Interviuri

Interviu dr. Alin Nicolae Popescu

/
Interviu dr. Alin Nicolae Popescu

Dr. Alin Nicolae Popescu este medic primar medicină sportivă, are competențe în apifitoterapie, un master în managementul antrenamentului sportiv și unul în managementul sistemelor sanitare. De 16 ani face parte din familia Federației Române de Rugby și de 11 ani din cea a Rețelei MedLife. Este secretar general al Societății Române de Medicină Sportivă, are o energie și o determinare incredibile. A ales medicina sportivă în cadrul examenului de rezidențiat, în noiembrie 2001, după stagiatura obligatorie la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. S-a îndrăgostit de acest domeniu după primii 2 ani de activitate practică se implică permanent în foarte multe activități conexe.

GALENUS: Care sunt provocările medicinei sportive?

Provocările medicinei sportive, mai ales în perioada aceasta de tranziție din România, sunt din punctul meu de vedere etajate, pe mai multe paliere. Vorbim despre activitatea în policlinică, medicul sportiv având nevoie de foarte mare sprijin din partea celorlalte specialități; a doua direcție foarte importantă este cea de club, de federație, de muncă de teren unde colaborarea cu kinetoterapeuții, cu maseorii, cu asistenții medicali, cu membrii staffului medical este foarte importantă. Al treilea palier ține de partea de recuperare, de refacere, partea care nu se vede însă pe teren. Medicina sportivă nu este legată numai de sportul profesionist, sportivul amator este un pacient veritabil, real, și chiar dacă nu are presiunea rezultatelor, rămâne un om dornic de mișcare, care trebuie ajutat.

De ce rugby și nu alt sport?

Este o poveste frumoasă… eram proaspăt rezident de medicină sportivă în primăvara anului 2002 și mi-am dat seama că locul meu nu era să stau toată ziua într-un cabinet. Eu sunt o persoană dinamică, îmi place să am contact cu oamenii și astfel, căutând un posibil viitor drum, am plecat la Congresul Mondial de Medicină Sportivă care avea loc la Budapesta. Ajuns acolo am realizat că medicina sportivă este extrem de ofertantă și totodată am avut șansa de a-l întâlni pe Pierre de Hillerin, la vremea aceea directorul Institutului Național de Cercetare pentru Sport. Spunându-i cam ce aș vrea să fac, s-a oferit să mă ajute și așa mi-am început activitatea efectivă în vară, la Gura Humorului, în județul Suceava, unde am rămas un an de zile, un an în care am învățat multe. Alături de dna. profesor universitar dr. Anca Ionescu, care mi-a fost întotdeauna îndrumător, Pierre de Hillerin a fost omul care mi-a influențat în mod decisiv cariera, omul care m-a adus în fenomenul numit rugby.

Ceea ce am făcut atunci poate părea o nebunie, dar o nebunie frumoasă. Am vrut foarte mult, tânăr fiind, să simt lucrurile pe care le fac, iar dacă acum aș da timpul înapoi nu aș schimba nimic. În această profesie este foarte important să fii implicat, în orice specialitate medicală este nevoie de implicare, cunoștințe și pasiune. Dar în medicina sportivă partea de pasiune este mai accentuată decât în orice altă ramură pentru că se îmbină cu pasiunea jocului, a jucătorilor, a publicului. Este un alt tip de mediu în care-ți desfășori activitatea. În această specialitate nu este loc de blazare.

Care sunt cele mai frecvente accidentări pe terenul de rugby?

În rugby – categoric și statisticile o spun – vorbim despre accidentări la nivelul articulațiilor genunchiului, umărului, gleznei, dar și de patologia coloanei vertebrale, mai ales cervical și lombar, precum și o serie întreagă de afecțiuni musculare – rupturi parțiale, totale și fibrilare. Ca o notă particulară amintesc leziunile cervicale care au și produs cele mai multe probleme în aceste deceniu și jumătate de când sunt implicat în cadrul Federației, deoarece vorbim despre leziuni traumatice, cu un deznodământ nedorit de nimeni. Foarte important este însă să previi, și asta presupune o musculatură bine dezvoltată, lucrată inteligent, aspect ce conferă un plus de siguranță în raport cu aceste accidentări. De asemenea, flagelul dopajului cu care luptăm în mod constant poate precipita anumite accidentări.

