Termenul LASER este un acronim pentru „amplificarea luminii prin emisia stimulata a radiatiei” ( Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation ).

Este vorba despre radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 100 nanometri şi 2 milimetri. În funcţie de intensitatea radiaţiilor LASER, variază atât efectele biologice, cât şi indicaţiile lor medicale, diagnostice sau terapeutice. LASER-ii au cunoscut domenii de aplicaţie medicală multiple: oftalmologie, neurochirurgie, stomatologie, dermatologie, cardiologie, ortopedie, ORL, ginecologie, urologie. Pentru tratamentul bolilor aparatului locomotor, LASER-ul de intensitate mică ( 10 -90 mW ) este folosit în cadrul balneofizioterapiei.

Sursa de lumină este pusă în contact direct cu pielea, lucru ce permite energiei luminii ( fotoni ) să penetreze ţesuturile şi să interacţionează cu molecule diferite, restabilind funcţia celulară normală. Lumina LASER-ului pătrunde în ţesutul uman 8-15 mm, dar majoritatea ei este absorbită în primii 4 mm. Deşi pare superficial, trebuie menţionat faptul că procesele chimice iniţiate pot media efecte fiziologice la un nivel mai profund. Efectul este de natură fotochimică ( asemănător fotosintezei de la plante ), şi nu termic, de încălzire.

Efectele fiziologice ale terapiei cu laser de intensitate scăzută
Efectele pe termen scurt constă în reducerea intensităţii durerii prin stimularea producţiei şi eliberarării de beta-endorfine şi îmbunătăţirea fluxului sanguin local, manifestat prin creşterea temperaturii locale. Efectul pe termen scurt este semnificativ în 5-10% din cazuri, în timpul sau după încheierea sesiunii de tratament iniţiale, dar nu este la fel de important ca efectul pe termen lung.
Efectele pe termen lung sau cumulative sunt creşterea energiei celulare prin stimularea sintezei de ATP ( adenozin trifosfat ) şi îmbunătăţirea metabolismului celular, vindecarea mai rapidă a ţesuturilor deteriorate datorită producţiei crescute de proteine şi ADN, ce duce la o rată crescută de replicare celulară şi datorită stimulării macrofagelor, fibroblaştilor şi a altor celule; în plus, reglează potenţialul de membrană celulară, esenţial în transferul de ioni: Na, Cl si K. Tot din categoria efectelor pe termen îndelungat ale terapiei cu LASER fac parte şi o mai bună conducere nervoasă, facilitată de nivelurile ridicate de serotonină şi acetilcolină, reducerea ţesutului cicatriceal prin creşterea sintezei de colagen şi creşterea fluxului sanguin la nivelul zonei afectate – angiogeneza ( formarea de noi vase de sange ), care aduce mai mult sânge în zona lezată.
În mod adiţional, laserul favorizează procesele naturale de vindecare ale organismului, creşte rezistenţa la infecţii prin stimularea răspunsului imunitar şi facilitează drenajul limfatic, reducând edemele.

Timpii de aplicare sunt aproximativi, putând fi diferenţiaţi în funcţie de mărimea zonei care este tratată, profunzimea leziunii şi conformaţia pacientului. În unele cazuri durerea dispare imediat după prima şedinţă de terapie. Pentru tratarea durerii acute ( accidentare, procedură medicală dureroasă ) se indică în medie 1-6 şedinţe zilnice, iar pentru cea cronică (tendinită, durere lombară, sindrom de tunel carpian ) 2-3 şedinţe pe săptămână câteva săptămâni, iar apoi o dată pe săptămână sau la două săptămâni. Durerea articulară moderată spre severă, inflamaţia sau rigiditatea articulară au nevoie de 10-15 şedinţe de tratament pentru a obţine rezultate semnificative.

Managementul durerii prin terapia LASER furnizează un maxim de eficienţă fără risc de lezare tisulară. Dispozitivul laserului permite controlul densităţii fasciculului fără a aplica o presiune dăunătoare. Pacienţii simt doar o uşoară încălzire a zonei tratate. Avantajele laserului constă în perioada mai scurtă de tratament şi rezultate pozitive obţinute mai rapid comparativ cu alte proceduri folosite pentru combaterea durerii; în plus metoda este non-invaziva, nu e toxică, e uşor de aplicat, extrem de eficientă şi, practic, fără efecte secundare.Uneori pacienţii pot experimenta un uşor discomfort sau durere după tratament, datorită restimulării fazei inflamatorii, efect care dispare după 24 – 48 ore.

Terapia LASER de intensitate mică este eficientă în tratarea leziunilor ţesuturilor moi şi ale articulaţiilor, a durerii cronice, rănilor şi ulcerelor. Cu ajutorul LASER-ului se pot trata:
• Artrita (osteoartrită, artrită reumatoidă)
• Durerile de cap, inclusiv migrena
• Durerile coloanei vertebrale: cervicale, de spate, durerea lombară
• Afecţiunile discurilor intervertebrale
• Sindromul de tunel carpian ( cauzat de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii, manifestat prin durere, amorţeli şi furnicături la nivelul mâinii)
• Fibromialgia (cauzează durere cronică la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi a ţesuturilor moi)
• Durerile articulare (genunchi, umăr, coapsă)
• Durerile musculare şi durerea miofascială (durere musculară cronică)
• Nevralgia (durere severă pe traiectul unui nerv)
• Neuropatia (cauzată de o leziune nervoasă)
• Fasceita plantară (durere la nielul călcâiului)
• Durerea postoperatorie
• Tendinita
• Accidentările (întinderi musculare, entorse), precum şi leziuni cuzate de mişcări repetitive (suprasolicitare segmentară)

Contraindicaţiile terapiei LASER:
• Iradierea directă a glandelor endocrine, în mod special a glandei tiroide
• Cancerul – terapia LASER nu se utilizează în tratamentul leziunilor canceroase cunoscute, primare sau secundare. El poate fi folosit pentru ameliorarea durerii în timpul etapelor terminale ale bolii, şi acest lucru numai cu acordul consimţit, atât al pacientului, cât şi al terapeutului implicat.
• Sarcina – utilizarea lui este contraindicată pe uterul gravid; poate fi folosit la femeia gravidă ca adjuvant al altor modalităţi de terapie pentru tratamentul durerilor de spate sau a altor afecţiuni.
• Ochii – din cauza naturii coerente a razei LASER, leziunile oculare sunt principala preocupare; operatorul nu trebuie să privească direct în fascicul.
• Medicamentele fotosensibilizante şi imunosupresoare
• Epilepsia
• Pielea tatuată, din cauza apariţiei efectului termic
• Hemoragia – vasodilataţia produsă de laser poate agrava hemoragia.
Implanturile NU sunt contraindicaţii ale terapiei LASER!

