Alin Popescu este medic primar de medicină sportivă și rezident în anul trei în reabilitare medicală. Are competență în management sanitar și apifitoterapie, este licențiat de asemenea în chimie – fizică (1997) și psiho-sociologie (2003). Este doctorand în științele sportului.
Colaborează cu Federația Română de Rugby de 21 ani (în ultimii 15 ani din poziția de medic coordonator – C.M.O.). Este trainer World Rugby. A fost timp de 5 sezoane (co)prezentator al emisiunii “Cearta în bucate” de la Prima TV și 2 sezoane (co)prezentator al emisiunii săptămânale „Cei 7 ani de masă” de la National TV (2019).
Din anul 2016 este Secretar General al Societății Române de Medicină Sportivă. al carui membru este din 2022. Este membru fondator și Secretar General al „Centrului de Studii despre bere, sănătate și nutriție” și membru al Consiliului Director al Fundației Ronald McDonald România.
Deci nu este de mirare că m-a copleșit cu carisma lui, m-a convins cu știința sa de carte, cu experiența și cu capacitatea de a vorbi pe limba mea despre subiecte care ne interesează pe noi toți.
Ce părere aveți domnule Dr. Alin Popescu despre piața de suplimente care se găsesc la liber, care se dau fără rețetă și la care are acces populația generală?
Discuția e lungă, dar hai să ne concentrăm pe concluzia ei. Lucrurile stau astfel. Pe piață există 4 clase de produse pe care le găsim în orice farmacie și anume: o clasă clară, cea mai utilizată la ananghie, clasa de medicamente cu prescripție medicală, adică cele care se iau cu rețetă, așa numitele Rx. În a doua categorie intră OTC-urile, adică medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală, iar cea de-a treia clasă, extrem de numeroasă, este cea a suplimentelor alimentare care nu sunt notificate la Ministerul Sănătății, ci la alte instituții, și care creează de multe ori confuzie în rândul consumatorilor.
De ce?
Uite, dau un exemplu. Cu toții am auzit de magneziu, da? E un mineral extrem de util în funcționarea optimă organismului, util în cazul sportivilor, util în cazul persoanelor stresate, workaholice, etc. Ei bine azi, la raft, în farmacii, se găsesc aproximativ 80 de produse care conțin magneziu. 80! Dintre acestea, doar două sunt OTC-uri, restul sunt suplimente!
Culmea e că cele două nu sunt atât de „în față” pe cât s-ar crede. Unul este Magne B6 și celălalt este Magnerot. Acestea sunt singurele medicamente cu magneziu din Romania în acest moment.
Dar de ce e așa de important să fie medicamente?
Pentru că ele au studii în spate, trec prin numeroase teste de laborator și clinice pentru a-și dovedi eficacitatea și siguranţa pentru sănătatea oamenilor. Sunt și suplimente care au GMP, dar acest aspect nu este obligatoriu în cazul lor.
Bun, să ne întoarcem…Și a patra clasă de produse?
Este una care nu ar trebui să intre în discuția noastră deloc.
De ce?
Pentru că este cea a dispozitivelor medicale, cum ar fi de exemplu sondele urinare. Ele sunt dispozitive medicale. Numai că azi găsim în această categorie și suplimente, și unguente. Deci lucrurile sunt un pic amestecate, ca să zic așa. Însă eu, ca medic sportiv, nu pot discredita piața suplimentelor. Pentru că eu, unui rugbyst care știu că are nevoie de 5000 de calorii pe zi, îi recomand suplimente de calitate, că nu am cum să-i ofer toate caloriile dintr-o dietă!
Da, dar le ia la recomandarea dvs.
Exact. El are nevoie de pre workout, de proteine de calitate, care sunt destul de scumpe! Eu, la început, am venit în cabinet / federatie cu o orientare centrata pe „natural” – că toți nutrienții trebuie luate doar din alimentație – însă în timp mi-am schimbat (puțin) percepția. Și, cum îmi place mie să dau un exemplu, iată și în ce fel înțeleg eu suplimentele: pe vremuri, la CFR, existau mai multe feluri de trenuri cu care călătoreai spre o anumită destinație: personal, accelerat și rapid. La accelerat sau la rapid plăteai un supliment de viteză ca să te ducă mai repede.
