Chiar TU poti dona daca:
1. Ai varsta cuprinsa intre 18 si 60 ani;
2. Ai o greutate corporala minima de 50 kg;
3. Ai tensiunea arteriala sistolica (maxima) intre 200 mmHg si 110 mmHg;
4. Nu ai afectiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, sifilis, hepatita virala cronica, HIV/SIDA
5. Au trecut 70 zile de la ultima donare.

! Daca esti hipertensiv (pana la 200 mmHg, insa!) trebuie sa stii ca este chiar recomandat sa donezi.

Donarea de singe este permisa numai persoanelor in stare de sanatate, intre 18 si 60 de ani (intrucit in afara acestor virste nu exista garantia unui raspuns armonios din partea organismului fata de pierderea a 450ml de sange), celor care nu au valorile tensiunii arteriale sistolice peste 200 mm Hg sau sub 110 mm Hg, femeilor in afara sarcinii sau a lauziei, celor ce nu manifesta stari emotionale exagerate, teama persistenta fata de actul donarii sau o stare de oboseala, nu au consumat alcool sau o masa bogata in grasimi inainte de a se prezenta la recoltare, au de la ultima donare de singe minimum 70 de zile, nu au avut in ultimul timp pierderi de singe si nu au fost supusi unor interventii chirurgicale.

Si profesiunea donatorului poate constitui uneori o cauza a respingerii acestuia de la recoltare, cind exista pericolul potential al infectiilor (cazul mulgatorilor, ingrijitorilor de animale, maturatorilor) sau al unei oboseli fizice (soferi pe mijloace de transport in comun, piloti, operatori la masini grele).
Restrictiile de mai sus privind donarea de sange se explica asttel: starile emotionale exagerate sunt o expresie a afectarii sistemului nervos, cel care coordoneaza repartitia sangelui dupa nevoi, iar in acest caz raspunsul sau poate fi inadecvat.

Teama de actul donarii poate duce la o tulburare a circulatiei sangelui manifestata printr-o lipotimie (lesin).
Starea de oboseala (dupa munca in schimbul de noapte sau dupa eforturi mari) poate constitui o cauza a adaptarii necorespunzatoare a circulatiei singelui.
Intervalul de minimum 70 de zile de la ultima recoltare este considerat suficient pentru refacerea tuturor elementelor sangelui si rezervelor organismului pierdute cu ocazia ultimei recoltari.

Gravida nu poate dona sange, intrucit organismul sau trebuie sa acopere si nevoile viitorului copil, iar interdictia se prelungeste 18 luni dupa nastere pentru ca organismul mamei sa-si refaca pierderile!

N.B. Este un text vechi pe care l-am readus in atentie pentru ca sunt frecvente intrebarile care mi se adreseaza pe aceasta tema!

Maladia (lui) Gilbert este o afectiune genetica benigna caracterizata printr-un deficit al enzimelor implicate in metabolizarea bilirubinei la nivel hepatic, consecinta acestui fapt fiind cresterea nivelului de bilirubina neconjugata in sange. Sindromul Gilbert a fost descris prima data de catre fizicianul francez Augustin Nicolas Gilbert al carui nume il poarta. In momentul de fata se cunoaste faptul ca aceasta maladie afecteaza in proportie de 5-10 % populatia si ca este mai frecvent intalnita la barbati decat la femei. De foarte multe ori aceasta afectiune fie trece neobservata toata viata fie este descoperita in mod intamplator in urma efectuarii unor analize de sange.

Cauze

Sindromul Gilbert apare prin mostenirea unei gene anormale transmisa din generatie in generatie. Aceasta gena contoleaza o enzima (glucuroniltransferaza) implicata in procesul de metabolizare al bilirubinei. Organismul neavand aceasta enzima este incapabil sa metabolizeze bilirubina rezultand astfel o crestere anormala a acesteia in sange (lucru ce se poate cuantifica usor prin dozarea sanguina a acesteia la orice laborator de analize). Pentru ca o persoana sa mosteneasca aceasta afectiune este nevoie ca ambii parinti sa fie purtatori ai genei anormale.
Factori de risc in dezvoltarea bolii si a simptomatologiei
Dupa cum am mai spus in cazul in care ambii parinti sunt purtatori ai genei defectuoase este clar ca probabilitatea transmiterii acestei afectiuni copiilor este foarte mare.

Aproximativ 30% din cei cu sindrom Gilbert sunt asimptomatici. Cu toate acestea cei care sunt diagnosticati cu aceasta maladie trebuie sa stie ca exista cateva situatii care pot exacerba sau creste riscul de aparitie a simtomelor. Dintre acestea amintim:
-orice boala sau afectiune care scade activitatea sistemului imunitar de la banala raceala si pana la orice infectie (bacteriana sau virala) indiferent de localizare
-postul sau urmarea unei diete hipocalorice
-menstruatia
-deshidratarea
-activitatea fizica sustinuta
-stresul

Cum se manifesta sindromul Gilbert?

Chiar daca se pune diagnosticul de maladie Gilbert este foarte posibil ca simtomele si semnele sa nu se manifeste niciodata. Cu toate acestea persoanele care nu au enzima raspunzatoare de metabolizarea bilirubinei pot prezenta:
-icter slab (ingalbenirea pielii si a mucoaselor)
-oboseala
-inapetenta (lipsa poftei de mancare)
-greata sau mai rar varsaturi
-tulburari ale tranzitului intestinal
-dureri difuze abdominale (mai frecvent pe partea dreapta)
-urina inchisa la culoare

Mai rar s-au raportat ca facand parte din tabloul simptomatic al sindromului Gilbert: tulburari de comportament si cele din sfera afectiva, depresia, tulburarea de concentrare, ametelile si transpiratiile profuze.