Mecanismul şi eficienţa terapiei cu LASER de nivel energetic scăzut au fost comparate cu cele ale ultrasunetelor. Ultrasunetul este forma de electroterapie cel mai frecvent utilizată. Eficacitatea şi gama lui de aplicatii este totuşi limitată: nu poate fi folosit la nivelul proeminenţelor osoase, pe şuruburi, plăci şi răni acute. Fizioterapeuţii se întorc tot mai mult înspre LASER, care poate fi aplicat în condiţii de siguranţă şi în aceste domenii. El acţionează rapid, pornind din interiorul celulei şi, adesea, rezolvă condiţii care nu au răspuns la tratamentul manual sau la terapia cu ultrasunete. Sistemele LASER moderne, dotate cu componente ce furnizează o putere mai mare, sunt mai eficiente decât în trecut, iar simplificarea protocoalelor de tratament permite terapeuţilor să indice cure rapide şi eficiente pentru ambele tipuri de accidentări, atât acute, cât şi pentru condiţiile cronice, mai dificile. Terapia cu ultrasunete a fost depăşită de LASER ? Foarte probabil! LASER-ul poate fi utilizat singur, sau în asociere cu terapie fizicală, masaj, neurostimulare.

Durerea la nivelul pumnului este o acuză întâlnită frecvent. În multe cazuri este vorba de o accidentare care duce la luxaţie sau fractură, dar poate fi vorba şi de o afecţiune care se dezvoltă în timp datorită stressului repetitiv, cum sunt de exemplu artrita sau sindromul de tunel carpian.

Încheietura mâinii este alcătuită din opt oase mici, aşezate pe două rânduri între oasele antebraţului şi cele ale mâinii, cunoscute sub denumirea de oase carpiene. Ele formează un tunel numit canal carpian, care conţine tendoane şi nervul median, şi este acoperit de un ligament. Ligamentele leagă oasele pumnului între ele şi la oasele antebraţului şi mâinii. Tendoanele fixează muşchii la nivelul oaselor. O leziune a oricei structuri amintite mai sus poate genera durere şi poate afecta buna funcţionare a încheieturii şi a mâinii.

Sindromul de tunel carpian se manifestă prin apariţia unor senzaţii de durere, arsură, amorţeală sau usturime la nivelul palmei, pumnului, sau a degetelor, făcând astfel dificilă prehensiunea ( apucarea lucrurilor ). Durerea poate iradia superior până la nivelul cotului.
Sindromul de tunel carpian apare atunci când nervul median este comprimat la nivelul încheieturii mâinii de ţesuturile inflamate din zona respectivă. Asemenea situaţii sunt generate de mişcările efectuate în mod repetitiv, precum scrisul la tastatura unui computer, folosirea mouse-ului, practicarea unui sport precum tenis sau handbal, la cusut, pictură, scris sau folosirea unui instrument care vibrează timp îndelungat. În această categorie intră şi femeile însărcinate sau la menopauză, bolnavii de diabet, cei cu tiroidă hipofuncţională sau artrită reumatoidă.

Durerea pumnului însoţită de vânătaie şi umflătură indică prezenţa unei leziuni la acest nivel. Dacă există deformare articulară sau nu este posibilă mişcarea mâinii sau a degetelor, se ridică suspiciunea unei fracturi osoase. Unele fracturi ale pumnului apar ca şi consecinţă a osteoporozei. Leziuni întâlnite destul de des la acest nivel sunt şi luxaţia, tendinita şi bursita.

Artrita pumnului cauzează durere, inflamaţie şi reducerea amplitudinii de mişcare. Există mai multe tipuri de artrită. Osteoartrita apare odată cu înaintarea în vârstă sau în caz de suprasolicitare. Artrita reumatoidă afectează de obicei ambele încheieturi ale mâinilor. Artrita psoriazică însoţeşte psoriazisul.

Artrita infecţioasă este o urgenţă medicală. Semnele prezenţei unei infecţii sunt încălzirea şi înroşirea articulaţiei, temperatură peste 38 grade Celsius şi o boală infecţioasă recentă.
Alte afecţiuni cu localizare la nivelul pumnului sunt guta şi pseudoguta. Guta este provocată de acidul uric în exces ( produs de metabolism ), care, în loc să fie eliminat prin urină, se depune sub formă de cristale în articulaţii. Pseudoguta presupune depozite de calciu în articulaţii ( genunchi şi pumni ), cauzând durere, roşeaţă şi inflamaţie.

Chistul sinovial este o proeminenţă mică, de consistenţă crescută de obicei, situată la nivelul unui tendon sau a capsulei care împrejmuieşte articulaţia. Chistul conţine o substanţă compactă, gelatinoasă şi se formează profund sau la suprafaţa pielii, cel mai frecvent apărând între 20 şi 40 ani. Se dezvoltă la nivelul mâinii sau încheieturii la persoanele care practică handbal, tenis, sporturi cu racheta şi la picior în cazul alergătorilor şi atleţilor care sar, schiorilor sau a celor care practică sporturi de contact.
Chistul sinovial este de obicei nedureros, dar prezenţa lui limitează amplitudinea de mişcare. Flexarea sau întinderea zonei în cauză, ca şi continuarea activităţii care a dus la apariţia chistului, generează discomfort .
Tratamentul afecţiunilor pumnului variază foarte mult, în funcţie de tipul leziunii, localizare şi severitatea accidentării, precum şi în funcţie de vârstă sau starea generală de sănătate.

Leziunile minore răspund la repaus, gheaţă şi medicaţie antiinflamatoare, eventual compresiune elastică şi ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii timp de 48 de ore pentru a facilita drenajul şi a reduce edemul, atunci când este cazul. Dacă durerea nu dispare în câteva zile sau, din contră, se agravează, prezentaţi-vă la medic.
Medicaţia antialgică de tipul ibuprofen sau acetaminofen reduce simptomele dureroase. Dacă este vorba de inflamaţie, doctorul poate injecta în zona respectivă cortizon, un medicament puternic antiinflamator.

În cazul unei fracturi, oasele trebuie aliniate pentru a se vindeca în mod corespunzător. Ghipsul ajută la menţinerea poziţiei corecte a oaselor până în momentul vindecării. Imobilizarea segmentară este utilă şi în cazul afectării tendoanelor şi ligamentelor, mai ales atunci când afecţiunea este cauzată de mişcări repetitive.
Chirurgia este indicată pentru fracturi osoase importante, sindrom de tunel carpian cu simptome severe, repararea tendoanelor sau a ligamentelor rupte.

Pentru artritele neinfecţioase, exerciţiile pentru forţă şi flexibilitate sunt indicate în fiecare zi. Cel mai bine este să fie efectuate după un duş sau o baie caldă, astfel încât ţesuturile să fie mai puţin rigide. Nu solicitaţi încheieturile dacă prezintă încă semne de inflamaţie. Nu uitaţi însă de repaus; repausul şi exerciţiile sunt la fel de importante atunci când aveţi artrită.
Chistul sinovial dispare spontan uneori, iar alteori reapare, în ciuda tratamentului aplicat riguros. Exerciţiile care cresc forţa şi flexibilitatea musculară, la fel ca şi încălzirea corespunzătoare înainte de efort sau revenirea după efort ( stretching ) pot preveni apariţia chistului sinovial.

Un program de recuperare recomandat de către medicul specialist este singurul în măsură să vă asigure refacerea completă. Programul are drept obiective îmbunătăţirea elasticităţii articulaţiei şi creşterea treptată a amplitutidinii de mişcare fără să apară durere. Terapia fizicală începe cu mişcări active şi de rezistenţă, urmate de forţă, exerciţii aerobe şi de rezistenţă musculară, antrenarea flexibilităţii şi a coordonării. În final, pacienţii îşi redobândesc viteza şi agilitatea mişcărilor, aspect foarte important mai ales pentru cei care practică un sport în care utilizarea pumnului este esenţială.
Pentru a exemplifica cele spuse mai sus, după ce durerea acută dispare, puteţi efectua exerciţii de stretching (1–5); când articulaţia este nedureroasă, puteţi adăuga şi exerciţiile de forţă (6-8).