Acel supliment de viteză l-am defini azi ca suplimentul nutritiv. El este acceleratorul care trebuie să vină pe o structură ca lumea: să fie locomotiva puternică, să aibă vagoane, roțile unse, să fie trenul bun. Tren pe care îl bagi în viteză, fie tăind din opriri, fie accelerând pe unde se poate, etc.
Oricum ar fi, reușita unui drum bun în sport este ca, pe lângă antrenament, etc, minimum 50% din aportul caloric să provină din alimentație, suplimentul devenind important numai dacă vreau să ating un anumit prag de performanță sau un nivel de mulțumire dacă vreți, dacă sunt un sportiv amator. Pentru asta, din piața de suplimente, voi fi tributar unei anumite categorii.
Din păcate însă, cele bune nu sunt ieftine! Însă, atenție, am fost pe la multe congrese și prezentări pe afară și am aflat că există și multe suplimente contaminate intenționat, ca să aibă efecte. Ei bine, asta este ceva deosebit de grav, pentru că poate distruge cariera unui sportiv…
Schimbarea stilului de viaţă şi eliminarea comportamentelor nocive – fumat, alcool, regim nutritiv hipercaloric, sedentarism – reprezintă cea mai eficientă metodă de a preîntâmpina riscurile în numeroase boli cronice, dar este şi cea mai dificilă, deoarece oamenii sunt rezistenți la schimbare.
Sunt mulți medici sportivi în România?
Nu, cu toate că specialitatea noastră are 90 de ani, Societatea Română de Medicină Sportivă a luat naștere în 1932. Dar comuniștii au unit (vremelnic) recuperarea medicală cu medicina sportivă, ceea ce a fost un mic pas înainte, dar și unul mare înapoi… În mod real, noi acum suntem vreo 125 de medici primari și specialiști în medicina sportivă în toată țara, în jur de 6 – 7 județe nu sunt acoperite în acest domeniu.
Iar un ministru pe care prefer să nu-l numesc, acum un deceniu și un pic, a suspendat vreo 8 specialități medicale inclusiv medicina sportiva și medicii sportivi aflati în rezidentiat s-au speriat că li se va întâmpla și lor și au migrat cu toții în Recuperarea Medicală de unde nu s-au mai întors. Și, practic, am pierdut niște ani (3 – 4 ani) în formarea specialiștilor.
Cum se face sport amator în România?
Eterogen, uneori haotic, dar se face. Există sport amator la noi. Văd mulți expați care au venit în România și care au „contaminat mediul” cu stilul lor de viață, iar mulți dintre ei sunt un exemplu în acest sens.
Schimbarea stilului de viaţă şi eliminarea comportamentelor nocive – fumat, alcool, regim nutritiv hipercaloric, sedentarism – reprezintă cea mai eficientă metodă de a preîntâmpina riscurile în numeroase boli cronice, dar este şi cea mai dificilă, deoarece oamenii sunt rezistenți la schimbare.
Domnule dr. Alin Popescu, ce este conceptul de harm reduction și de unde a venit el?
Este un concept extrem de generos. L-am putea traduce cel mai ușor prin reducerea riscurilor, deși probabil niciodată nu o să ajungă expresia aceasta la farmecul celei englezești, „harm reduction”. Acest concept reprezintă un mod de minimalizare a daunelor asociate cu un anumit comportament, pornind de la premisa că un anume tip de comportament nesănătos este inevitabil într-o comunitate.
Prin această strategie se încearcă diminuarea prejudiciilor suferite de oameni în urma comportamentului nesănătos, în cazul în care renunţarea la comportament se dovedeşte dificilă sau nu se poate realiza. Strategia de reducere a riscurilor țintește consecinţele nefaste probabile, şi nu comportamentul nociv în sine, abordarea pornind ca o metodă de gestionare a efectelor produse de consumul de stupefiante şi a fost ulterior extinsă în numeroase alte tipuri de dependențe. Sunt absolut convins că într-o lume din ce în ce mai dezorganizată și anomică, conceptul va prinde și mai multă forță.
De ce?
Pentru că atunci când spui harm reduction spui că trebuie să lupți pentru a modifica un comportament dăunător, dar dacă tu nu îți poți schimba complet acest comportament, nu ești capabil să faci acest lucru deși schimbarea ar fi soluția ideală, trebuie măcar să alegi soluții alternative care să contribuie la îmbunătățirea lui.
