Jurnalul alimentar reprezinta o inregistrare scrisa – cat mai exacta cu putinta – a tot ce beti (cu exceptia apei plate si a ceaiului neindulcit) si ce mancati, zi de zi, cu orele si cantitatile precise (NU exista dieta FARA CANTAR de bucatarie!), pe un interval de timp – de obicei o saptamana. Este, in opinia mea, cel mai puternic instrument de evaluare si control al unei dietei. In plus poate reprezinta un element puternic de automotivare pe termen mediu si lung!

Jurnalul alimentar va va ajuta sa autoevaluati si sa controlati dieta dvs. Cei mai multi stim deja ce alimente ne apropie de scopul nostru (si e firesc sa le regasim cat mai des in jurnal) dar si alimentele care ne indeparteaza de el (ar trebui sa fie aparitii mai rare iar unele – ca alcoolul de exemplu – sa fie foarte bine controlate). Daca aveti si posibilitatea sa consultati un specialist in domeniul nutritie, jurnalul va fi cu atat mai folositor. Practic el – impreuna cu analizele medicale solicitate – deschid foarte bine colaborarea pacient – medic!

Tinerea unui jurnal saptamanl cu alimentele consumate este una dintre cele mai bune metode folosite de cei care tin diete de succes, potrivit doctorului Christopher J. Mosunic, un specialist in managementul greutatii si diabetului de la Spitalul Greenwich din Conneticut.

Tinerea unui jurnal zilnic cu alimentele consumate este ca exercitiile fizice; te va ajuta intotdeauna sa slabesti daca faci asta in mod regulat„, a declarat acesta, potrivit HealthDay.

Pot sa imi impart pacientii in doua grupuri. Cei care tin un jurnal si cei care nu tin. Cei care tin jurnalul au de obicei rezultate foarte bune si lucrez cu ei aproape 12 saptamani. Cei care nu tin un jurnal sunt oamenii cu care lucrez cateodata timp de ani de zile„, a mai declarat dr. Mosunic.

Explicatia tine de faptul ca cei care tin diete si scriu in jurnalul saptamanal au mai mult succes pentru ca sunt dispusi sa recunoasca fiecare aliment (tip, cantitate, mod de preparare) pe care l-au mancat, ceea ce le arata clar cate calorii au consumat in acea zi. Se produce o organizare in viata lor!

De notat de asemenea ca, in mod cert, comportamentul alimentar este influentat in mare masura de emotiile de moment, de orice natura sau durata. Este vorba de multe ori de probleme personale, familiale sau profesionale care induc o stare de angoasa, stres sau nervozitate (distres). Dar la fel poate fi vorba de un sentiment de bucurie, fericire care ne face sa ne dam peste cap obiceiurile alimentare (eustres).
Aceste sentimente si stari sufletesti conduc la comportamente diferite in functie de individ:
a) fie “rontaieli” neincetate, accese violente de foame sau chiar mese in plus. Mancatul devine o senzatie sau un drog care calmeaza sau stimuleaza. De fapt, ne refugiem in alimentatie cautand o anumita protectie;
b) fie o lipsa a poftei de mancare ce deriva din monotonia alegerii alimentelor sau, si mai frecvent, din absenta uneia sa a mai multor mese. Starile emotionale ne taie pur si simplu senzatia de foame, pusa pe planul doi de noile noastre preocupari.

Si aceste aspecte se vad asadar in jurnalul alimentar – ghid pretios pentru dvs. dar si pentru medicul care va e aproape!

Apropo – va sfatuiesc sa tineti un jurnal in urmatoarele 2 luni si jumatate (pana dupa Sf. Ion). Vin „vremuri grele” digestive!

P.S. E un post interesant pe care am vrut sa il readuc in atentia publicului! Sper sa fie de folos!

  1. Va salut din nou, draga Domnule doctor, si va multumesc iar si iar!!
    (V-am mai scris, acum cateva zile). V-am urmat dieta (exemplele de meniu hipocaloric) si AM FOLOSIT (SI MAI FOLOSESC CANTARUL). Si acest lucru, din februarie.Incep sa ma obisnuiesc cu cantitatile, mananc bine si numai bunatati, si S-L-A-B-E-S-C! Faptul, ca ma simt bine -e SEMN BUN!
    Multumesc!
    Doamnelor si Domnilor cititori, urmati cele indicate de Dl.doctor!
    Paste Fericit!!!
    Cu drag,
    Kati

      1. buna ziua
        caut un jurnal in word sau de preferat in excel pentru calorii si HC
        multumesc frumos

  2. Buna dimineata,

    Va rog frumos sa imi trimiteti si mie modelul de jurnal alimentar.

    Multumesc anticipat.

    O zi minunata!

  3. Buna ziua.Sper sa nu fiu prea indrazneata.Imi puteti trimite va rog modelul de jurnal. Va multumesc anticipat

  4. Bună ziua! Vă rog frumos să-mi trimiteți și mie un model de jurnal. Va mulțumesc! (rusuelena77@yahoo.com)

Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.