Pe tot parcursul recuperării pumnului, este bine să ţineţi cont de o regulă de aur: “atunci când doare, mă opresc”. Dacă un exerciţiu cauzează discomfort, aplicaţi gheaţă circa 20 minute la final.
Reluarea activităţii sportive sau de zi cu zi la nivelul anterior accidentării se face abia după ce au fost redobândite în totalitate atât forţa, cât şi amplitudinea de mişcare pentru încheietura afectată comparativ cu cea sănătoasă.
Ca metode de prevenţie pentru afecţiunile pumnului, menţineţi sănătatea oaselor printr-un aport adecvat de calciu ( 1500 mg pe zi pentru un adult ) şi vitamina D, încercaţi să evitaţi căderile, purtaţi echipament de protecţie în cursul desfăşurării activităţilor sportive, ţineţi cont de calităţile ergonomice ale echipamentelor de la locul de muncă.

Micul dejun – prima masa din zi, are o importanta foarte mare deoarece regleaza statusul endocrin pe tot parcursul zilei si astfel si starea noastra de spirit. De cele mai multe ori insa este luat pe fuga si din aceasta cauza adeseori este incomplet si nu asigura toti nutrientii necesari unui inceput de zi, cand avem nevoie de energia cu care sa defilam pana la orele amiezii.

„La micul dejun manaca ca un rege, la pranz ca un print si la cina ca un cersetor”, acest lucru nu se refera neaparat la cantitatea alimentelor ci si la calitatea a ceea ce mancam. Multa lume are in minte ideea ca la micul dejun poate sa manance orice si oricat. In ceea ce priveste cuvantul „ orice” trebuie sa fim precauti totusi, nu este prea sanatos sa mancam alimente grele, prajite, produse de patiserie sau dulciuri foarte concentrate, acestea nu fac decat sa ne aduca un aport mare de grasimi si carbohidrati, un numar mare de calorii, dar nici un beneficiu real in ceea ce priveste sanatatea noastra si energia, vitalitatea de care avem nevoie pe parcursul zilei. Dimpotriva, pe termen scurt aceste alimente pot determina o digestie ingreunata, o crestere brusca a glicemiei si astfel aparitia rapida a senzatiei de foame.

Pentru a avea un mic dejun echilibrat, simplu de preparat , care sa va aduca tonusul necesar in timpul zilei, aveti nevoie de cateva mici sfaturi si cateva exemple de mic dejun.
Iata:
- micul dejun reprezinta momentul in care intr-adevar trebuie sa va faceti plinul de energie
- aceasta masa a zilei trebuie sa aduca aproximativ un sfert din numarul total de calorii zilnice, dar nu sub orice forma bineinteles
- trebuie alesi in special carbohidratii cu absorbtie lenta care ofera suficienta energie pana la urmatoarea gustare
– un mic dejun echilibrat poate sa contina: un fruct, o bautura calda sau rece, un lactat, un produs cerealier ( paine, cereale, biscuiti), eventual o sursa de proteine ( ou sau carne ).

Exemple “clasice” de mic dejun:
1) -o banana
- un suc proaspat de portocale
- un iaurt natural in care sa adaugam cereale
- eventual un ou fiert ( max 3 oua/saptamana)

2) – cereale cu lapte partial degresat 1,5%
– cafea sau ceai
– 2 felii de sunca de pui cu o felie de paine

3) – un sandwich care sa contina unt (nu in exces insa!), carne de pui rece, la care sa adaugati o felie de brânza, rosii, salata verde sau castraveti murati. Evitati maioneza si ketchup-ul.
- o portocala
- cafea sau ceai.

Cateva notari: Banana si sucul proaspat de portocale sunt importante prin aportul de carbohidrati dar si de fibre vegetale si vitamine. Fructele pot fi inlocuite si de legume: un ardei gras, o rosie, salata verde, castravete.
Iaurtul ne aduce un aport echilibrat de proteine, grasimi si glucide, dar si de calciu important in dieta cotidiana pentru intretinerea tesuturilor si a oaselor organismului. Aceleasi proprietati le are si laptele degresat dar si branzeturile. Atentie insa la branzeturi- cele mai multe au continut bogat in grasimi – de aceea sunt de preferat cele degresate cum ar fi branza slaba de vaci.
Cerealele le-am putea numi pe drept „ regina” micului dejun deoarece au un continut bogat in fibre vegetale, vitamine, carbohidrati complecsi cu absorbtie lenta, care dau senzatia de saturatie si care regleaza nivelul glicemiei pana la ora pranzului, intarziind senzatia de foame. Prin fibrele vegetale pe care le contin asigura un bun tranzit intestinal. Ele pot fi inlocuite si de paine graham sau neagra sau de biscuiti digestivi care au proprietati asemanatoare. Cea mai mare parte a cerealelor aduc in alimentatie o cantitate importanta de fibre, insa aceasta cantitate variaza in functie de marca de cereale aleasa. Ar trebui sa optati pentru cerealele complete sau musli cu fructe uscate care sunt foarte bogate in fibre vegetale si sa cititi etichetele stiind ca trebuie sa consumati intre 20 si 30 grame de fibre pe zi.

Lichidele sunt importante la prima masa a zilei pentru hidratarea organismului, avand in vedere ca in timpul noptii, corpul se deshidrateaza. Ele pot fi sub forma de ceai, cafea, sucuri de fructe, apa.

In general un mic dejun complet inseamna o alimentatie care sa contina vitamine, minerale si cele trei principii nutritive de baza: proteine, glucide (carbohidrati) si lipide. Glucidele sunt aduse de catre produsul cerealier si fructe, lipidele de catre lactate si branzeturi (in cantitate mica insa – ceea ce este de preferat, dar totusi sa nu lipseasca) iar pentru aportul de proteine este bine sa adaugati oul, carnea de pui, sunca. O cantitate mica de proteine este continuta si in lactate.
Toate aceste alimente ajuta organismul sa fie plin de vigoare, fiind extrem de sanataose si complete, insa doar impreuna.

Ministerul Sanatatii extinde campania de vaccinare gratuita impotriva HPV a fetelor cu varsta cuprinsa intre 12 si 24 de ani si in cabinetele de ginecologie si de planificare familiala din sistemul sanitar. In prezent, vaccinarea se poate face doar in cabinetele scolare si ale medicilor de familie. De asemenea, tinerele cu varsta de peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit in cabinetele ginecologice si de planificare familiala din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog. Noile masuri au fost decise de Ministerul Sanatatii in urma discutiilor purtate cu reprezentantii Comisiilor de specialitate de medicina de familie si obstetrica-ginecologie.

Pana in prezent au fost vaccinate – conform datelor oficiale – (doar) 16.324 de tinere (11.731 intre 12 si 14 ani, 3.365 intre 15 si 19 ani si 1.228 cu varsta cuprinsa intre 20 si 24 de ani!!).

Prin alergie se intelege o reactie anormala a organismului cand acesta intra in contact repetat cu o substanta sensibilizatoare denumita alergen. Alergiile pot insa varia mult ca gravitate de la simple eruptii cutanate pana la aparitia starii de soc.