Pentru că, dacă faci ceva rău, ideal ar fi să nu mai faci. Deloc! Dar, dacă tu nu poți, trebuie să găsești ceva cu care să-l înlocuiești, care să fie un compromis acceptabil și asumat pe termen mediu și lung, care dovedit are mai puține efecte adverse și induce mai puține riscuri. Asta înseamnă harm reduction. Atenție, cum spuneam mai devreme, harm reduction nu înseamnă eliminarea riscurilor, înseamnă doar reducerea lor. E o confuzie pe care am văzut-o deseori.
Și, la fel de importantă este mențiunea faptului că acest concept, o dată aplicat, trebuie aplicat constant, mereu. Nu discontinuu, pentru că atunci nu am făcut nimic. Harm reduction nu este un „sprint”, este un „maraton”! Uneori prefer un harm reduction mai mic, dar consecvent, decât unul la limita eliminării obiceiului rău, dar de care să nu fiu sigur că durează. Iar conceptul de harm reduction trebuie clar statuat și acceptat de către partenerii de dialog, că sunt medici, profesioniști în sănătate, sau doar membrii familiei…
În ce domeniu se aplică?
În aproape toate… Eu l-am aplicat foarte bine în nutriție, în combaterea sedentarismului, în activarea mișcării, în consumul de alcool, în fumat…
Dați-mi un exemplu: cum ați aplicat conceptul în nutriție?
Am început să-l aplic încă de acum 20 de ani, când nu știam prea multe despre harm reduction și nu mă ghidam neapărat după acest concept. Dar l-am aplicat instinctiv.
În domeniul nutriției funcționează cam așa: să zicem că avem poftă de o șaorma cu de toate și ne e atât de poftă, încât nu concepem că am putea mânca ceva mai sănătos în locul ei, cum ar fi pește, orez basmati, piept de curcan…
Buuun! Și atunci ce facem? Luăm o șaorma, da, dar niciodată nu-i punem sosuri, reducem la 50 de grame cantitatea de cartofi și luăm cea mai subțire lipie! Deci NU sosuri, fără cartofi în exces și nu chiflă!
Și în cazul fumatului?
În cazul fumătorilor, ideal ar fi să se lase. Asta e indiscutabil. Dacă nu se pot lăsa definitiv – intervine harm reduction. De pilda să încerce să utilizeze produse mai puțin nocive, adică să renunțe la țigările clasice în care tutunul este ars și să le înlocuiască cu dispozitivele de fumat în care tutunul este încălzit. Să renunți la fumat poate fi o misiune dificilă, de aceea eu spun mereu că strategiile care promovează abstinența totală față de fumat , din păcate, parțial destinate eșecului.
Avem o rată scăzută de renunțare la fumat, așa că oare nu mai bine alegem o soluție de mijloc? Strategia de reducere a riscurilor, în ceea ce privește efectele nocive ale fumatului, prin produse care nu ard tutunul, poate fi soluția de compromis pentru milioane de persoane din întreaga lume.
Concluzia este clară însă – dacă nu ați fumat niciodată sau nu ați folosit niciodată produse din tutun încălzit sau țigări electronice, nu începeți!
În sport există conceptul acesta? Se aplică? Cum?
Fiecare sportiv ar putea trece prin harm reduction în funcție de nevoile lui. Numai că în acest domeniu, al sportului, avem de-a face cu ceva ce este anti harm reduction, și acesta este dopajul. Există o listă de substanțe interzise care, dacă sunt găsite în corpul sportivului, acesta este fără doar și poate suspendat. Că se duce după aia la tribunal, că nu se duce, ei bine, el rămâne suspendat. Cu lucrurile acestea nu se glumește și nu le poți „înlocui” în spiritul conceptului de harm reduction.
Deci Simona Halep nu are șanse să revină prea curând pe terenul de tenis…
În cazul Simonei Halep eu cred că a fost o greșeală de tip Andreea Răducan, de tip Sydney, pentru că substanța găsită la ea nu era din categoria celor care creșteau performanța sportivă, deci nu a fost ingerat cu acest scop, ci cred că a fost o eroare și atât. Revenind însă, în cazul sportivilor de performanță nu există îngăduință și nici ideea de harm reduction atunci când e vorba de dopaj.
Ba mai mult, la fiecare început de an apare o altă listă cu noi și noi substanțe interzise. Sigur, aici noi nu vorbim de cei care fac excepție de la legea antidoping și suferă de probleme de sănătate, cum ar fi astmul, cărora li se indică terapeutic, de către medic, tratamente cu produse care sunt, în mod normal, interzise. Dar aceasta este total o altă discuție.