Diagnostic si tratament

De cele mai multe ori sindromul Gilbert este descoperit fie accidental in cadrul efectuarii unor analize de sange uzuale fie in contextul in care o persoana se prezinta la medic datorita aparitiei icterului. Chiar daca aceasta afectiune este prezenta inca de la nastere, diagnosticul se pune frecvent la varsta adolescentei sau chiar mai tarziu. Diagnosticul se pune in urma rezultatelor analizelor de sange acestea fiind:
-hemoleucograma
-bilirubina totala si neconjugata
-transaminaze ( arata functia hepatica)
Cresterea bilirubinei neconjugate este cea care indica prezenta sindromului Gilbert. Chiar si asa exista numeroase afectiuni hepatice si biliare care pot prezenta o crestere a bilirubinei. Din aceasta cauza medicul este obligat sa ceara hemoleucograma, probe hepatice si alte investigatii pentru a exclude prezenta altor afectiuni.

Sindromul Gilbert nu necesita tratament iar persoanele diagnosticare nu trebuie sa faca controale medicale periodice. Singurul lucru care trebuie facut este respectarea programului de somn si a unui regim de viata echilibrat. Nu trebuie urmat un regim alimentar special insa este foarte importanta respectarea orelor fixe de masa si evitarea exceselor de orice fel.

„Scăderea în greutate se bazează pe consumul unei cantități mai mici de mâncare!”

Suntem de acord până aici dar ce ne facem cu marea masă a celor care din această propoziţie înțeleg că trebuie să se înfometeze şi mai ales că săritul peste o masă va ajuta la obținerea unei siluete de invidiat într-un timp record. Nu este ușor pentru nimeni să scape de kilogramele în plus şi mai ales să o facă într-o manieră inteligentă fără să perturbe echilibrul existent în organism însă cuvintele cheie în obținerea dezideratelor de mai sus sunt cumpătare şi organizare.
De ce să ne concentrăm numai asupra organizării zilnice din punct de vedere al activităţii profesionale când putem ( şi mai ales trebuie) să ne facem un plan zilnic şi in ceea ce privește orarul meselor. Orice dietă şi orice schimbare a obiceiurilor alimentare trebuie să înceapă cu înțelegerea şi acceptarea faptului că nu se sare peste nici o masă deoarece în acest fel apar dezechilibre în organism şi mai devreme sau mai târziu probleme de sănătate. Nu ne adresăm cu aceste sfaturi numai persoanelor care au probleme cu greutatea ci şi celor care doresc să îşi îmbunătățească stilul de viață.

De ce trebuie sa mâncam de 5 ori pe zi?

În urma celor mai recente studii efectuate de către nutriționiști s-a dovedit faptul că implementarea unui program alimentar ce consta în 3 mese principale şi 2 gustări (la ora 11 a.m. şi la ora 16 p.m.) se pot obține rezultate mult mai bune în lupta împotriva kilogramelor în plus şi mai ales în menținerea pe termen lung a greutății ideale. În mod paradoxal cu ajutorul celor 5 mese zilnice se poate consuma o cantitate mai mică de alimente decât în cazul programului clasic de 3 mese pe zi deoarece în ultimul caz mesele sunt spațiate de intervale mari de timp. Cu alte cuvinte cei care îşi iau micul dejun la 7.30 vor consuma mult mai multe calorii la prânz faţă de cei care îşi programează o gustare la ora 11 deoarece senzația de foame apărută în intervalul de 5 ore şi jumătate de pauză alimentară îi va determina să îşi umple farfuria până la refuz. De asemenea porționarea rației calorice în 5 mese pe zi este de ajutor şi la menţinerea unui tub digestiv sănătos. Ingerarea unei cantităţi mai mici la intervale regulate de timp şi păstrarea acestui obicei timp de câteva săptămâni va putea remedia şi simptome ca: balonarea, greața saui tulburările de tranzit intestinal.

Cum să ne organizăm?

Un program fix al meselor are multiple beneficii asupra stării de sănătate. Stimularea metabolismului şi creșterea nivelului de energie al organismului sunt doar câteva din “minunile”pe care le poate face respectarea orelor fixe de masă.

În cele ce urmează vă vom prezenta regulile generale ale programului de masă sănătos:
- micul dejun este obligatoriu şi trebuie consumat la o ora după trezire
- la 2 maximum 3 ore de la micul dejun alocați 10 minute pentru o gustare ,a nu se înțelege prin gustare chipsuri, dulciuri, mâncare tip fast-food sau produse de patiserie, gustarea va consta în fructe, iaurt degresat, sau produse pe bază de cereale
- la 2-3 ore după gustare luați prânzul
- între prânz şi cină (de preferat în jurul orei 16) este bine să luați a doua gustare
- cina trebuie sa fie consumată nu mai târziu de ora 19

Pentru cei care lucrează în schimbul de noapte este imposibilă păstrarea conduitei alimentare prezentate mai sus. Aceștia trebuie să ia una sau 2 gustări în timpul nopții (pe parcursul programului de lucru). După terminarea programului putem considera micul dejun ca prima masă din zi urmată de odihna obligatorie de 8 ore. După trezire este necesară o masă consistentă bazată pe legume şi proteine cu valoare biologica înaltă (carne de pui, peşte, curcan). Şi nu în ultimul rând atenție la consumul exagerat de cafea ( mai ales în cazul celor care lucrează noaptea).