Alergenul incriminat in producerea alergiei poate patrunde in organism prin piele sau mucoase, prin inhalare sau ingerare sau caz mai rar dar mai grav prin intermediul injectiilor. Practic orice substanta chimica minerala sau organica se poate constitui intr-un alergen pentru o anumita persoana cu o sensibilitate crescuta la respectiva substanta. Astfel, alimentele, medicamentele, plantele, microbii,parazitii, praful, polenul, intepaturile de insecte, vaccinrile de diferite tipuri, pot fi alergene.

Reactia alergica apare imediat dupa contactul cu alergenul de la cateva minute la maxim 2-3 ore.


Manifestarile clinice ale alergiilor
Pot fi extrem de variate cuprinzand intreg organismul. Astfel, de la banalele eruptii (pete pe piele) si prurit (mancarime) local asociate cu stare de usoara indispozitie, trecand printr-o stare mai grava definta prin stranut cu rinoree apoasa, tuse cu expectoratie, jena in respiratie si chiar manifestari asmatiforme si ajungand pana la soc allergic. Socul alergic este caracterizat de edeme ale fetei si glutei (extreme de periculos deoarce produce asfixie), tuse sufocanta, febra, frisoane, eruptii cutanate generalizate si chiar pierderea a starii de constienta. In consecinta in functie de gravitatea manifestarilor alergice se instituie si tratamentul.

Conduita terapeutica in alergiile usoare
In cazul in care se cunoaste alergenul cel mai important lucru este indepartarea acestuia, de obicei prin spalarea tegumentelor sau prin provocarea de varsaturi. Dar in 80% din situatii nu se cunoaste exact substanta care a produs starea alergica si atunci varianta de urmat este un tratament general. In primul rand se sisteaza orice aliment care este suspectat ca ar fi produs respective stare (oua, mezeluri, conserve, capsuni). Cateva zile persoana in cauza va primi o alimentatie usoara de tip lacto-vegetarian evitandu-se complet alcoolul, condimentele si excitantele (de tip cola, cafea, cacao). In plus se recomanda administrarea a 1,2 comprimate dintr-un medicament antihistaminic (antialergice) de tipul Romergan, Tavegil, Claritin. De asemenea se va evita scarpinarea excesiva a pielii pentru a preintampina o eventuala infectie cutanata.
Daca aceasta alergie usoara se repeat sau daca evolutia nu este rapid favorabila, se indica prezentarea la medicul de familie.

Conduita terapeutica in alergiile de intensitate medie
In afara de cele mentionate mai sus in acest caz este necesara prezentarea la medic indifferent de evolutia starii de sanatate a persoanei alergice. Riscul de a dezvolta probleme in sfera respiratorie fiind ridicat este bine sa se ajunga rapid la medicul de familie si acesta dupa un consult clinic general si administrarea eventuala a unui tratament injectabil, va decide daca tratamentul se va continua la domiciliu sau este nevoie de internare intr-o unitate spitaliceasca. Cel mai frecvent caz este acela in care nu se ajunge la spital in acest caz, insa este extreme de important sa se determine cu cat mai exact posibil alergenul care a determinat respective reacti. Aceasta pentru preintampina eventualele viitoare contacte cu respective substanta.
In cazul alergiilor este extrem de veridic si bine de urmat dictonul “este mai bine sa previi decat sa tratezi”. Adica, este mult mai bine sa previi contactul, sub orice forma, cu alergenul ( o data stabilit!) decat sa tratezi o reactie alergica imposibil de anticipat ca gravitate.

Conduita terapeutica in alergiile grave – socul alergic
Aparitia socului alergic, care se face brusc, mai ales dupa tratamente injectabile, necesita internarea in spital de urgenta. In spital se vor administra tratamente perfuzabile antialergice si antiinflamatorii puternice (hemisuccinat de hidrocortizon) urmate de o medicatie antialergica per os pentru cateva zile. Din pacate, datorita faptului ca in majoritatea cazurilor socul apare ca urmare a unui tratament injectabil, nu este posibila indepartarea substantei alergene rapid (cum se face, de exemplu, pentru o substanta ingerata – provocand varsaturi) tratamentul ramanand doar unul general.
Socul alergic ramane o situatie destinata exclusiv spitalizarii, recomandarea noastra fiind ca o data ajunsi la spital chiar daca starea de sanatate s-a ameliorat rapid dupa tratamentul administrat intravenos, sa nu parasiti unitatea sanitara pana la revenirea completa si sa urmati cu strictete sfaturile medicale si igieno-dietetice primite la externare de la medicul specialist.

Inimi neînfricate și în rugby

Marian Burlacu

Sursa – ziarul Adevarul de astazi – suplimentul de sporturi, www.adevarul.ro

Scoţienii au pierdut la Cardiff un meci pe care l-au dominat până spre final. Atunci când spui Scoţia, primul cuvânt care îţi trece prin minte este, cel mai probabil, „Bravehart“. Adică „Inimă neînfricată“. Filmul lui Mel Gibson, care transpune pe peliculă cum nu se poate mai bine unul dintre momentele de glorie ale unei naţiuni ce şi-a ales drept simbol ciulinul. Şi când spun „naţiune” mă gândesc imediat la rugby, sportul care reflectă cel mai bine împărţirea lumii. Nu neapărat după bogăţie, cât mai degrabă după curaj şi după onoare.
Recunosc, sunt suporter al Scoţiei în Six Nations.

În primul rând fiindcă am descoperit, în timp, numeroase similitudini între această regiune a Regatului Unit şi România. Sfântul Andrei le este protector şi uneia, şi celeilalte, iar Munţii Dobrogei şi ai Caledoniei sunt cam de aceeaşi vârstă. Cei mai “bătrâni” din întreaga Europă. Până şi ciulinul, simbolul Scoţiei, nu numai că se regăseşte în cuprinsul Bărăganului, ci a fost şi floarea preferată a Reginei Maria – camera aurită de la Peleş este decorată cu frunzele acestei plante. Ciulinul, simbol al veşniciei.

În rugby, Scoţia a fost şi a rămas una dintre naţiunile majore. Fără să deţină palmaresul Angliei, Ţării Galilor sau Franţei, selecţionata „ecoseză” a dat mereu culoare unei competiţii în care fiecare meci se joacă până în ultimul minut, până la ultima suflare. Cum s-a întâmplat şi în urmă cu mai bine de o săptămână, la Cardiff, pe
„Millennium Stadium”, când Scoţia a pierdut (24-31) cu Ţara Galilor, primind 17 puncte, pe final, în numai cinci minute!

Fie că trage la primul loc în Turneu, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar – adoptarea profesionalismului în rugby, în 1995, a afectat valoarea „ciulinilor”, care nu dispun de mijloacele englezilor, de pildă -, fie că nu, Scoţia face ce face şi este acolo, în prim- plan. De regulă, îi încurcă pe alţii. Se transformă în arbitru al luptei pentru titlu. Ea a fost cea care, în 2001, le-a barat irlandezilor drumul spre câştigarea competiţiei, „ajutându-i” astfel să devină campioni ai Europei pe marii lor rivali englezi – în sportul cu balonul oval rivalităţile, oricât de mari ar fi ele, nu sunt mai presus de corectitudine.

