Nutritie

Senzatia de satietate

/
Senzatia de satietate

Lupta cu kilogramele in plus este pentru multi o grea incercare. Dietele hipocalorice pentru care fiecare imbucatura trebuie sa fie calculata sunt motive de stres si frustrare. Daca pana acum notiunea de regim alimentar implica calcularea numarului de calorii, in momentul de fata se insista pe notiunea de gestionare a senzatiei de foame. Dietele restrictive au o rata crescuta de esec pentru ca cei mai multi cedeaza in fata senzatiei imperioase de foame. In acest sens dorim sa va prezentam cateva informatii despre notiunea de satietate si ce fel de alimente trebuie  sa consumati ca sa puteti ajunge cat mai rapid la aceasta stare.

Satietatea se refera la acea senzatie pe care o aveti cand stomacul este plin, sau altfel spus cand simtiti ca v-ati saturat. Cum poate notiunea de satietate insa sa va ajute in lupta cu kilogramele in plus? Ei bine, daca un aliment va confera senzatia de satietate mai rapid insa la o valoare calorica cat mai mica, atunci ati gasit cheia succesului catre un echilibru nutritional.

Leptina este un hormon ce joaca un rol important in reglarea satietatii, iar cand nivelul acesteia este scazut pofta de mancare este crescuta. S-a observat ca cei care nu se odihnesc suficient au un nivel mai scazut de leptina. Astfel, lipsa de somn dar si sedentarismul si consumul alimentelor de tip fast-food contribuie la dezechilibre ale nivelului si tolerantei la leptina ceea ce are drept consecinta cresterea in greutate.

Satietatea si pierderea in greutate

Dieta care ajuta la obtinerea rapida a satietatii este o abordare realista pentru pierderea în greutate si pentru mentinerea rezultatelor. Acest tip de dieta promoveaza alimentele sanatoase, echilibrate in principii nutritive. Cu alte cuvinte, veti avea libertatea de a alege alimente care sa promoveze sentimentul de plenitudine.

Dieta ce vizeaza senzatia de satietate se inspira din dieta mediteraneana, incurajandu-va sa consumati grasimi sanatoase in cantitati moderate, alaturi de o multime de fructe proaspete, legume, cereale integrale si anumite produse lactate, cum ar fi iaurtul.

Cand urmati o astfel de dieta va veti concentra mai mult pe ceea ce puteti manca si mai putin pe ceea ce trebuie sa eliminati din dieta. Acestea fiind spuse, exista cateva recomandari menite pentru a va ajuta sa va planificati meniul:

  • Nutritionistii explica faptul ca pentru a ajunge repede la senzatia de satietate este nevoie in principal de alimente care contin fibre si proteine cu valoare biologica inalta.
  • Se recomanda consumul zilnic de fibre (niciun mic dejun fara ele) si alegerea alimentelor care contin capsaicina (ardei iute sau ardei rosu) deoarece acestea reduc senzatia de foame.
  • Si proteinele sunt importante atunci cand discutam despre senzatia de satietate. Astfel, dintre produsele din carne care va vor ajuta sa va saturati repede cele mai eficiente sunt cele din carne slaba (pui, curcan) si peste. In plus, puteti sa incorporati in dieta zilnica si proteine de origine vegetala pe care le puteti gasi in nuci, seminte, tofu si soia.

Imagine: https://www.freepik.com/

Share Button
Leave a Reply
Your email address will not be published. *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.