Ce patologii întâlniți cel mai des la pacienții care vin la clinica privată?

La clinica privată sunt foarte mulți pacienți care vin să primească consiliere în ceea ce privește susținătoarele de efort, dar și pentru second opinion. Cred că medicul sportiv are o atitudine mai blândă, mai prietenoasă, și pacienții vor să afle pe lângă opinia ortopedului,  reumatologului, și opinia unui medic din aria mea. De asemenea, vin pacienți cu interes pe zona de nutriție sănătoasă, pentru legătură dintre nutriție și sport. De 8 ani fac și o terapie cu unde de șoc, o terapie modernă ce presupune sesiuni de 10 minute/o dată pe săptămână/3-6 săptămâni consecutiv cu rol de a diminua durerile și de a oferi un prognostic în cazul pintenilor calcaneeni, calcificărilor la nivelul articulațiilor umărului, epicondilitelor interne și externe – cotul jucătorului de golf și tenis.

Mergem la medic înainte de a face sport?

Da, de două ori da! Da pentru a afla dacă totul este în regulă și putem face sport, iar al doilea da este un da mai fin, iar aici intrăm și rămânem în apanajul medicului sportiv. Este un da legat de tipul de sport care s-ar potrivi cel mai bine, de indicațiile igieno-dietetice, de cele medicale, de prevenirea accidentărilor, de  refacere, respectiv recuperare. Sportivii amatori reprezintă o parte importantă din activitatea zilnică, și în niciun caz această parte nu trebuie neglijată, subestimată.

Care sunt regulile esențiale pentru ca o persoană să se apuce de sport?

Să fie sănătoasă, să aibă echipament adecvat, să existe voință, obiectivele să fie realiste, și să nu uite niciodată de regula de 10% – indiferent cât de bine ne simțim într-o săptămână, nu încărcăm programul sportiv de la o săptămână la alta cu mai mult de 10%. În opinia mea există trei cauze care generează 80% din accidentări: lipsa echipamentului corespunzător, terenul impropriu și încălzirea inexistentă. Un alt factor important care predispune la accidentări este lipsa de atenție – un om care face sport ar trebui să fie 100% cu mintea acolo. Hidratarea este importantă – înainte, în timpul și după efort. Aportul de lichide ține de câțiva factori – greutatea, sexul, dar mai ales activitatea fizică desfășurată și mediul ambiant.

Care sunt cele mai noi tehnici în medicina sportivă?

Și pe partea de diagnosticare, dar și pe cea de tratament avem acces mai bun la investigații imagistice de top, la recuperare de top, dar din păcate sunt județe în care nu activează nici măcar un medic sportiv, altele în care există un singur medic sportiv. Mă bucur însă că se formează generații noi de rezidenți și acesta este unul dintre cele mai mari motive de bucurie.

„Campaniile de donare de sânge de la Federația Română de Rugby au început în 2009 și s-au desfășurat neîncetat de atunci. Pregătim campania ce va avea loc pe 21 septembrie, anul acesta fiind al 10-lea an consecutiv în care rulează efectiv. Dorința a izvorât dintr-o nevoie acută, am vrut să ofer donatorilor un mediu călduros, prietenos pentru ca ei să vină la donare cu drag, unii fiind intimidați de holurile lungi și pereții reci ai Centrului de Transfuzii Sangvine, deși oamenii de acolo sunt niște profesioniști desăvârșiți. Atât eu cât și soția mea suntem donatori de sânge, și consider că exemplul personal contează foarte mult. Mă identific cu această campanie, fiind și inițiatorul ei.”

Ce putem face împotriva epidemiei de obezitate?