Dincolo de toate, Scoţia are şi în rugby, sau îndeosebi acolo, cei mai frumoşi suporteri. Şi cine n-a simţit cum i se face pielea găină atunci când fanii fredonează „Flowers of Scotland”, pe Murrayfield, înseamnă că încă n-a simţit nimic… Mândri de apartenenţa lor la acest neam cu rădăcini celte, scoţienii, cu umorul lor inegalabil, ştiu să iasă mereu în evidenţă. Să fie altfel decât restul lumii. Oare nu ei au furat buturile de pe Twickenham, în urmă cu 40-50 de ani, buturile la care marcaseră punctele unei memorabile victorii la Londra, pentru a le păstra acasă, ca pe un suvenir?

Un amic, fost arbitru de rugby, între timp implicat în export-importul de carte, m-a întrebat cândva dacă ştiu cine sunt cei mai corecţi europeni în afaceri. I-am răspuns că nemţii, însă am dat greş. „Scoţienii. Cu ei e suficient să baţi palma şi eşti sigur că îşi vor ţine cuvântul”. Iată de ce, şi nu mi-e teamă să recunosc, sunt suporter al Scoţiei la rugby.

Sursa – ziarul Adevarul de astazi – suplimentul de sporturi, www.adevarul.ro

Autor articol : Dr Gabriel Panait, medic primar Medicina Sportiva, licentiat in fiziokinetoterapie, ecodiagnostic mio-entezo-osteoarticular.
Contact : 0729 942 532 sau prin email
Site web: www.pansportmedical.ro

…sau
atributiile principale in domeniul medical si cel al performantei sportive

Prezentul articol are la baza un caz recent (si, din pacate, destul de frecvent).
Pe scurt, la rugamintea unei colege, am acceptat sa consult un copil de 13 ani, care face performanta, nu in sport ci … in domeniul muzical…(pentru copil … nu voi mentiona instrumentul)
Copilul prezenta, in urma repetitiilor, o durere de cot.
In cursul evaluariil am constatat ca durerea de cot era de fapt consecinta suprasolicitarii, in conditiile in care musculatura trenului superior (ca de altfel ia intregului corp) nu era suficient dezvoltata pentru a face fata instrumentului si solicitarilor;
suplimentar am identificat si o scolioza dorso-lombara.
Am propus parintilor un program de gimnastica adaptat necesitatilor medicale (chiar tinand cont si de instrumentul in cauza), si o radiografie dorso-lombara.
La revenirea de la radiologie – doua surprize:
- una mai mica – scolioza s-a dovedit a avea cca. 15 grade si curbura destul de “stransa”, cu indicatie clara de kinetoterapie;
- una mai mare – refuzul oricarui tratament de kinetoterapie;
Ce se intamplase: copilul a sunat-o pe Dna.Profesoara de muzica, care a interzis categoric orice tratament de gimnastica (cu amenintarea de excludere de la clasa) – pe motivul ca gimnastica va “strica” indemanarea si deci performata muzicala a copilului … va scadea.
Concluzie: copilul si parintii sunt pusi sa decida intre sanatate si performanta … desi cu bunavointa, din punctul meu de vedere, ambele sunt posibile.

Sanatate!

Cred ca acest cuvant este unul dintre cele mai utilizate cuvinte din limba romana.
Daca ar fi sa compar acest cuvant cu unul similar (ca utilizare), singurul care imi vine in minte este “Dumnezeu”.
In acelasi timp “sanatate” este si unul din cuvintele cele mai lipsite de “continut” ale limbii romane!
Care sunt cauzele acestei pierderi de “continut”?
Lipsa de incredere in structurile medicale, generata de o functionare defectuoasa bazata pe o serie de idei gresite, ( “inoculate” social, economic si politic) care pornesc de la modificarea atributiei principale a fiecarei structuri (pe scurt cine si ce face), idei care sunt totusi general acceptate (paradoxal!), desi mai toate sunt ilogice;
iata cateva exemple generale:

1. Toata lumea se ocupa de sanatatea populatiei (“ocroteste”), in sanatatea publica exista o implicare generala a tuturor institutiilor publice, private, opiniei publice etc.;
de sanatatea individului se ocupa sistemul sanitar, statul, ministerul … doctorul…;
Si concluziile de final sunt gresite: sanatatea publica devine responsabilitatea … doctorului iar sanatatea individului este responsabilitatea … oricui, dar nu a persoanei respective!
Rezultatul: pacientul acuza sistemul sanitar!
2.Sanatatea este considerata bunul cel mai de pret … si totusi (se afirma ca) este gratuita!
3.Ministerul sanatatii face protectie sociala …si obliga legislativ furnizorii sa faca protectie sociala in timp ce casa de asigurari se ocupa de sanatatea publica…
si un exemplu din medicina si sport:
4.Instructorul combate (uneori interzice) tratamentul medical … iar medicul sportiv trebuie sa ocroteasca performanta …

Lista este extrem de lunga si de aceea (ca si cazul copilului cu multe moase) lucrurile nu merg chiar bine in sanatate!

Sistematizarea atributiilor principale, cine si ce trebuie sa faca, in sistemul medical si sportiv (aceasta deoarece suntem pe un site de medicina sportiva).

Care este responsabilitatea principala a medicului de medicina sportiva?
Medicul de medicina sportiva, similar oricarui medic, trebuie sa apere si sa promoveze sanatatea sportivilor si sa utilizeze sportul si exercitiile fizice ca mijloc terapeutic!
Multa lume (inca) considera ca medicul de medicina sportiva trebuie sa apere performanta!
In opinia mea aceasta poate fi facuta numai subordonat protectiei/promovarii sanatatii (de exemplu refacerea dupa efort) pentru ca altfel se poate “intra” pe un teritoriu periculos.
Deci protectia performantei sportive nu este atributia principala a medicului!

Care este responsabilitatea principala a cadrelor sanitare (fizio/kinetoterapeuti, asistenti, maseuri)?
Acestia reprezinta partea de executie a echipei medicale si au in vedere sanatatea si respectarea indicatiilor medicale!
Nu au atributie principala performanta; aceasta este o atributie secundara, ca o “extensie” a sanatatii (similar medicului)!

Care este responsabilitatea principala a antrenorului / instructorului / preparatorului fizic?
Antrenorul, instructorul trebuie sa apere si sa promoveze performanta! (sportiva sau de alta natura)
Acesta se ocupa de sanatate (doar indirect) numai prin prisma performantei si avand in vedere ca un sportiv / elev cu probleme de sanatate poate “atinge” foarte greu (mai curand deloc) marea performanta!
Implicarea antrenorului / instructorului in sanatate se opreste strict la respectarea indicatiilor medicale si acordarea primului ajutor medical pana la sosirea personalului calificat.

Care este responsabilitatea principala a clubului (sportiv sau de alta natura)?
Asigurarea conditiilor, de orice fel, pentru a obtine cea mai buna performanta si profit (in cazul cluburilor private).

Care este responsabilitatea principala a structurilor guvernamentale sportive?
Promovarea sportului si activitatii sportive precum si asigurarea conditiilor necesare.

Care este responsabilitatea principala a ministerului sanatatii?
Ministerul sanatatii nu se ocupa (ca atributie principala) de sanatatea individului!
Ministerul sanatatii nu are ca atributie principala nici protectia sociala, si pentru ca exista un minister specializat!
Aceste doua erori sunt foarte frecvente si eu la consider cauza principala a situatiei actuale din sistemul sanitar.
Ministerul sanatatii se ocupa de sanatatea populatiei si aceasta numai prin crearea unor reguli generale.

