Articole de specialitate

Managementul contracturilor musculare

/
Managementul contracturilor musculare

Contracturile musculare antalgice apar la nivelul țesutului muscular, normal din punct de vedere structural și biochimic. Acesta reacționează din cauza unor defecte biomecanice și posturale repetitive, cu scopul de a proteja echilibrul general al sistemului musculoscheletal. Sunt abordate conceptele biomecanice care ar putea să ajute la înțelegerea apariției acestor contracturi, modalități de educare, prevenire și ulterior tratament al acestor patologii musculoscheletale.

Contracturile musculare, conceptul biotensegrității

Corpul uman, din punct de vedere al sistemului osteoarticular, muscular și conjunctiv funcționează pe baza principiului biotensegrității [1], termen introdus de dr. Stephen Levin, care a preluat acest concept din arhitectură și l-a aplicat în structurile biologice. Structurile biologice precum oasele, mușchii, ligamentele, tendoanele, fascia și chiar membranele celulare își păstrează structura de rezistență prin intermediul tensionării la unison a unor componente compresate. Sistemul musculoscheletal păstrează tensiunea într-o rețea continuă formată din mușchi și țesut conjunctiv, în timp ce țesutul osos oferă suport compresiv discontinuu [2]. De asemenea, coloana vertebrală respectă acest principiu al tensegrității datorită faptului că ea își păstrează integritatea și în alte poziții decât cea verticală [3]. În prezent, studiul acestei direcții de înțelegere structurală a corpului uman prinde din ce în ce mai multă atenție în lumea științifică, datorită bazelor matematice și geometrice pe care se bazează.

Acest concept a fost folosit pentru a explica toate structurile care alcătuiesc corpul de la nivel molecular (ADN) la nivel de țesut și organ (inimă, plămâni), ca în final toate aceste informații să fie integrate pentru a înțelege complexitatea întregului corp uman, care se află într-o permanentă tendință către echilibru [4]. Mai mult, trebuie să ne imaginăm modelul anatomic uman nu doar în poziție verticală, simetrică, ci și în variatele poziții pe care acesta le poate aborda (yoga, dans, gimnastică etc.). Aceste forme sfidează gravitația și simetria și pot fi realizate doar prin intermediul diverselor forţe de tensiune, de intensitate variabilă, realizate de mușchi și țesutul conjunctiv asupra sistemului osteoarticular. Toate aceste forțe, dacă sunt izolate pe o singură articulație, sunt atât de mari încât ar produce rupturi musculare sau fracturi osoase [5]. Astfel, integritatea structurală a corpului uman este realizată activ și pasiv cu ajutorul tensiunii pe care voluntar sau involuntar o dezvoltăm în mușchi. Aceștia sunt interconectați și niciodată nu lucrează separat de structurile din jur. În felul acesta, un gimnast poate să mențină pozițiile din rutina de la inele sau un halterofil poate să ridice deasupra capului greutăți de 263 kg [6].

Efectul timpului asupra aparatului musculoscheletal

Fiecare domeniu de activitate care există în prezent presupune diverse activități repetitive, pe care le facem într-un spațiu fix și mai ales dintr-o poziție relativ fixă. Totul se rezumă la timp, și anume cât timp din zi petrecem într-o anumită poziție și cum procedăm să compensăm pentru a readuce echilibrul. Corpul uman este gândit pentru dinamism, iar orice întrerupere a dinamicii lui duce la activarea țesuturilor moi (mușchi, fascie, ligamente, tendoane) prin tensionare prelungită, pentru a restabili echilibrul în noua formă.

Dacă reducem viața la o serie de cifre, putem aprecia că aproximativ 33 de ani îi petrecem în pat, 13 ani muncind, 4 ani mâncând, 3 ani în vacanțe și un singur an este investit în exercițiul fizic. Toate aceste cifre ne pot oferi o perspectivă asupra modului în care ne folosim corpul și pozițiile pe care le abordăm când realizăm fiecare din aceste activități. Astfel, este destul de clar că pentru cei care au un job de birou, mare parte din zi este petrecută stând pe scaun, aspect care determină, în timp, anumite modificări asupra biomecanicii întregului corp (rigidizarea ischiogambierilor și a adductorilor, scăderea tonusului m. paravertebrali etc.).

