Bolile reumatice, fie ele inflamatorii sau degenerative, afectează mult calitatea vieţii pacientului. Simptomele diferă în funcţie de forma de reumatism, începând de la febră, schimbarea temperaturii şi culorii pielii, inflamaţie, tumefacţie, durere, rigiditate musculară, disconfort în timpul mersului, până la slăbiciune musculară, instabilitatea articulaţiilor sau incapacitate de mişcare.

În anumite forme ale bolii reumatice, în special cea degenerativã, suplimentele alimentare şi alte metode de tratamente complementare (balneoterapia, acupunctură, homeopatia, fitoterapia etc) reprezintă alternative demne de luat în seamă, atât de pacienţi, cât şi de medicii curanţi. În alte forme de boală, aceste metode de tratament sunt folosite ca adjuvante, în completarea tratamentelor alopate urmate de pacient. Dar cel mai adesea, tratamentul constã în antiinflamatoare de sintezã (nesteroidiene şi steroidiene sau cortizonice). Deşi au un efect prompt, de a diminua rapid durerea, antiinflamatoarele pot cauza reacţii adverse, mai ales dacă sunt administrate pe termen lung.

Cât de eficiente pot fi suplimentele alimentare în atenuarea disconfortului articular?

Există soluţii alternative la tratamentele clasice, sub forma suplimentelor alimentare sau a unguentelor, a căror efecte benefice sunt dovedite prin studii ştiinţifice.
Una din alternativele naturiste o constituie acizii graşi esterificaţi – substanţa activă din produsul Celadrin – extraşi din uleiuri vegetale, care au rol antiinflamator şi acţionează prin inhibarea enzimei COX-2 si a 5-lipoxigenazei, reducerea tromboxanului si a proteinei C reactive, ce cauzează inflamarea articulaţiilor, protejând membrane celulară împotriva acţiunii citokinelor inflamatorii.(1)

Studiu privind efectele acizilor graşi esterificaţi administraţi pe cale orală

Cercetarea rezumată în rândurile ce urmează a fost publicată în prestigioasa revista Journal of Rheumatology (2).
Obiectivul studiului
Scopul studiului a fost de a evidenţia beneficiile aduse de acizii graşi esterificaţi (CFA) administraţi pe cale orală, asupra amplitudinii articulare şi a funcţiei genunchiului la pacienţii cu osteoartritã.
Metodologie
Utilizând metoda experimentală, studiul a fost realizat cu ajutorul a 64 de subiecţi cu osteoartritã cronică a genunchiului, ce au fost împărţiţi în 2 grupe: jumătate dintre subiecţi au fost trataţi cu ajutorul acizilor graşi esterificaţi (CFA), administraţi pe cale orală, iar cealaltă jumătate de subiecţi a primit un supliment placebo(P). Pacienţii au fost testaţi la 30, respectiv la 68 de zile de la momentul T1, în care a avut loc consultaţia iniţială. Evaluările au inclus opinia medicului, amplitudinea articularã a genunchiului cu goniometrie şi indicele algofunctional Lequesne (LAI).

Rezultate

După 68 de zile, pacienţii trataţi cu acizi graşi esterificati au prezentat o creştere semnificativă (p<0.001) a flexiei genunchiului (10,1 grade) comparativ cu pacienţii care au primit placebo (1,1 grade). Evaluarea rezultatelor cu ajutorul LAI a evidenţiat o tendinţă semnificativă (p<0,001) pentru creşterea funcţionalităţii genunchiului pentru grupul de pacienţi care a primit acizi graşi esterificaţi (-5,4 puncte), în comparaţie cu grupul care a primit placebo (-2,1 puncte). Concluzia studiului

Folosirea pe cale orală a acizilor graşi esterificaţi îmbunătăţeşte funcţionalitatea genunchiului şi amplitudinea articularã la pacienţii cu osteoartrita cronică a genunchiului.

Studiu privind efectele acizilor graşi esterificaţi administraţi sub forma unei creme topice

Acest studiu, redat pe scurt în rândurile ce urmează, a fost publicat şi în prestigioasa revistã Journal of Rheumatology (3).
Obiectivul studiului
Scopul studiului a fost de a evidenţia beneficiile aduse de crema topicã pe bază de acizi graşi esterificaţi (CFA), asupra funcţionalităţii genunchiului la pacienţii cu osteoartritã.
Metodologie
Studiul a fost realizat cu ajutorul a 40 de subiecţi cu osteoartritã cronică a genunchiului, ce au fost împărţiţi în 2 grupe: jumătate dintre subiecţi au fost trataţi cu ajutorul acizilor graşi esterificaţi, administraţi sub forma unei creme topice, cealaltă jumătate de subiecţi a primit un placebo. Pacienţii au fost testaţi în momentul de referinţă (T1), la 30 minute după tratamentul iniţial (T2) şi la 30 zile după aplicarea unei creme de 2 ori pe zi (T3).
Au fost evaluate: amplitudinea articularã a genunchiului,.cronometrarea ridicării, mersului şi a urcării treptelor, testul de coborâre median şi accesibilitatea anterioară unilaterală.
Rezultate
În ceea ce priveşte capacitatea de ridicare, de urcare a treptelor, precum şi mersul, la T2 şi T3 s-au observant scăderi semnificative ale timpului, comparativ cu T1, doar în grupul în care s-a administrat crema topicã pebază de acizi graşi esterificaţi. Amplitudinea articularã a genunchiului in supinatie a crescut de asemenea în T2 şi T3 la grupul CFA, în comparaţie cu grupul placebo, unde nu s-a înregistrat nicio diferenţă. Pentru testul de coborâre median, s-a constatat o îmbunătăţire semnificativă în grupul CFA. Nu în cele din urmă, prin testul privind accesibilitatea anterioară unilateralã s-a sesizat o îmbunătăţire semnificativă la ambele picioare în grupul CFA şi doar pentru piciorul stâng la grupul placebo. Totuşi, creşterea înregistrată de grupul CFA (4,3 cm) a fost semnificativ mai mare decât cea din grupul placebo.

Concluzia studiului

Studiul a scos în evidenţă o îmbunătăţire a capacităţii de a urca/coborî trepte, a capacităţii de ridicare în picioare din poziţia şezând, a capacităţii de mers şi de stat jos, precum şi a echilibrului unilateral, efecte sesizabile după 30 de minute de la administrarea unei creme topice pe bazã de acizi grasi esterificaţi. Rezultatele au fost semnificative după 30 de zile de aplicare a cremei topice.
Acizii graşi esterificaţi, substanţa activã din produsul Celadrin™, constituie o soluţie naturala pentru disconfortul articular, ajutând la reducerea inflamaţiei, lubrifierea articulaţiei şi la pãstrarea compoziţiei normale a lichidului sinovial (articular).

Referinţe:

(1) Hasturk, H., DDS. Ph.D., The actions of Vegetable-derived Celadrin™ on Monocyte-mediated Cytokine Response, Boston University Report, 2009
(2) Hesslink, R.Jr, Sc.D., et al, Cetylated Fatty Acids Improve Knee Function in Patients with Osteoarthritis, Journal of Rheumatology 2002;29:1708-12
(3) Kraemer, W.J., Ph.D., et al, University of Connecticut, Effect of a Cetylated Acid Topical Cream on Functional Mobility and Quality of Life of Patients with Osteoarthritis, , Journal of Rheumatology 2004;31:767-74