Care este responsabilitatea principala a caselor de asigurari de sanatate? In nici un caz sanatatea publica si nici protectia sociala!
Atributia principala este de a colecta banii asiguratilor, evidenta, si a “cumpara” un numar cat mai mare de servicii (de sanatate) de la furnizori la o calitate cat mai buna si la un pret cat mai scazut!

si in final …

Care este responsabilitatea principala a parintelui?
Supravegherea copilului incat acesta sa fie sanatos si astfel sa obtina performanta!
Daca credeti ca se poate performanta fara sanatete sau cu neglijarea sanatatii … consecintele va apartin!

Care este responsabilitatea principala a sportivului / individului?
Fiecare trebuie sa decida ce este mai important pentru el: sanatate sau performanta!
Medicul nu va poate obliga sa-i respectati recomandarile!
Sistemul sanitar nu va poate oferi absolut totul gratuit! (Sistemul sanitar nu se ocupa de protectia sociala a individului!)
Sanatatea este o responsabilitate individuala! Consecintele va apartin!
Daca consecintele nu va plac, nu cautati alti vinovati decat propria persoana …

De ce este important sa cunoastem cine si ce trebuie sa faca?
Pentru ca, cunoscand atributiile principale ale fiecarei “structuri” implicate in sanatate, vom sti in primul rand ce avem de facut, vom putea identifica mai usor, ce este si ce nu este “in regula” in sanatate, sistemul sanitar si sportiv si astfel vom putea reda “substanta” cuvantului …

Sanatate!

Autor articol : Dr Gabriel Panait, medic primar Medicina Sportiva, licentiat in fiziokinetoterapie, ecodiagnostic mio-entezo-osteoarticular.
Contact : 0729 942 532 sau prin email
Site web: www.pansportmedical.ro

Autor articol : Dr. Serban Damian, nutritionist sportiv, acreditat CIO
Contact : 0722.616785 sau drsdamian (la) yahoo.com
Website : www.doctor.info.ro | www.nutritiesportiva.ro

Traim intr-o societate care considera ca un corp suplu este o imagine a frumusetii. Din aceasta cauza dorinta de a slabi a oamenilor si in special a femeilor este atat de puternica incat poate produce boli de nutritie foarte grave. Astfel de boli sunt anorexia nervoasa si bulimia, a caror incidenta a crescut mult in ultima perioada in intreaga lume. Cu toate ca de obicei o dieta incepe cu simpla dorinta de a pierde cateva kilograme, regimul poate deveni o obsesie iar persoana isi poate pierde controlul.

Anorexia nervoasa
Cuvantul “anorexie” vine din limba greaca si semnifica lipsa poftei de mancare. Anorexia nervoasa este acea stare caracterizata printr-o aversiune emotionala sau psihica fata de mancare, ceea ce duce la o slabire extrema a corpului. Desi pot fi afectati si barbatii de aceasta boala, ea este de 20 de ori mai des intalnita la femei, mai ales la cele tinere.
Persoanele suferinde de anorexie nervoasa simt o dorinta foarte intensa de a slabi. Ele nu par sa-si dea seama de starea lor de subnutritie si nu simt foamea. Cu toate ca pot fi persoane extrem de slabe, uneori cantarind numai jumatate din greutatea normala, sustin in continuare ca sunt grase. Bolnavii de anorexie nervoasa rezista foarte mult timp fara mancare. Chiar mai mult, aversiunea lor fata de mancare este atat de mare incat isi pot produce singure varsaturi. In toata aceasta perioada in care nu se alimenteaza, anorexicii se antreneaza cu mult zel pentru a slabi si mai mult. De obicei sunt neodihniti si hiperactivi, negand totusi ca sunt prea slabi si ca mananca prea putin.

Nu este surprinzator sa constatam ca anorexia nervoasa poate fi un factor extrem de distructiv pentru organism. O persoana bolnava de anorexie poate suferi si de diverse tulburari digestive (ulcer, constipatie, diaree, varsaturi), scaderea pulsului si a tensiunii arteriale, anomalii de crestere si scaderea performantelor intelectuale. La unele femei se observa scaderea menstruatiei, putand sa ajunga pana la intreruperea menstruatiei (amenoree). Daca anorexia nervoasa apare la fete inaintea perioadei de pubertate se va inregistra o intarziere mergand pana la oprire a dezvoltarii lor sexuale. Intr-un numar redus de cazuri, anorexia nervoasa poate sa duca la moartea persoanei respective.

Tratamentul anorexiei nervoase este mult mai usor cand aceasta stare este depistata intr-un stadiu precoce, dar necesita cooperarea deplina a bolnavului. Tratamentul include terapia comportamentului, alimentatie supravegheata si psihoterapie de sustinere. Atunci cand un anorexic si-a facut tot tratamentul, poate parea vindecat, dar inca mai poate fi chinuit de ideea ca este gras. Din aceasta cauza, suportul moral este foarte important, fara el anorexia nervoasa putand sa inceapa din nou.

Bulimia este o tulburare a nutritiei caracterizata prin perioade de excese culinare sau de o indulgenta foarte mare fata de mancare (persoana poate manca foarte mult, fara sa simta ca s-a saturat). Un suferind de bulimie poate consuma cateva mii de calorii intr-o singura ora, inghitind o cantitate enorma de mancare pe care apoi incearca sa o elimine provocandu-si varsaturi, folosind diuretice sau laxative, facand efort fizic in exces. Unii suferinzi de bulimie pot consuma pana la 20000 calorii la o singura masa. De obicei bulimia apare la tinere, cu conditii bune de viata, educate, dar care sufera de depresie, anxietate, care isi subapreciaza propria persoana. Majoritatea persoanelor bolnave de bulimie nu sunt obeze, dar de obicei greutatea lor este mai mare decat cea normala.

Ca si anorexia nervoasa, bulimia poate produce multe complicatii grave cum ar fi: ruptura stomacului, caderea dintilor datorita varsaturilor repetate, deshidratare, pierderi de ioni, tulburari menstruale. De asemenea, bolnavii au glandele salivare marite mult fata de normal si prezinta si tulburari de respiratie (lipse de aer). Foarte rar, bulimia poate sa duca la moartea persoanei respective.

Semne si simptome:

Anorexia nervoasa:

1. Dieta excesiva, persoana respectiva mananca foarte putin si e preocupata prea mult de grasime, calorii etc.
2. Micsorarea ciclului menstrual.
3. O imagine falsa despre propriul corp.
4. Scaderi anormal de mari ale greutatii corporale.
5. Hiperactivitate, exercitii fizice practicate in exces.
6. Schimbari psihice si fizice. Caderea parului, intoleranta pentru temperaturile joase, scaderea pulsului si a tensiunii arteriale, constipatie.
7. Depresie, iritabilitate.

Bulimia:

1. Persoana e foarte preocupata sa manance.
2. Mananca pe ascuns.
3. Tulburari menstruale.
4. Variatii mari ale greutatii corporale.
5. Abuz de laxative sau substante care produc varsaturi.
6. Schimbari fizice: marirea glandelor, caderea dintilor.
7. Depresie, iritabilitate.

Daca suferiti de anorexie nervoasa sau de bulimie, sau cunoasteti pe cineva afectat de aceste boli, e bine de stiut un lucru foarte important: ambele se pot vindeca relativ usor, dar nu de unul singur, ci numai cu ajutorul medicului.