Organismul este o mașinărie extrem de complexă care, simultan, se află atât într-o stare de degradare, cât și într-o stare de regenerare, iar, în funcție de vârstă, una din aceste variante câștigă teren în fața celeilalte.

Adaptarea la viața modernă și contracturile musculare

Adaptarea la viața modernă presupune tamponarea tuturor factorilor care uzează corpul pe termen mediu și lung, pornind de la uzura mecanică și terminând cu cea psihică. Abordarea unui stil de viață sănătos trebuie să înceapă din primii ani de viață, odată cu organizarea ritmului de somn-veghe, apoi diversificarea alimentelor, orarul meselor și introducerea activității fizice, alături de kinetica mersului de-a bușilea și apoi tranziția către cel biped [7,8]. Rutina unui stil de viață sănătos începe odată cu experimentarea noului mediu de viață și nu se termină niciodată.

Odată deprinse aceste obiceiuri din copilărie, ele prezintă o șansă reală de a fi perpetuate mai departe în adolescență și în viața de adult. Educația fizică reprezintă cel mai bun exemplu de practică sănătoasă a exercițiului fizic și a managementului corpului [9]. Primim informații și tehnici care ne ajută să menținem o postură corectă în aproape toate circumstanțele pe care le putem întâlni în viața de zi cu zi (mers, alergat, aplecat după obiecte, ridicarea greutăților, statul pe scaun). Ne concentrăm puternic energia în dezvoltarea abilităților intelectuale pe parcursul anilor școlari, dar într-o măsură similară avem nevoie să acordăm atenție și educației fizice pentru o mai bună înțelegere a abilităților și nevoilor corpului uman.

Odată cu înaintarea în vârstă, anumite caracteristici ale țesutului musculoscheletal se modifică, el își pierde elasticitatea, se rigidizează, capacitatea de regenerare per unitatea de timp scade și devine din ce în ce mai greu să dezvoltăm masă musculară. Totuși, menținerea unui stil de viață activ reduce riscul degenerescenței musculare și ajută la păstrarea calităților fibrei musculare și a țesutului moale, odată cu înaintarea în vârstă [10].

Rolul și efectul contracturilor musculare

Contracturile musculare pot să apară spontan în urma unui traumatism, ca o măsură de protecție a zonei afectate și care, apoi, necesită timp de vindecare. Traumatismul poate implica direct mușchiul sau o articulație din vecinătate. Inițial se produce doar o contracție normală, prelungită a unor grupe musculare, care limitează mobilizarea regiunii și, automat, ne crește atenția asupra zonei lezate. După vindecare, mușchiul se poate relaxa, sau își păstrează starea de contracție, din cauza unor dezechilibre biomecanice create strict pentru acest traumatism. Acestea forțează noua postură și mențin grupa musculară în stare de contracție.

Dacă această stare se prelungește, contracția devine cronică și, în funcție de situație, își poate modifica chiar și arhitectura sarcomerilor devenind contractură musculară, prin limitarea mobilității [11]. Scurtarea din sursa externă a lungimii unui mușchi, prin limitarea mobilității sau imobilizarea acestuia, poate determina modificări fibroase, asemenea unei cicatrici, care vor rigidiza țesutul și se vor împotrivi atingerii lungimii normale, prin alungire pasivă sau activă [12]. Aceste situații apar odată cu aplicarea ortezelor fixe sau a aparatelor ghipsate pentru o perioadă îndelungată, în urma unui traumatism și fără urmărirea unui protocol de recâștigare a mobilității, forței musculare și a kineticii locoregionale [13].

Contracturile musculare și postura incorectă

Pe de altă parte, contracturile musculare se mai pot produce prin menținerea unor posturi incorecte din timpul celor mai frecvente activități pe care le avem. Sistemul musculoscheletal caută în permanență să reducă energia pe care o consumă, prin eficientizarea mișcărilor și formelor pe care le realizează. Această reglare a eficienței se realizează prin tensionarea și detensionarea unor grupe musculare spre a menține postura într-o formă cât mai echilibrată. Menținerea unei posturi presupune tensionarea prelungită a unor grupe musculare, în paralel cu relaxarea altor grupe. Dacă o anumită postură este frecventă, aceasta tensionare crescută și prelungită se modifică dintr-o stare excepționala de contracție, într-o stare normală de lucru, devenind contractură cronică.