Platfusul – piciorul plat sau arcada cazuta - este o conditie medicala obtinuta prin aplatizarea boltilor piciorului, facand ca suprafata talpii sa vina in intregime sau aproape in intregime in contact cu solul. Este o deficienta ce se incadreaza in modificarile structurale ale suprafetei de sprijin. Poate fi unilateral sau bilateral.

Suprafata de sprijin este reprezentata de fata plantara a piciorului, comparata datorita formei anatomice cu o bolta. Aceasta se imparte in doua bolti longitudinale, interna si externa si una transversala, anterioara, mai scurta. In timpul sprijinului, contactul pe sol se realizeaza in mod normal pe calcai, marginea externa a talpii si fata plantara a antepiciorului.

Astfel, prin prabusirea boltilor plantare de diferite grade se obtin stadiile cunoscute de picior plat (dupa Radulescu):
1. gradul I – piciorul plat asimptomatic
2. gradul II – piciorul plat plat reductibil
3. gradul III – piciorul plat plat contractat
4. gradul IV – piciorul plat rigid

Piciorul plat poate fi:
- fiziologic – se instaleaza cand toata greutatea corpului se lasa pe un singur picior (piciorul de sprijin), sau dupa o zi de ortostatism prelungit; bolta plantara isi revine la normal dupa repaus. Deasemenea, pana la 4 ani, 96% dintre copii au piciorul plat, apoi la majoritatea lor, grasimea suplimentara de la acest nivel se resoarbe;
- patologic – se caracterizeaza prin modificari de structura la nivelul elementelor anatomice ale piciorului.

Piciorul plat poate avea cauze variate: congenitala, rahitica, paralitica, postraumatica, prin supraincarcare ponderala sau prin eforturi profesionale indelungate in pozitie ortostatica.

In cazul piciorului plat dobandit cauza principal este reprezentata de alterarea raportului rezistenta – solicitare, prin aparitia unui dezechilibru. Rezistenta este determinata de tonusul muscular, competenta ligamentara si conformatia osteoarticulara, iar solicitarea este data de obezitate, supraincarcare profesionala. Insuficienta sau disfunctia tendonului tibial posterior impreuna cu afectarea ligamentului extensor si a celui interosos talocalcanean este considerata cauza principala a piciorului plat cistigat. Conditiile clinice care contribuie la dezvoltarea disfunctiei tendonului tibial posterior cuprind diabetul zaharat, expunerea la steroizi sau trauma si interventia chirurgicala din antecedente asupra regiunii mediale a plantei.

Principalele semne ale platfusului sunt: talpa convexă, pacientul calcă predominant pe partea internă-mediala a tălpii; uneori poate apărea culoarea violacee a piciorului cu transpiraţii abundente şi reci, glezne umflate, reliefarea tendoanelor de pe faţa dorsală a piciorului şi monturi.

Diagnosticarea se realizeaza de cele mai multe prin examinare directa si observarea prabusirii boltei plantare. Se poate realiza si asa numita amprentare umeda a piciorului prin introducea acestuia in apa, urmata de asezarea pe o hartie uscata si observarea urmei lasate. Se observa mersul pacientului, tendinta de a pasi pe marginea interna a talpii, poate aparitia unui usor schiopatat, in functie de simptomatologie, precum si modelul anormal de uzura al talpii pantofului in dreptul calcaiului medial.

Foarte utila poate fi si realizarea unei radiografii cu derivatie anterioposterioara si laterala a plantei si gleznei. Se masoara unghiul lateral talometatarsal, inaltimea calcaniana, distanta de la baza cuneiforma mediala la planseu si unghiul de acoperire talonavicular. Pe masura ce se dezvolta o deformare de tip platfus, arcada se lasa pe articulatiile naviculocuneiforme sau talonaviculara deteminind cresterea inaltimii calcaneene, scaderea unghiului talometatarsal lateral si depresia inaltimii mediale cuneiforme. Planta se misca lateral in abductie determinind subluxatia mediala a articulatiei talonaviculare si cresterea unghiului de acoperire talonavicular. Rezonanta magnetica nucleara poate fi de ajutor in diagnosticarea disfunctiei tendonului tibial posterior.

Tratamentul este diferentiat in functie de varsta, cauza generatoare, simptomatologie si stadiul deficientei, optiunile terapeutice variind de la controlul conservativ cu folosirea de medicamente, la tratamentul corectiv prin mijloace kinetice si orteze (talonete), mergand chiar pina la diferite proceduri chirurgicale.

In cazul copiilor care dupa 4 ani mai prezinta platfus se recomanda gimnastica de corectare si purtarea de incaltaminte adecvata, cu talonete corective. Incepand cu varsta adulta sansele de corectare se reduc mult. Scopul tratamentului consta in tonifierea in conditii de scurtare a muschilor extensori ai piciorului, combaterea redorii articulare si formarea reflexului de asezare corecta a piciorului pe sol. In cazul in care s-au produs modificari structurale, rezultatul va fi doar in directia inlaturarii durerii si unei mai bune functionalitati a piciorului. Treptat, pe masura obtinerii unei musculaturi capabile sa mentina bolta, se va renunta la sprijinul pasiv dat de talonete.

Miscarile se vor adresa muschilor care sustin bolta plantara: flexorii degetelor, flexorul propriu al degetului mare, tibialul anterior si posterior, extensorul propriu al degetului mare si tricepsul sural. In acest sens se executa flexii plantare insotite de supinatia piciorului, flexii ale degetelor si extensia degetului mare, exercitii de apucare cu degetele si variante de mers care sa antreneze sustinatorii boltei plantare.