Autor articol : Dr. Serban Damian, nutritionist sportiv, acreditat CIO
Contact : 0722.616785 sau drsdamian (la) yahoo.com
Website : www.doctor.info.ro | www.nutritiesportiva.ro

Autor articol : Dr. Venera Vartosu, medic rezident recuperare medicala, medic lot national tineret rugby, colaborator al revistelor din trustul Galenus.
Contact : veneravartosu (la) gmail (punct) com | 021 224 54 82

Avem cateva kilograme in plus si vrem sa le dam cat mai repede jos – solutia, cura de slabire cu efecte rapide chiar daca presupune consumarea unui singur aliment pentru o perioada de timp mai scurta sau mai lunga ( ex: dieta cu ciorba de varza)! Parca am mai urmat-o si luna trecuta, dar ce conteaza trebuie sa slabim!!!
Acest mod de abordare este unul gresit. Sunt cativa pasi care trebuie urmati inainte de a o lua pe acest drum. Astfel, inainte de a incepe un regim alimentar trebuie sa facem un control medical (fie si numai la medicul de familie) pentru a ne verifica starea de sanatate iar in functie de rezultate, sub supravegherea si indicatiile unui dietetician putem urma o dieta care sa corespunda necesitatilor noastre.

De ce sunt necesare toate acestea?

Atunci cand luam o hotarare care poate avea consecinte asupra starii noastre de sanatate trebuie sa cunoastem bine riscurile la care ne supunem. Regimurile de slabit „minune”, cu efecte rapide (nu si de durata), tinute „dupa ureche”, fara supraveghere medicala de specialitate pot determina dezechilibre nutritionale (hipovitaminoze, anemie etc), tulburari hidroelectroliltice, cresc in timp riscul de boli cardiovasculare, au efecte negative asupra sistemului nervos, metabolismului etc.
In acest articol vom face o prezentare generala a acestor riscuri, vom pune accent pe efectele pe termen lung nu numai fizice ci si psihice, incercand totodata sa tragem si un semnal de alarma asupra acestor consecinte.
Numeroase studii americane au aratat ca doar regimurile de slabire rareori au efect pe termen lung; 95% dintre cei care au slabit in urma unei diete revenind la greutatea anterioara si chiar peste aceasta in 1 pana la 5 ani de la intreruperea acesteia. Deasemenea, greutatea oscilanta (cicluri repetitive de ingrasare si slabire urmate iar de castigare in greutate) are un impact negativ asupra starii de sanatate, existand deja date in literatura de specialitate care arata:

1. crestere cu 70% a riscului de boli cardiace;
2. efecte negative, de lunga durata asupra metabolismului (scade rata metabolismului, organismul conservandu-si energia);
3. creste, in special la femei, riscul de osteoporoza si complicatiile acesteia (fracturile de stress) prin scaderea aportului de calciu din alimentatie;
4. creste riscul tulburarilor de alimentatiei (bulimia – tulburare a comportamentului alimentar caracterizata printr-o necesitate necontrolabila de a manca in mare cantitate, manifestata de un subiect care, in mod obisnuit, nu este un “mare mancau” – si anorexia – dezechilibru psihic manifestat prin frica extrema de obezitate, care conduce la aversiune fata de mancare) care pot pune viata in pericol etc.

Cele mai frecvente simptome si/sau semne care apar in timpul regimurilor de slabire sunt:

1. scaderea tonusului muscular si a rezistentei la efort (senzatie de slabiciune musculara)
2. diminuarea utilizarii oxigenului de catre organism
3. subtierea firului de par
4. diminuarea coordonarii
5. deshidratare si tulburari electrolitice
6. sincopa, senzatie de slabiciune (letargie) si diminuarea frecventei cardiace

Scaderea in greutate are efecte si asupra sistemului nervos. Scaderea numarului de calorii are drept consecinta diminuarea utilizarii energiei inclusiv de la nivelul creierului. Studii medicale au aratat scaderea capacitatii de concentrare si a reactivitatii, cresterea incidentei depresiei, a nivelului de stress si al anxietatii la cei care urmeaza periodic un regim de slabire. Asa cum am aratat si mai sus creste riscul tulburarilor de alimentatie, constatandu-se ca acestea se declanseaza in timpul unui regim de slabire, ceea ce nu inseamna ca orice dieta determina aparitia anorexiei sau bulimiei, dar constanta preocupare legata de greutate si de cum aratam, de numarul de calorii si compozitia alimentelor poate determina aparitia unui ciclu vicios de insatisfactie si obsesie care poate conduce prea rapid spre una din aceste disfunctii.

Nu trebuie uitat ca anumite diete au efecte mult mai ample asupra organismului, si aici ma refer la regimurile hiperproteice care tinute fara respectarea indicatiilor pot determina afectari ale rinichilor, ficatului, scaderea drastica a masei musculare, cresterea riscului de dislipidemie (nivel crescut al lipidelor in sange), de hipovitaminoze – in special de antioxidanti cum sunt beta carotenul si viatmina C (prin scoaterea fructelor si legumelor din alimentatie), de vitamine B si E prin eliminarea carbohidratilor (din cereale, legume, fructe – sursa de fibre pentru organism) care determina si aparitia constipatiei severe ce in timp poate conduce spre diverticulita, sindrom de intestin iritabil etc.


Toate aceste informatii conduc spre o singura concluzie: regimurile de slabit nu sunt o „joaca”! Atunci cand dorim sa urmam un anumit regim trebuie sa cerem sfatul specialistului si sa ne informam riguros asupra riscurilor la care ne supunem. Incercati sa va amintiti ca valorati mult mai mult decat cantariti si ca sanatatea „e mai buna decat toate” (asa cum se spune in popor)!

Autor articol : Dr. Venera Vartosu, medic rezident recuperare medicala, medic lot national tineret rugby.
Contact : veneravartosu (la) gmail (punct) com | 021 224 54 82

Cotul este o articulaţie formată de trei oase lungi, care se îmbină în porţiunea mijlocie a braţului. Osul braţului ( humerus ) întâlneşte osul din zona internă a antebraţului ( ulna ) şi pe cel din zona externa ( radiusul ) pentru a forma o articulaţie asemănătoare unei balamale. Din articulaţia cotului se pot realiza mişcări de flexie ( înainte şi înapoi ), precum şi rotaţie internă şi externă. Muşchiul biceps este principalul muşchi care realizează flexia antebraţului pe braţ, iar tricepsul extensia. Porţiunea osoasă externă de la nivelul cotului este reprezentată de epicondilul lateral, parte a osului humerus. Inflamarea tendoanelor care se inseră la acest nivel cazează boala numită epicondilita laterală sau cotul tensimenului. În mod asemănător, porţiunea internă a cotului este reprezentată de o proeminenţă osoasă numită epicondilul medial. Inflamarea tendoanelor de la acest nivel cauzează epicondilita medială sau cotul jucătorului de golf.

Un sac plin cu lichid ( bursa ), al cărei rol constă în reducerea forţei de frecare la acest nivel, acoperă porţiunea exterioară a cotului ( bursa olecraniană ).

