridemie > 500 mg/dL se pot administra suplimente cu 2-4 g de Omega-3/zi; 
  • colesterolul alimentar nu trebuie să depășească 200 mg/zi; 
  • acizii grași trans se vor limita la < 1% din totalul energetic zilnic; 
  • recomandarea pentru proteine se situează în jurul a 20-25% din necesarul caloric zilnic; 
  • se va investiga posibilitatea suplimentării cu vitamina E în doze de 800 UI/zi în steatoza hepatică non-alcoolică, dar nu și în steatohepatită; 
  • consumul moderat de cafea (3-4 cești pe zi) se urmează în continuare; 
  • dintre tipurile de diete se poate recomanda dieta mediteraneană.

Recomandări practice privind grupele de alimente:

Se va încuraja consumul Se va evita/limita consumul
Legume (3-5 porții/zi) Fast-food
Leguminoase (4 porții/săptămână) Dulciuri
Fructe (2-4 porții/zi) Carne roșie (< 300 g/săptămână)
Cereale integrale (1/2 din consumul zilnic) Mezeluri
Nuci (4 porții/săptămână) Cartofi prăjiți și chipsuri
Ulei de măsline Băuturi carbogazoase
Pește oceanic (somon, ton, macrou, sardine) cel putin 2 porții – 100 g/săptămână) Preparate prăjite
Lactate degresate (2-3 porții zilnic) Pâine albă, paste din făină albă (consum moderat)

Bibliografie:

  1. Machado MV, Cortez-Pinto H. Non-alcoholic fatty liver disease: What the clinician needs to know. World Journal of Gastroenterology 2014; 20(36):. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4177476/.
  2. Sunil G Sheth, Sanjiv Chopra. Epidemiology, clinical features, and diagnosis of nonalcoholic fatty liver disease in adults. https://www.uptodate.com/contents/epidemiology-clinical-features-and-diagnosis-of-nonalcoholic-fatty-liver-disease-in-adults (accessed 11 Octombrie 2017).
  3. Hassan K, Bhalla V, Ezz El Regal M, Hesham A-Kader H. Nonalcoholic fatty liver disease: A comprehensive review of a growing epidemic. World Journal of Gastroenterology 2014; 20(34): .https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4161796/
  4. Pitsavos C, Panagiotakos D, Weinem M, Stefanadis C. Diet, exercise and the metabolic syndrome. Rev Diabet Stud. 2006;3:118–126.
  5. Yasutake K, Kohjima M, Nakashima M et all.. Nutrition Therapy for Liver Diseases Based on the Status of Nutritional Intake. Gastroenterology Research and Practice 2012; 2012():.https://www.hindawi.com/journals/grp/2012/859697/.
  6. Kim CH, Younossi ZM. Nonalcoholic fatty liver disease: a manifestation of the metabolic syndrome. Cleve Clin J Med. 2008;75:721–728.
  7. Mayo Clinic Staff. Nonalcoholic fatty liver disease. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/nonalcoholic-fatty-liver-disease/diagnosis-treatment/drc-20354573 (accessed 11 octombrie).
  8. American Liver Foundation. Non-Alcoholic Fatty Liver Disease. http://www.liverfoundation.org/abouttheliver/info/nafld/.
  9. CHALASANI N, FACG, YOUNOSSI Z et all.. The Diagnosis and Management of Non-alcoholic Fatty Liver Disease: Practice Guideline by the American Gastroenterological Association, American Association for the Study of Liver Diseases, and American College of Gastroenterology. GASTROENTEROLOGY 2012; 142(7):.http://www.gastrojournal.org/article/S0016-5085(12)00494-5/fulltext.
  10. Hernandez-Rodas MC, Valenzuela R, Videla LA. Relevant Aspects of Nutritional and Dietary Interventions in Non-Alcoholic Fatty Liver Disease. International Journal of Molecular Sciencies 2015; 16(10): .https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4632797/.
  11. E Rusu, G Enache, M Jinga, R Dragut et all.. Medical nutrition therapy in non-alcoholic fatty liver disease – a review of literature. Journal of Medicine and Life 2015; 8(3):.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4556902/.
  12. Huang MA, Greenson JK, Chao C et all.. One-year intense nutritional counseling results in histological improvement in patients with non-alcoholic steatohepatitis: a pilot study. American Journal of Gastroenterology 2005; 100(5):. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15842581.
  13. MIRMIRAN P, AMIRHAMIDI Z, EJTAHED HS, BAHADORAN Z, AZIZI F. Relationship between Diet and Non-alcoholic Fatty Liver Disease: A Review Article. Iranian Journal of Public Health 2017; 46(8):. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5575379/.
  14. Kargulewicz A, Stankowiak-Kulpa H, Grzymisławski M. Dietary recommendations for patients with nonalcoholic fatty liver disease. Gastroenterology Review 2014; 9(1):.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4027841/.
  15. Zelber-Sagi S, Godos J, Salomone F. Lifestyle changes for the treatment of nonalcoholic fatty liver disease: a review of observational studies and intervention trials. Therapeutic Advances Gastroenterology 2016; 9(3):. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4830109/#bibr123-1756283X16638830.
  16. Freidoonya L, Kong ID. Practical approaches to the nutritional management of nonalcoholic fatty liver disease. Integrative Medicine Research 2014; 3(4):. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2213422014000663.
  17. Oliveira CP, de Lima Sanches P, de Abreu-Silva EO, Marcadenti A. Nutrition and Physical Activity in Nonalcoholic Fatty Liver Disease. Journal of Diabetes Research 2016; 2016():.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4685119/.
  18. Wadhawan M, Anand AC. Coffee and Liver Disease. Journal of Clinical and Experimental Hepatology 2016; 6(1):. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4862107/.
  19. Abenavoli L, Milic N, Peta V et all.. Alimentary regimen in non-alcoholic fatty liver disease: Mediterranean diet. World Journal of Gastroenterology 2014; 20(45):. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4258553/.

Articol preluat de pe revistagalenus.ro

Share
Leave a Reply
Your email address will not be published. *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.