Ca o paranteza trebuie mentionata importanta talonetelor sau asa numitilor sustinatori plantari, care trebuie sa fie individualizati dupa caz, realizati in urma unei amprentari precise, manuale sau computerizate.

De mare importanta este diagnosticarea platfusului in randul sportivilor, suprasolicitarile aparute putand agrava aceasta deficienta, afectand atat viata de zi cu zi cat si performanta. Se recomanda depistarea precoce a acestor conditii si corectarea printr-o incaltaminte adecvata, dublata de intarirea boltii prin exercitii specifice.

In urma constatarii frecventei si influentei marcate pe care o poate avea aceasta deficienta, a aparut si o stiinta, podologia, care determinand distribuirea greutatii corporale prin talpa la nivelul solului, ajuta ulterior la imbunatatirea calitatii vietii prin recalibrarea acesteia cu ajutorul dispozitivelor corective.

N.B. Multumesc pentru sprijinul acordat in realizarea acestui material colegului si prietenului meu – dr. Emil Cotenescu – medic de recuperare medicala si kinetoterapeut.

Sarea iodata nu este altceva decat sare obisnuita la care s-a adaugat iod, microelement nutritiv implicat in cresterea si dezvoltarea armonioasa a organismului. Iodul poate fi procurat din fructe si legume insa nu intotdeauna nivelul acestuia este suficient, lucru care se explica prin faptul ca solul este sarac in acest microelement. In Romania mai bine de 30 de judete se confrunta cu deficitul de iod, acest lucru avand repercusiuni serioase asupra starii de sanatate a populatiei. O modalitate simpla si eficienta de a contracara deficitul de iod este consumul de sare iodata-produs la indemana oricui.
Deficitul de iod are un impact major asupra organismului fiind considerat la noi in tara o problema de sanatate publica. Glanda tiroida este in mod direct afectata de lispa iodului lucru ce se traduce prin afectarea functiei acesteia cu implicatii grave asupra intregului organism. Gusa, hipotiroidia si cretinismul endemic sunt afectiuni relativ frecvent intalnite in populatie. In momentul in care tiroida nu mai functioneaza cum trebuie acest lucru se resfrange si asupra celorlalte organe.

Cu ajutorul sarii iodate se pot ameliora diverse simtome si semne care sigur nu le ati fi pus pe seama deficitului de iod. Astfel tulburarile de memorie si scaderea capacitatii de concentrare pot fi contracarate daca se obtine un aport corespunzator de iod (este demonstrat faptul ca deficitul de iod scade IQ-ul cu 15 puncte). O alta problema de sanatate care se asociaza frecvent cu hipotiroidia si implicit cu deficitul de iod este problema suparatoare a kilogramelor in plus. Adaugarea iodului in sare contribuie la producerea de hormoni tiroidieni lucru ce usureaza procesul de scadere in greutate. Si intestinul sufera daca in organism nu sunt sintetizati hormoni tirodieni acest lucru manifestandu-se printr-o incetinire a peristaltirmului intestinal cu aparitia constipatiei. Si nu in ultimul rand trebuie mentionat faptul ca sarea iodata prin stimularea producerii hormonilor tiroidieni ajuta in mod indirect la mentinerea unui aspect fizic placut datorita efectelor pe care acestia ii au asupra parului, unghiilor si a dintilor.

Studii recente au demonstrat faptul ca deficitul necorectat de iod este un factor de risc in ce priveste aparitia cancerului (in special cancerul de san si de stomac). Astfel se recomanda consumul a 100 mcg de sare iodata pe zi in cazul copiilor si de 150 mcg/zi in cazul adultilor.

N.B. Articolul (postul) a fost inspirat de o intrebare adresata mie deunazi de catre o ziarista de la “Gandul”.

Faceti sport, urmati o cura de slabire si totusi rezultatele intarzie sa apara sau nu sunt pe masura efortului depus? Aveti un stil de viata sanatos, o alimentatie rationala si o activitate fizica regulata dar, totusi, continuati sa luati in greutate?

In acest context, poate ar trebui sa luati in consideratie o vizita la medic deoarece kilogramele in plus si in speta obezitatea pot fi date si de unele tulburari metabolice sau hormonale! Pe de alta parte, in tara noastra, la nivelul omului de rand, prima acuzata pentru supraponderalitate sau obezitate este glanda tiroida si nu sunt sau prea putin sunt luate in consideratie cauzele reale, supraalimentatia si sedentarismul!

Voi incepe prin a preciza ca incidenta hipotiroidismului (deficit de hormoni tiroidieni – insuficienta glandei tiroide) in populatia generala este de 1-2% cu variatii in fuctie de zona geografica (mai mare in zonele cu deficid de iod). Sunt mai afectate femeile; dupa studii efectuate in Marea Britanie raportul femei/barbati este de 6:1, iar incidenta creste cu varsta. Forma subclinica de hipotiroidism este mai raspandita si frecvent subdiagnosticata. Astfel, se estimeaza ca 10% in populatia generala si 20% din femeile cu varsta peste 60 de ani sufera de hipotiroidism subclinic conform unor studii efectuate in Statele Unite.

Dar ce este glanda tiroida, care este rolul ei in organism si care este legatura cu obezitatea?
Glanda tiroida este o glanda endocrina mica, de forma unui fluture, situata la baza gatului, principalele ei efecte fiind determinate de cei doi hormoni pe care ii sintetizeaza: tiroxina (T4) şi triiodotironina (T3). Acesti hormoni exercita efecte metabolice in diferite tesuturi ale organismului prin cresterea consumului de oxigen si a productiei de caldura ca rol principal, dar au si efecte specifice pe diferite organe cum ar fi: cresterea frecventei si debitului cardiac, cresterea activitatii digestive, efecte scheletice ce contribuie la cresterea si modelarea oaselor, controlul centrului respirator, efecte pe musculatura, sistem nervos.