Cu mâinile întinse pe lângă corp şi palmele privind spre înainte, puteţi observa că mâinile şi antebraţele sunt uşor îndepărtate de corp. Existenţa unui unghi de 5 – 15 grade este normală şi permite mişcarea antebraţelor în mers fără să atingă şoldurile, şi, de asemenea, transportul diferitelor obiecte. După existenţa unor fracturi la nivelul cotului, acest unghi poate creşte şi antebraţele se îndepărtează prea mult de corp, sau poate să scadă, generând aşa-zisa deformare în pat de puşcă

Durerea la nivelul cotului poate fi generată de numeroase probleme. La adulţi este des întâlnită tendinita, care constă în lezarea şi inflamaţia tendoanelor ( ţesuturi care leagă muşchiul de os ). Alte cauze frecvente ale durerii de la nivelul cotului sunt: bursita ( inflamaţia sacului plin cu lichid din jurul cotului, situat imediat sub piele ); artrita ( îngustarea spaţiului articular şi pierderea cartilajului de la nivelul cotului ); fractura şi luxaţia cotului; infecţiile cotului.

Tendinita reprezintă iritaţia şi inflamarea tendonului. Apare ca o consecinţă a unui traumatism, a suprasolicitării sau odată cu vârsta, pe măsură ce tendonul îşi pierde elasticitatea. Orice activitate care implică mşcări prelungite, repetitive ale musculaturii antebraţului pot cauza tendinita cotului. Poate să apară şi în cadrul unor boli sistemice, precum artrita reumatoidă sau diabetul zaharat. Cele mai frecvente simptome sunt sensibilitatea locală, durerea, care se accentuează odată cu mişcarea cotului.

Cei care practică sporturi cu racheta sunt predispuşi la o lezare a tendoanelor din partea externă a cotului, situaţie cunoscută drept cotul jucătorului de tenis. Cei care practică golful sunt predispuşi să se acidenteze la nivelul tendoanelor din partea internă a cotului. Alte cauze frecvente ale tendinitei cotului sunt grădinăritul sau suprasolicitarea încheieturii mâinii.

Cotul tenismenului e caracterizat de inflamaţie şi durere la nivelul zonei superioare a antebraţului, pe exterior, în vecinătatea cotului. Situaţia e cauzată de rotirea repetitivă a mâinii sau a antebraţului, generând ruptura parţială a fibrelor tendonului. Amplitudinea de mişcare a cotului este păstrată, articulaţia în sine nefiind afectată, iar durerea se accentuează spre sfârşitul zilei. Examinarea radiologică indică de obicei relaţii normale, dar uneori pot să apară depozite de calciu la nivelul tendonului daca boala a avut o evoluţie mai lungă. Tratamentul presupune aplicare de gheaţă, repausul segmentului afectat şi medicaţie antiinflamatoare, precum aspirină sau alte antiinflamatoare nesteroidiene: diclofenac, ibuprofen. Bandajul compresiv ( strap ) sau o orteză pot fi utile. Injecţiile locale cu cortizon sunt indicate în tratamentul durerii persistente. În cazurile severe se realizează repararea ortopedică ( chirurgicală ).

Cotul jucătorului de golf prezintă aceleaşi caracteristici descrise mai sus, la cotul tenismenului, excepţie făcând localizarea durerii, la nivelul porţiunii interne a cotului.

Bursita olecraniană ( inflamaţia bursei ) poate să apară ca urmare a accidentării sau a traumatismelor minore, ca rezultat al bolilor sistemice precum guta sau artrita reumatoidă, ori poate fi datorată unei infecţii locale. Bursita e caracterizată de apariţia unei “ umflături” la vârful cotului, în timp ce amplitudinea de mişcare este păstrată.
Fracturile pot să apară în interiorul articulaţiei cotului sau în imediata vecinătate. Fracturile necesită imobilizare în aparat gipsat, sau, uneori, intervenţie chirurgicală deschisă.
Dislocarea sau luxaţia reprezintă deplasarea unei părţi din organism ( de obicei o articulaţie ) din poziţia ei normală.

În dislocarea capului radial, antebraţul îşi pierde poziţia normală la nivelul articulaţiei cotului. Această situaţie este întâlnită frecvent la copiii care încep să meargă şi este cauzată de o smucitură bruscă executată la nivelul mâinii sau antebraţului. Situaţiile cel mai des întâlnite sunt cele în care adultul apucă copilul de mână pentru a preveni o căzătură, pentru a-l grăbi sau pentru a-l ajuta să urce scara. Aceste leziuni apar cel mai frecvent sub 5 ani; după aceasta vârstă oasele şi ligamentele copiilor devin mai puternice şi incidenţa accidentărilor de acest tip este mult redusă.

Luxaţia cotului se datorează întinderii sau rupturii unuia sau mai multor ligamente ale cotului. Această situaţie poate să apară atunci când cotul este în hiperextensie sau este comprimat într-o coliziune fermă. Severitatea accidentării depinde de numărul ligamentelor afectate şi de tipul leziunii ( ruptură parţială sau totală ). Tratamentul presupune aplicare de gheaţă, repaus, imobilizare, compresie, medicaţie antiinflamatoare.

Artrita cotului ( inflamaţia articulaţiei cotului ) apare ca rezultat al bolilor sistemice, precum artrita reumatoidă, gutoasă, psoriazică, spondilita anchilozantă, artrita reactivă. Apar semne de inflamaţie la nivelul cotului: căldură, roşeaţă, durere şi scăderea ampitudinii de mişcare din cauza articulaţiei umflate.

Artrita septică ( infecţia articulaţiei cotului cu bacterii ) este destul de rară. Apare mai ales la pacienţii cu imunitatea scăzută, diabetici, la cei care iau cortizon sau cei care-şi administrează droguri intravenos. Cei mai frecvenţi agenţi cauzatori ai acestei boli sunt stafilococul şi streptococul. Artrita septică la nivelul cotului impune tratament antibiotic şi adesea drenaj chirurgical. Caraceristicile bolii sunt umflarea articulaţiei cotului, căldură, roşeaţă, durere şi reducerea amplitudinii de mişcare. Artrita septică se asociază frecvent cu febră, transpiraţii, frisoane.

Sindromul de compresiune a nervului ulnar – nervul ulnar trece prin spaţiul dintre vârful cotului şi ulna ( osul intern al antebraţului ). Cele mai frecvente cauze de accidentare la acest nivel sunt traumatismele directe, cauzatoare de fractură sau dislocare a cotului, presiunea externă prelungită la nivelul nervului sau compresia acestuia din cauza inflamaţiei şi lezării structurilor învecinate. Uneori, factorii mecanici amintiţi mai sus pot fi însoţiţi de ischemie în zona respectivă ( deficit de oxigen din cauza scăderii fluxului sanguin ).

Când nervul ulnar este comprimat, apare o senzaţie de amorţeală şi furnicături la nivelul degetelor mic şi inelar. Poate să apară şi durere la nivelul întregului antebraţ, mai ales în porţiunea internă a acestuia. Dexteritatea la nivelul mâinii poate fi şi ea afectată. Uneori, senzaţia de amorţeală reapare la manevra de ridicare a membrului superior.
Tratamentul constă în evitarea repetării traumatismului sau a presiunii crescute la nivelul cotului şi repaosul articulaţiei. Ocazional gheaţa poate ajuta. În cazurile severe, poate fi necesară repoziţionarea chirurgicală a nervului ulnar, astfel încât să nu mai fie comprimat de structurile înconjurătoare.