Din păcate, aceasta este imaginea României în 2018, cu produse de patiserie care se vând la orice colț de stradă. O persoană care consumă produse de patiserie, produse de tip fast-food, băuturi carbogazoase dulci și nu face mișcare nu are cum să nu fie obeză. Este vorba despre un dezechilibru. În plus, privarea de somn este un factor obezogen, dovedit științific. Mișcarea, mersul pe jos, urcatul scărilor sunt aspecte deosebit de importante pentru a combate această epidemie. Educația sportivă în școli nu ar trebui să lipsească și ar trebui să se facă cu metodologie. Copilul este un adult în dezvoltare, dornic să-și îmbunătățească performanța, el trebuie implicat în activități fizice. Văd pe stradă foarte mulți copii care nu știu să meargă, care nu sunt încălțați corect, nu au o ținută corectă și acest aspect spune foarte multe despre educația sportivă.

Aveți un caz care v-a marcat?

Da! În toamna lui 2017 a venit la clinica privată o pacientă în vârstă de 38 de ani, cu dureri musculare deosebit de intense. I-am recomandat analize de sânge, și de amintit este faptul că în ultimele două luni făcuse foarte multe ore de spinning, într-un ritm alert. În urma analizelor valoarea creatinkinazei (marker al musculaturii striate, folosit de obicei în infarctul miocardic) era nedozabilă, în mod normal valoarea ei fiind de 200 U/L, iar în infarct ajungând până la câteva mii. A fost un caz de rabdomioliză acută cu insuficiență hepatică și insuficiență renală acută, cu valori foarte mari ale transaminazelor și creatininei serice. A stat internată la Spitalul de Nefrologie unde a urmat tratament intravenos continuu. Asta înseamnă sportiv amator și lipsa unor obiective reale… din sala de sport direct în secția de nefrologie.

În ce alte activități sunteți implicat?

De 5 ani sunt educator medical de prim ajutor acreditat de Federația Mondială de Rugby, am an de an 3 cursuri de prim ajutor pe care le desfășor în România. Ne adresăm în primul rând celor implicați în rugby, dar nu numai. Pe 16 septembrie avem primul curs din acest an la Iași, urmând ca la sfârșitul lui octombrie să mergem la Constanța, iar pe 9 decembrie la București, chiar la sediul Federației de Rugby. Sperăm ca prin aceste cursuri să creștem nivelul de educație medicală în direcția intervenției de prim ajutor atât pe terenul de rugby, cât și în afara lui, în viața de zi cu zi. Este important să știm cum ne putem ajuta semenii în momentul în care intervenția noastră poate fi decisivă. Acest curs este 50% online și 50% față în față.

De asemenea, am participat în calitate de organizator la Congresul de Medicină Sportivă din iunie de la București, merg la un congres al kinetoterapeuților în Cluj, și am și un blog medical, printre primele din România: dralinpopescu.ro. Cred că astfel putem combate informațiile nefondate științific, nedovedite, care circulă în mediul virtual.

În 2017, dr. Alin Popescu a publicat alături de nutriționista Nicoleta Tupiță volumul „Ghid de nutriție pentru sportivii amatori și profesioniști” cu aplicații în jocul de rugby, o lucrare ce servește într-o manieră facilăla identificarea și rezolvarea problemelor de nutriție sportivă.

Cât de importantă este colaborarea între specialități?

Este esențială! Am marele noroc să am colaboratori foarte buni. În medicina sportivă sunt două paliere, cei din echipa ta: nutriționiști, psihologi, kinetoterapeuți, osteopați, podologi, maseori. Separat, la fel de importante sunt specialitățile medico-chirurgicale: ortopedie-traumatologie, imagistică medicală, medicină de urgența, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, reabilitare medicală, neurologie, cardiologie. Mă bucură că în acești ani de activitate am reușit să-mi fac o echipă bună de colaboratori, atât în mediul de stat, cât și în cel privat, și că am pe cine să mă bazez.

Care considerați că este mai mare realizare profesională?

Echipa pe care am clădit-o este cea mai mare împlinire profesională. Categoric, nu foarte departe rămâne partea de scris care pe mine m-a fascinat și mă fascinează în continuare. Pe vremuri scriam capitole în cărți de management sanitar, am scris pe blog, în reviste, am editat o carte. Și, de asemenea, munca în clinica privată unde am satisfacția pacienților care vor să afle și punctul meu de vedere.

Share
Leave a Reply
Your email address will not be published. *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.