Hipotiroidismul este consecinta deficitului de hormoni tiroidieni. Este afectiunea cea mai frecvent folosita drept scuza pentru kilogramele in plus, in limbaj popular „probleme cu glanda”. Aceasta legatura obezitate-hipotiroidism este insa un mit! Este adevarat ca deficitul de hormoni tiroidieni determina crestere in greutate dar aceasta este, conform studiilor efectuate, in jurul a 5 kg si se datoreaza in principal retentiei de apa. De fapt, cresterea in greutate nu este principalul simptom al deficientei tiroidiene ci face parte dintr-un tablou clinic mai larg care cuprinde: astenie, intoleranta la frig, letargie, constipatie, dureri musculare sau/articulare, tulburari menstruale, caderea parului, piele uscata, ingrosata si rece, par subtire, voce ragusita, unghii friabile, infiltratie tegumentara (predominant periocular si periferica), bradicardie (tulburare de ritm cardiac), colectii lichidiene in pleura sau pericard etc.

Tot mai multe studii vin sa darame acest mit al relatiei directe hipotiroidism – obezitate. De fapt, s-a constatat exact contrariul! Cresterea in greutate, in fapt, determina inhibarea functiei tiroidiene. Cu cat greutatea este mai instabila in urma curelor de slabire repetate („efectul yo-yo”: slabire rapida – revenire la greutatea anterioara si chiar peste la scurt timp dupa intreruperea dietei) cu atata relatia devine mai stransa si se creeaza un cerc vicios in care un rol important il are leptina un hormon cu rol major in reglarea apetitului si ingestiei calorice. Leptina este produsa in tesutul adipos de unde, prin torentul sangvin, ajunge la creier unde ofera informatii cu privire la nivelul depozitelor de grasime ale organismului. De-a lungul evolutiei, relatia leptina – glanda tiroida a fost importanta pentru supravietuire. In perioadele de foamete organismul foloseste tesutul adipos drept „conbustibil”. Astfel, scade nivelul de leptina ce ajunge la creier ceeace declanseaza scaderea ratei metabolismului bazal si a consumului energetic. Daca acest mecanism nu ar exista instalarea malnutritiei ar fi mult mai rapida.

Deci, statusul hipotiroidian este raspunsul organismului la foamete. Cand hrana este iar suficienta se refac depozitele adipoase si abia cand acestea au revenit la nivelul anterior este „permis” tiroidei sa creasca rata metabolismului bazal. Acesta este felul prin care organismul isi revine dupa perioadele de infometare, cunoscute in zilele noastre sub titulatura de „cura de slabire”.

De asemenea, excesul alimentar determina, printre altele, exces de trigliceride (grasime) in sange care leaga leptina impiedicand-o sa ajunga la creier. Apare, astfel, rezistenta la leptina: creierul inregistreaza deficitul de leptina ca perioada de foamete si in ciuda supraalimentatie continua sa mentina scazuta rata metabolismului bazal favorizand aparitia supraponderalitatii.

Dupa cum am incercat sa va conving nu exista o relatie directa intre obezitate si disfunctia glandei tiroide. In afara unui tablou clinic sugestiv (vezi mai sus) cauzele excesului ponderal (mai ales in cazul obezitatii) trebuiesc cautate in principal in stilul de viata si alimentatia pacientului. Recomandam consultul medical de specialitate atunci cand ne decidem sa facem schimbari majore in dieta zilnica si/sau stilul de viata si chiar ca acestea sa fie urmarite de personal calificat. Prezenta unor simptome sugestive pentru hipotiroidism necesita prezentarea de urgenta la medicul specialist endocrinolog!

Orice cetatean roman cu domiciliul în România si orice cetatean al Uniunii Europene care are resedinta în Romania are dreptul sa doneze sange daca indeplineste conditiile mentionate in articolul meu precedent pe aceasta tema, conditii impuse in vederea protejarii atat a sanatatii donatorului dar si pentru a preintampina o eventuala imbolnavire a celui care va beneficia de respectiva donatie salvatoare.

In Romania donatorului de sange ii sunt recunoscute si acordate o serie de drepturi si avantaje menite a incuraja si stimula acest act caritabil, salvator pentru unii dintre semenii nostri.

Astfel, potrivit legislatiei in vigoare privind aprobarea drepturilor si obligatiilor donatorilor de sange, orice persoana are dreptul de a primi materiale informative privind donarea de sange. Pe tot parcursul derularii procedurii de selectie ca donator de sange, persoana care participa la aceasta are dreptul sa primeasca explicatii privind scopul si rezultatele interviului, examenelor si testelor care i se efectueaza.

Orice donator are dreptul sa primeasca, la cerere, un buletin de analiza cu rezultatele testelor efectuate.

Donatorii de sânge cu donari regulate au dreptul sa efectueze anual, in mod absolut gratuit, un examen radiologic pulmonar si un examen biologic extins precum si in anumite cazuri un examen cardiologic în vederea depistarii unor eventuale afectiuni care ar contraindica donarea de sânge.

Donatorii de sange cu donari regulate au dreptul la tratament substitutiv cu fier, gratuit, la recomandarea medicului de colecta, în cazul depistarii unui deficit de fier sau unui sindrom anemic secundar donarilor repetate de sange.

Donatorii de sange pot primi insigne, diplome, obiecte inscriptionate cu diferite mesaje specifice de promovare a donarii de sange de la institutiile de profil din toata tara.

