Hipocrate susţinea că mersul este cel mai bun medicament pentru om. Pe lângă acest rol important în menţinerea sănătăţii pe termen lung, trebuie să menţionăm un beneficiu evident al mersului, cu implicaţii imediate: prin intermediul lui de neplasăm dintr-un punct în altul.

În spirit didactic, putem împărţi ciclul de mers în două faze principale: sprijinul şi balansul. Sprijinul este perioada când piciorul e în contact cu solul şi reprezintă 60% din ciclul de mers, balansul reprezentând restul de 40%. Aceste două faze pot fi împărţite la rândul lor în:

Sprijinul:

      • Contactul călcâiului cu solul

 

      • Piciorul plan, când întreaga suprafaţă a piciorului este în contact cu solul

 

      • Postura de mijloc, când greutatea este transferată dinapoi spre porţiunea din faţă a piciorului

 

    • Propulsarea spre înainte cu ajutorul degetelor

Balansul:

      • Accelerarea – perioada cuprinsă între desprinderea degetelor de pe sol şi flexia maximă a genunchiului, în vederea desprinderii de la sol

 

      • Balansul de mijloc – perioada dintre flexia maximă de genunchi şi mişcarea anterioară a tibiei până când aceasta din urmă ajunge într-o poziţie verticală

 

    • Decelerarea – faza de final a balansului, care durează până în momentul atingerii solului cu călcâiul.

În timpul alergării predomină faza de balans, piciorul fiind în contact cu solul o perioadă mai scurtă de timp. Pe măsură ce viteza de alergare creşte, perioada de sprijin devine tot mai scurtă.
Un mers corect evită accidentările. Articulaţiile capabile să dezvolte o mişcare suficientă şi muşchii care generează o forţă corespunzătoare contribuie la realizarea unui ciclu de mers normal. Dacă articulaţiile sunt mai puţin flexibile, cel mai adesea din cauza contracturilor musculare, limitând amplitudinea de mişcare, sau muşchii sunt slabi, organismul găseşte modalităţi de a compensa această problemă, ajungând în final la disfuncţii biomecanice.

Câteva exemple de disfuncţii biomecanice sunt: pronaţia ( rotaţia spre interior ) sau supinaţia ( rotaţia spre exterior ) excesivă a piciorului, ascesionarea la mers a şoldului pe o singură parte, limitarea flexiei dorsale ( spre corp ) la nivelul gleznei, înclinarea anterioară, posterioară sau laterală a pelvisului. Aceste probleme sunt generate frecvent de dezechilibre musculare ( muşchi contractaţi care acţionează în mod antagonic faţă de muşchi slabiţi ), deşi uneori poate fi vorba şi despre o problemă structurală, cum este diferenţa de lungime între membrele inferioare, ce are drept consecinţă ascensionarea şoldului.

Multe accidentări sunt cauzate frecvent de o biomecanică alterată. Înainte de a practica sporturi care presupun alergare sau sărituri, efectuaţi la medicul specialist ( ortoped, medicină sportivă, recuperare, reumatolog ) o analiză a mersului şi achiziţionaţi încălţămintea corespunzătoare pentru a preveni apariţia afecţiunilor datorate suprasolicitării. Analiza schemei de mers implică mersul sau alergatul pe un covor rulant sau bandă de alergare. În anumite cazuri specialistul va urmări doar mersul, vizând în special picioarele, gleznele, genunchii şi şoldurile.

Câteva afecţiuni frecvent asociate cu o biomecanică alterată a mersului sunt: fasceita plantară, sindromul de bandeletă iliotibială ( genunchiul alergătorului ), tendinita patelară ( genunchiul săritorului ), durere femuropatelară la nivelul genunchiului, tendinita achileană, durerea lombară joasă.

Tulburări de mers pot să apară şi în diverse boli ale oaselor şi muşchilor, creierului, maduvei spinării sau ale urechii interne:

      • Tulburări vestibulare – urechea internă, responsabilă cu păstrarea echilibrului, este afectată, ducând la apariţia vertijului ( ameţelii ) şi la tulburări de mers

 

      • Boli ale sistemului nervos central care cauzează probleme musculare şi astfel alterează mersul: scleroza multiplă şi paralizia cerebrală; accidente vasculare cerebrale; abcese şi tumori cerebrale

 

      • Afecţiuni ale măduvei spinării: boli, traumatisme, degenerare

 

      • Boli sau traumatisme ale nervilor periferici ( nervii care pleacă de la măduva spinării spre muşchi )

 

      • Boli musculare degenerative: distrofia musculară, distrofia miotonică, miozită

 

      • Boli neurodegenerative: boala Parkinson

 

      • Boli şi anomalii ale scheletului osos: artrita, hernia de disc lombară, fracturi, displazia congenitală de şold

 

      • Afecţiuni ale piciorului: calusuri ( bătături ), negi plantari, monturi, unghii încarnate, ulcere de presiune sau încălţăminte neconfortabilă

 

    • Reacţii toxice la alcool, droguri, alergeni

Şi anumite medicamente, precum fenotiazine, haloperidol, metoclopramid, loxapina, tiotixen, metirozina pot afecta temporar mersul.
Pentru cei interesaţi de mai multe detalii de structură şi funcţie a piciorului sau de schema de mers, puteţi urmări materialele de mai jos :


În imaginea alăturată aveţi exemplificarea unei scheme alterate de mers:
imagine1

  1. Da, am fost diagnosticata de curand cu neuronita vestibulara si o buna bucata de vreme nu am putut sa ma deplasez neinsotita doarece nu imi puteam mentine echilibrul si la fiecare miscare se clatinau toate in fata ochilor mei. Daca realizati o cat de mica pierdere a echilibrului, mergeti la doctor, ar putea sa va scuteasca de o mare suferinta mai tarziu.

Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.