Contractura musculară va acționa prin limitarea mobilității normale a unui mușchi și automat și a unei articulații pe care o influențează, direct sau indirect. Acest lucru va determina afectarea mișcării normale a articulației în cauză și, în timp, a dinamicii tuturor articulațiilor, deoarece toate comunică simultan [14]. Apariția unei verigi mai slabe, va afecta întreg lanțul kinematic prin supracompensarea celorlalte componente.

Mersul este cel mai afectat [15]

Mersul corect trebuie învățat din copilărie și perfecționat odată cu dezvoltarea ulterioară a corpului, din pre-adolescență, adolescență și apoi în viața de adult. Perioada școlară este momentul crucial în care începem să luam contact prelungit cu poziția de stat pe scaun într-o maniera regulată și care se prelungește ulterior în funcție de cariera pe care o alegem. Există țări precum Suedia, care au renunțat la conceptul de sală de clasă pentru a oferi mai mult spațiu de mișcare copiilor [16]. Acest concept promovează învățatul prin mișcare fizică și leagă experiențele fizice, senzoriale și tactile de actul educațional, care simulează educația primilor ani de viață.

Apariția contracturilor la nivelul flexorilor plantari din cauza unor rigidizări ale mușchilor gambieri va determina modificări ale mobilității genunchiului, modificări ale unghiului bazinului și a coloanei vertebrale[17]. Aceste alterări ale dinamicii articulațiilor și implicit ale mersului pot să apară chiar și din sfera stomatologică din cauza unor defecte de ocluzie sau poziție a mandibulei [18]. Mai mult, contracturile musculare produc în timp, prin activare excesivă, oboseală musculară locală și regională care afectează suplimentar dinamica mersului [19].

Tratamentul contracturilor musculare

Tratamentul contracturilor musculare pornește de la identificarea cauzei care a dus în timp la apariția lor. De cele mai multe ori, cauza poate să fie la distanță de regiunea în care au fost identificate aceste contracturi. Se va consulta un medic de medicină sportivă sau recuperare medicală pentru o evaluare a zonei dureroase după care va urma o evaluare posturală globală. Scopul acestei evaluări este de a determina efectele și compensările pe care contracturile le-au produs în vecinătate sau la distanță. Următorul pas îl reprezintă evaluarea corpului în dinamică, pentru mers, alergat și activități de bază precum aplecat, ridicat și sărit. În funcție de informațiile aflate în urma acestor teste, se va declanșa procedura de tratament care va implica masaj de decontracturare, relaxare, drenaj și tonifiere.

După detensionarea grupelor musculare contractate, se urmărește creșterea elasticității și forței musculare pentru a putea lucra eficient. Odată ameliorată afecțiunea local, se va aborda tratamentul în dinamică și se vor reevalua mișcările pentru a putea observa și corecta noile posturi și forme, posttratament. O afecțiune cronică precum contracturile musculare va necesita o intervenție de lungă durată, care va rezolva problema atât timp cât vom avea grijă să menținem efectele tratamentului. Dacă ne întoarcem la obiceiurile defectuoase, afecțiunea poate recidiva sub forma precedentă sau poate lua o formă nouă.

Referințe bibliografice:

  1. Levin, Stephen (2015). „16. Tensegrity, The New Biomechanics”. In Hutson, Michael; Ward, Adam (eds.). Oxford Textbook of Musculoskeletal Medicine. Oxford University Press. pp. 155–6, 158–160. ISBN 978-0-19-967410-7;
  2. Souza, Thales R.; Fonseca, Sérgio T.; Gonçalves, Gabriela G.; Ocarino, Juliana M.; Mancini, Marisa C. (October 2009). „Prestress revealed by passive co-tension at the ankle joint”. Journal of Biomechanics. 42(14): 2374–80. doi:10.1016/j.jbiomech.2009.06.033. PMID 19647832;
  3. Levin, Stephen M. (1 September 2002). „The tensegrity-truss as a model for spine mechanics: biotensegrity”. Journal of Mechanics in Medicine and Biology. 02(03n04): 375–388. doi:10.1142/S0219519402000472. ISSN 0219-5194;
  4. Parker KK, Ingber DE. Extracellular matrix, mechanotransduction and structural hierarchies in heart tissue engineering. Philos Trans R Soc Lond B Biol Sci.2007;362(1484): 1267-1279. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2440395/?tool=pubmed;
  5. LEVIN, S. M. (2002). THE TENSEGRITY-TRUSS AS A MODEL FOR SPINE MECHANICS: BIOTENSEGRITY. Journal of Mechanics in Medicine and Biology, 02(03n04), 375–388;
  6. https://www.iwf.net/results/world-records/;
  7. Winston R, Chicot R. The importance of early bonding on the long-term mental health and resilience of children. London J Prim Care (Abingdon). 2016 Feb 24;8(1):12-14. doi: 10.1080/17571472.2015.1133012. PMID: 28250823; PMCID: PMC5330336;
  8. Adolph KE, Franchak JM. The development of motor behavior. Wiley Interdiscip Rev Cogn Sci. 2017 Jan;8(1-2):10.1002/wcs.1430. doi: 10.1002/wcs.1430. Epub 2016 Dec 1. PMID: 27906517; PMCID: PMC5182199;
  9. Haywood KM. The role of physical education in the development of active lifestyles. Res Q Exerc Sport. 1991;62(2):151-156. doi:10.1080/02701367.1991.10608705;
  10. Cartee GD, Hepple RT, Bamman MM, Zierath JR. Exercise Promotes Healthy Aging of Skeletal Muscle. Cell Metab. 2016 Jun 14;23(6):1034-1047. doi: 10.1016/j.cmet.2016.05.007. PMID: 27304505; PMCID: PMC5045036;
  11. Architectural alterations of rat hind-limb skeletal muscles immobilized at different lengths. Spector SA, Simard CP, Fournier M, Sternlicht E, Edgerton VR Exp Neurol. 1982 Apr; 76(1):94-110;
  12. Lake SP, Castile RM, Borinsky S, Dunham CL, Havlioglu N & Galatz LM (2016). Development and use of an animal model to study post‐traumatic stiffness and contracture of the elbow. J Orthop Res 34, 354–364;
  13. Trudel G, Uhthoff HK & Brown M (1999). Extent and direction of joint motion limitation after prolonged immobility: an experimental study in the rat. Arch Phys Med Rehabil 80, 1542–1547;
  14. Hicks, J.L., Schwartz, M.H., Arnold, A.S., Delp, S.L., 2008. Crouched postures reduce the capacity of muscles to extend the hip and knee during the single-limb stance phase of gait. Journal of biomechanics 41, 960-967;
  15. Effects of contracture on gait kinematics: a systematic review Michael Attiasa, b, d ; Odile Chevalleyc; Alice Bonnefoy-Mazurea ; Geraldo De Coulone ; Laurence Chezed; Stéphane Armanda;
  16. https://www.businessinsider.com/a-group-of-schools-in-sweden-is-abandoning-classrooms-entirely-2012-1#feel-free-to-jump-yell-or-bust-a-move-in-the-dance-hall-12;
  17. Houx, L., Brochard, S., Lempereur, M., Remy-Neris, O., 2012. Simulation of unilateral equinus using an adjustable orthosis in children: design, feasibility and biomechanical effects. Prosthetics & Orthotics International (Taylor & Francis Ltd) 36, 131-136;
  18. Monzani D, Guidetti G, Chiarini L, Setti G. Combined effect of vestibular and craniomandibular disorders on postural behaviour.Acta Otorhinolaryngol Ital. 2003;23:4-9;
  19. Effect of lower-extremity muscle fatigue on postural control Phillip AGribbleMA, ATCaJayHertelPhD, ATCa ;Athletic Training Research Laboratory, Department of Kinesiology, Pennsylvania State University, University Park, PA, USA.

Autori:

Dr. Alin Popescu, Medic Primar Medicină Sportivă , Secretar General S.Ro.M.S., Manager Medical F.R. Rugby

Dr. Vlad Ilie, Medic Rezident Medicină Sportivă, Medic Loturi Naționale Rugby Juniori

Imagini: https://www.freepik.com/, https://www.shutterstock.com/

TEXT PRELUAT DIN REVISTA GALENUS 2020

Share Button
Leave a Reply
Your email address will not be published. *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.