Donatorul de sange are dreptul sa primeasca, la cerere, pentru fiecare donare efectiva, urmatoarele:

# un numar de 7 tichete de masa pentru produse alimentare, eliberate de institutia de profil;
# o zi libera de la locul de munca, in ziua donarii, in cazul donatorilor de sange salariati sau o zi scutire de frecventa, in ziua donarii, in cazul elevilor, studentilor si a militarilor;
# decontarea cheltuielilor de transport in comun din ziua donarii intre localitatea de domiciliu sau de resedinta inscrisa în actul de identitate si localitatea unde isi are sediul institutia la care se efectueaza donarea de sange; in cazul in care donarea se face la institutia de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioada de o luna.

Persoana care a fost admisa ca donator de sange sau componente sanguine pe baza rezultatelor procedurii de selectie trebuie sa aiba un comportament civilizat fata de personalul medical si fata de ceilalti donatori de sange, sa raspunda cu sinceritate intrebarilor personalului medical din sala de recoltare sau din sectoarele postdonare, sa respecte toate indicatiile primite de la personalul medical pe tot parcursul derularii procedurii de donare de sange si postdonare, sa urmeze tratamentul substitutiv cu fier conform recomandarii medicului responsabil cu selectia donatorilor, sa se prezinte la medicul de familie la recomandarea scrisa a institutiei de profil la care a donat sange, pentru a fi luata in evidenta sau pentru investigatii medicale in scopul diagnosticarii, in cazul depistarii (ori suspectarii) unor situatii patologice.

N.B. Am readus in actualitate acest articol (scris in primavara lui 2009) caci am fost deseori intrebat despre aceste aspecte in cadrul campaniilor de donare desfasurate de catre F.R.Rugby

Se poate scadea in greutatea daca se scoate din alimentatie carnea?

Raspuns: FALS
Carnea si produsele din carne nu sunt cele de care trebuie sa ne temem atunci cand tinem dieta. De cele mai multe ori cei care renunta la carne ajung sa consume intr-o maniera compensatoare o cantitate mai mare de calorii deoarece senzatia de foame este mai pronuntata (carnea fiind un aliment satios). O alimentatie bazata pe carne slaba (pui, curcam, peste), legume, furcte si produse lactate cu un procent scazut in grasime fara a se face insa excese nu afecteaza silueta in mod negativ. Cu alte cuvinte nu carnea este cea care trebuie eliminata din dieta zilnica (pentru o scadere armonioasa in greutate) ci dulciurile, painea, pastele si produsele de patiserie. Si nu in ultimul rand cei care renunta la carne trebuie sa inteleaga ca aceasta este o sursa importanta de fier si vitamina B12 substante de care organismul are nevoie.

Sunt medicamentele de slabit o varianta buna pentru o silueta de invidiat?

Raspuns: FALS
Oricat de tentant ar suna un tratament medicamentos pentru slabit implica numeroase riscuri. Utilizarea pe termen lung a unui astfel de tratament poate avea numeroase efecte negative asupra metabolismului, inimii si sistemului nervos. Marea majoritate a produselor existente pe piata contin efedrina substanta ce poate afecta sistemul nervos si inima pana la aparitia depresiei sau a aritmiilor. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca dupa intreruperea tratamentului de cele mai multe ori kilogramele in plus sunt puse la loc. Avand toate acestea in vedere este de preferat unui astfel de tratament o dieta echilibrata la care se adauga practicarea in mod regulat a unei activitati fizice.

Daca se inlocuieste zaharul cu zaharina se poate slabi mai usor?

Raspuns:FALS
Despre zaharina (indulcitor artificial) s-a crezut mult timp ca este un ajutor de nadejde in combaterea kilogramelor in plus putand inlocui zaharul. Ultimele studii nutritionale arata exact contrariul si anume ca persoanele care folosesc zaharina pe post de indulcitor uzual se confrunta in continuare cu problema supraponderabilitatii. Mai mult decat atat zaharina oricat de inofensiva ar parea se pare ca provoaca numeroase atipii celulare fiind legaturi clare intre consumul acesteia si aparitia cancerului de vezica urinara, genital si de prostata. Acestea fiind spuse o varianta sanatoasa de inlocuire a zaharului rafinat este mierea de albine. Chiar daca nu doriti sa folositi zaharina trebuie sa stiti ca aceasta este intalnita in numeroase produse de cofetarie si panificatie lucru ce impune o atentie deosebita in citirea etichetelor inainte de cumpararea unui produs.

Diabetul de tip II numit si diabet non insulino dependent este o afectiune metabolica extrem de frecventa in randul populatiei fiind cunoscuta de aproximativ 3000 de ani. Sunt cunoscute mai multe forme de diabet (diabet tip I, diabet secundar bolilor pancreatice, diabet secundar bolilor endocrine sau indus medicamentos) insa cel mai raspandit este diabetul de tip II.

Persoanele diagnosticate cu diabet tip II fie nu secreta suficienta insulina (hormon produs de catre pancreas cu rol in reglarea nivelului de zahar din sange) fie nu o foloseste in mod adecvat la nivelul tesuturilor (fenomen ce poarta numele de insulinorezistenta). In aceste conditii fara a dispune de o cantitate suficienta de insulina organismul nu este capabil sa regleze nivelul de zahar din sange lucru ce se traduce prin aparitia hiperglicemiei (glucoza nu mai ajunge in celule fiind regasita in cantitate mare in sange ).In cadrul acestei boli nu este afectat numai metabolismul glucidic ci si cel al grasimilor si al proteinelor.

Care sunt persoanele care au risc de a face diabet tip II?

Oricine poate sa faca aceasta boala insa exista cateva categorii de persoane la risc si anume:
-persoanele obeze
-persoanele care au in familie rude de gradul I si II cu diabet zaharat tip II
-femeile care au avut diabet gestational
-persoanele care se incadreaza in sindromul metabolic ( sau mai exact cei care prezinta hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, obezitate abdominala, HDL colesterol scazut si hipertensiune arteriala)
-persoanele sedentare, fumatoare si cu o alimentatie haotica

Cum se manifesta diabetul de tip II?

Tabloul simptomatic al diabetului zaharat tip II este cat se poate de variat. Chiar si asa multi pacienti sunt asimptomatici lucru ce face ca boala sa fie descoperita tardiv in momentul in care complicatiile s-au instalat deja. Din tabloul simptomatic fac parte:
-poliuria (cresterea numarului de mictiuni zilnice)-se poate ajunge si pana la 4-5 L/24ore
-polidipsia (sete greu de controlat) care apare datorita deshidratarii secundar pierderilor urinare
-scadere importanta in greutate
-astenie fizica si psihica
-crampe si fasciculatii la nivel muscular
-aparitia a numeroase infectii cutanate, urinare si genitale (rebele la tratament)
-tulburari vizuale

Diagnosticul diabetului zaharat

Din fericire depistarea diabetului de tip II este facila si o simpla analiza de sange poate cuantifica nivelul sanguin de zahar. In momentul de fata se practica in multe servicii de sanatate un screening care se adreseaza persoanelor cu risc pentru diabet. Astfel persoanele care au in familie diabet, persoanele obeze (mai ales obezitatea cu localizare abdominala), sedentare, cu varsta peste 50 de ani, hipertensive, dislipidemice-trigliceride de peste 250mg/dl, femeile care au nascuti feti peste 4 kilograme si cei care provin din anumite minoritati etnice ca afroamericanii si hispanici sunt sfatuite sa isi dozeze periodic glicemia.

Valorile normale pentru glicemia a jeun (pe stomacul gol) sunt intre 60-110 mg/dl. In cazul in care la o analiza uzuala de sange se constata o glicemie peste 110 mg/dl trebuie sa va adresati medicului pentru efectuarea testului de tolenranta la glucoza (TTGO). Acest test se efectueaza dimineata dupa 8 ore de post nocturn. Initial se recolteaza o glicemie bazala urmand sa se administreze 75 g de glucoza dizolvata in apa cu masurarea glicemiei la 2 ore dupa ingerarea acesteia. In cazul in care la 2 ore dupa ingerarea glucozei glicemia este peste 200 mg/dl se pune diagnosticul de diabet zaharat.

Complicatiile diabetului zaharat

Persoanele diagnosticate cu diabet tip II si care nu respecta tratamentul sau regimul igieno-dietetic al acestei afectiuni prezinta un risc inalt de a dezvolta diferite complicatii. Un nivel crescut al glicemiei sanguine, pe termen lung are repercusiuni asupra ochilor (cu aparitia retinopatiei), rinichilor (nefropatie diabetica) si nervilor (neuropatie diabetica). De asemenea diabeticii sunt predispusi datorita afectarii vasculare si nervoase catre aparitia si formarea de ulcere la nivelul membrelor inferioare (leziuni extrem de greu de tratat).

Tratamentul diabetului zaharat tip II

Exista mai multe variante terapeutice in cazul diabetului zaharat, alegerea tratamentului fiind facuta de catre medicul diabetolog in functie de stadiul bolii si de prezenta altor comorbiditati. In multe cazuri nivelul glicemiei din sange se poate tine sub control doar cu ajutorul unei diete intocmite de catre medic. Alteori controlul glicemiei nu se poate face numai cu dieta fiind nevoie de inceperea unui tratament cu antidiabetice orale sau cu insulina. Demararea unui astfel de tratament se face doar sub indrumarea medicului diabetolog.

In cazul in care ati fost recent diagnosticat cu diabet zaharat tip II nu intrati in panica. Este foarte important sa mergeti la medic si sa urmati tratamentul si recomandarile indicate de catre acesta. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva reguli generale care va pot fi de ajutor si nu in ultimul rand cateva recomandari alimentare pe care trebuie sa le luati in serios daca vreti sa tineti sub control aceasta afectiune.

Recomandari nutritionale

Carbohidratii joaca un rol extrem de important in dieta persoanelor cu diabet. In momentul de fata se stie faptul ca alimentele pot fi impartite in functie de indicele lor glicemic (IG). Cu ajutorul IG se cuatifica rapiditatea cu care creste glicemia in urma ingerarii unui aliment. Astfel consumul alimentelor cu un IG inalt trebuie evitat deoarece creste riscul de aparitie a hipergliemiei si a dezechilibrarii unui diabet zaharat.

Alimente cu IG inalt ce trebuie evitate malaiul, chipsurile, ciocolata, inghetata, prajiturile, mierea, briosa, bauturile carbogazoase indulcite, alcoolul, painea alba, piureul de cartofi, cartofii prajiti, lasagna, castanele, pizza si mancarea tip fast-food.

Alimente cu IG scazut ce pot fi consumate fasolea verde, fasolea alba, mazarea verde, morcovii, telina, sfecla de zahar, rosiile, brocolii, varza, dovleceii, castravetii, ardeiul gras, soia, prazul, maslinele, ciupercile, ciresele, lamaia,gutuile, grapefrutul, capsunile, pomelo, perele, fructele de padure, merele, inghetata cu fructoza, iaurt, lapte, cerealele integrale (fara zahar).

In ce priveste aportul de proteine si grasimi este important ca pacientul diabetic sa nu faca abuz. Este cunoscut faptul ca diabetul se asociaza frecvent cu hipercolesterolemia si implicit cu bolile cardiovasculare lucru ce impune o atentie deosebita cand vine vorba de alimentatie.

Alimente permise carnea de pui, curcan, peste, proteine de origine vegetala (mazare, linte, soia, nuci), branza si produse lactate cu un continut scazut in grasime, oua (nu mai mult de 2 oua pe saptamana), ulei de masline, ulei de rapita

Alimente care trebuie consumate cu moderatie Carnea de porc, vita, mezelurile, carnatii, laptele si branzeturile grase, cascavalul, untul, prajiturile si produsele de patiserie

De asemenea va atragem atentia ca trebuie sa:

-Mancati 5-6 mese pe zi (3 mese principale si 2-3 gustari mici intre acestea-gustarile putand consta in fructe sau iaurt degresat).

-Alegeti cu atentie alimentele pe care vreti sa le cumparati. Cititi eticheta si alegeti alimentele in functie de continutul sarac in grasimi si zaharuri rafinate.

-Nu mancati niciodata in graba si mestecati bine fiecare dumicat. O masa nu trebuie sa dureze mai putin de 20 de minute.

-Nu consumati alcool!

-Hidratati-va corespunzator indiferent de sezon (2,5 L de apa/zi).

-In cazul in care faceti greseli alimentare sau consumati alimente cu un IG inalt nu uitati sa va monitorizati glicemia.

-Daca practicati un sport nu sariti peste nici o masa deoarece puteti risca aparitia hipoglicemiei.

Cand trebuie monitorizata glicemia?

In cazul in care faceti insulina este bine sa va monitorizati glicemia inainte de fiecare masa pentru a putea astfel adapta tratamentul in functie de acestea. Daca sunteti sub tratament cu antidiabetice orale nu este necesara o monitorizare zilnica. De asemenea cand apar transpiratii, senzatia de greata, uscaciunea gurii, tulburarlei de vedere sau confuzie monitorizati-va de urgenta glicemia.

Care sunt cele mai noi terapii care se aplica in cazul crizei de lumbago?
Criza de lumbago (durerea lombara acuta) se defineste ca o contractura puternica si dureroasa a muschilor paravertebrali lombari care imobilizeaza bolnavul, punandu-l in imposibilitatea efectuarii miscarilor de aplecare, extensie si rotatie a trunchiului.
In absenta simptomelor (prezenta semnelor neurologice, debutul sub 20 ani si peste 55 ani, traumatism recent, durere constant progresiva non-mecanica, cancer in antecedente, scaderea inexplicabila in greutate, febra etc) care sa sugereze o boala grava ca si cauza de lombalgie tratamentul este unul conservator si are conform Ghidului European de tratament urmatoarele obiective: controlul simptomatologiei (combaterea durerii si a inflamatiei, a contracturii musculare paravertebrale), mentinerea pacientului in activitate si informarea corecta si astfel linistirea pacientului.
Repausul la pat nu este recomandat ca si tratament, ba din contra, studiile au aratat ca poate fi nociv (se asociaza cu o recuperare mai slaba si de durata mai lunga). Pacientii sunt incurajati sa isi continue activitatea zilnica, inclusiv serviciul.
Combaterea durerii se obtine cu ajutorul medicamentelor din clasa antiinflamatoriilor nesteroidiene, miorelaxantelor, analgezicelor (acetaminofen) pentru o perioada scurta de timp de pana la 1 saptamana.
Manipularile vertebrale reprezinta o metoda terapeutica care inca nu e general acceptata dar care dupa unele studii ar determina o ameliorare semnificativa a simptomatologiei (ghidul american de tratament din 2007 recomanda metoda pacientilor adulti la care nu s-a obtinut reluarea rapida a activitatii prin metodele mentionate mai sus). Fizioterapia (TENS, terapia cu ultrasunet), acupunctura pot fi, de asemenea, utile.
Nu se recomanda – in faza acuta – kinetoterapia (gimnastica medicala), tractiunile si masajul.

Care este incidenta si prevalenta bolii?
In statele bogat industrializate lombago este o afectiune comuna care conform ultimelor statistici afecteaza un numar mare de persoane: 85% din populatie va suferi la un moment dat, de-a lungul vietii, o criza de lombago (prevalenta) si, in orice moment, 7% din populatia adulta sufera o criza de lombago cu durata de 2 saptamani sau mai mult! Costurile care deriva din aceasta sunt semnificative, astfel, in Statele Unite ale Americii de pilda se estimeaza costuri care depasesc 100 de miliarde de dolari in fiecare an!
Concluzia care se poate trage este ca lumbago este cea mai frecventa si costisitoare problema de sanatate in intervalul de varsta 30 – 50 de ani si este a doua cauza de consult medical dupa raceala si gripa.

Care este atitudinea pacientilor care se confrunta cu o astfel de problema? Se prezinta imediat la doctor sau trateaza simptomele cu indiferenta?
Criza de lombago necesita un consult medical de specialitate pentru a exclude afectiuni cu potential sever care se pot manifesta ca o lombalgie acuta initial (vezi mai sus) si, nu in ultimul rand, pentru a primi un program terapeutic avizat si a obtine astfel o recuperare corecta si cat mai rapida. Ignorarea simptomelor si autoadministrarea unui tratament in afara recomandarilor medicale pot creea complicatii serioase si, de asemenea, prelungi perioada de recuperare si revenire la capacitatea fizica maxima.